Linkuri accesibilitate

Tranziţia moldovenească a plămădit cohorte de mici funcţionăraşi care suferă profund dar, în ciuda salariilor mici, şi-au făcut o mică avere.



Poate că cel mai preferat motiv al literaturii ruse din secolul al 19-lea îl constituie Suferinţele micului funcţionar. Presupun că multă lume îşi aminteşte de o proză tragicomică a lui Cehov în care un cinovnic mărunt e pătruns de suferinţă şi în cele din urmă moare doar pentru că i se năzare că strănutul său l-a deranjat pe şef. Dar cît de imensă a fost suferinţa unui personaj dostoievskian căruia i s-a desprins un nasture chiar în momentul în care intrase în cabinetul şefului!

Realitatea cu amănuntul analizată de Iulian Ciocan


Ei bine, şi tranziţia moldovenească a plămădit cohorte de mici funcţionăraşi care suferă profund. Însă înainte să vorbesc despre ei, aş vrea să fac o precizare importantă. Încă în zorii tranziţiei interminabile, cînd degringolada economică şi socială lua proporţii, mulţi dintre concetăţenii noştri au avut o revelaţie: una din puţinele şanse de a supravieţui în hăul tranziţiei e pătrunderea în structurile puterii. Dacă ajungi acolo, chiar şi pe post de mic funcţionăraş, poţi să prinzi peştişorul tău de aur. Şi mulţi au transpirat abundent, au depus eforturi colosale să devină cinovnici sau politicieni, fie şi insignifianţi. Fireşte, nu pentru a scoate ţara din impas, ci pentru a se salva ei de colapsul economic.

În mod firesc, aceşti omuleni, deveniţi mici cinovnici, s-au pricopsit de la bun început cu o imensă bucurie, aceea provocată de accederea într-o dimensiune superioară, ocrotitoare, garnisită cu mici privilegii. În culoarele instituţiilor de stat, micii funcţionăraşi îşi rezolvau problemele cum puteau, în funcţie de relaţia pe care o aveau cu şefii mai mari. E de presupus totuşi că lor li se deschideau nişte perspective mai aurite decît alea de pe palierul simplilor muritori, de vreme ce salariile mici, ridicole, nu i-au transformat pe cei mai mulţi dintre ei în gastarbeiteri. Dimpotrivă, unii, în ciuda salariilor mici, şi-au făcut o mică avere.

Şi totuşi, micii cinovnici ai tranziţiei moldoveneşti, aciuaţi prin departamente, direcţii şi subdiviziuni, au suferit mereu în ultimii 20 de ani. I-am văzut pe mulţi dintre ei nervoşi, abătuţi, iritaţi, grăbiţi. Unii au suferit din cauză că şi viitorul lor era incert. Iar suferinţa devenea de-a dreptul insuportabilă cînd se schimbau şefii. Cine ştie ce îi poate trece prin minte unui şef nou! Alţii au suferit pentru că nu puteau avansa pe scara ierarhică şi rămîneau ani de zile mici cinovnici, pe cînd ei visau să devină vreodată şefi cu acte în regulă. Îmi amintesc şi acum de un mic cinovnic din anii 90, anii dezmăţului generalizat, care, plin de năduf, mi s-a confesat, la o bere, în felul următor: „Ehhh... De-aş fi eu măcar o lună vreun viceministru!!!”

Dacă aş fi fost Cehov sau Dostoievski, aş fi scris un roman despre micii cinovnici ai Moldovei contemporane. Cum nu sînt, mă limitez doar la această tabletă.
XS
SM
MD
LG