Linkuri accesibilitate

La Moscova vor fi reluate astăzi discuțiile sub egida OSCE în format 5 plus 2 pe tema conflictului transnistrean


La Moscova vor fi reluate astăzi discuțiile sub egida OSCE în format 5 plus 2 pe tema conflictului transnistrean, cu participarea celor două părți implicate, a țărilor garante Ucraina și Rusia și a observatorilor: Statele Unite și Uniunea Europeană. Mediatorii își propun să obțină promisiunea reluării negocierilor oficiale, care sunt întrerupte de cinci ani.
În ajunul întâlnirii din capitala rusă, ministrul de externe Iurie Leancă a sugerat că discuțiile au șanse de succes mai ales pentru că Occidentul este mai interesat decât oricând de rezolvarea conflictului: „Cred că am reușit în acești doi ani să internaționalizăm suficient acest conflict, în sensul în care am putut convinge mai multe cancelarii occidentale să se ocupe mult mai puternic de acest subiect”.
XS
SM
MD
LG