O vizită care nu se anunță deloc ușoară, pentru că în Germania, ca și în alte țări occidentale, mulți așteaptă de la biserica catolică în primul rând schimbarea – sau, cum spun unii critici, intrarea ei în secolul XXI. Relatează de la Berlin Wiliam Totok.
Iritări politice în preajma vizitei papale în Germania
Într-un interviu difuzat miercuri de postul naţional de radio, Deutschlandfunk, Wolfgang Thierse a spus că el nu înţelege iritările şi „agresivitatea discuţiilor” declanşate în urma anunţului că Papa va vorbi în parlament. Nimeni nu este obligat să asiste la cuvîntare, a mai adăugat Thierse. A-l asculta, însă, este o contribuţie la dialogul religiile pe care îl cer şi deputaţii.
Referindu-se la vizita Papei la Berlin, Erfurt şi Freiburg, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Germania, Robert Zollitsch a declarat aceluiaşi post de radio, că el aşteaptă de la Papă impulsionarea dialogului ecumenic. „Personal cred, fără a putea anticipa ce va spune Papa, că el va impulsiona ecumenismul şi că va găsi cuvintele potrivite vis-á-vis de Martin Luther,” a spus Zollitsch.
Benedict al XIV-lea urmează să se întîlnească la Erfurt cu reprezentanţi ai bisericii protestante, în acea mănăstirea în care reformatorul excomunicat Martin Luther (1483-1646) era călugăr.
Faptul că Biserica romano-catolică interzice participarea la euharistie credincioşilor care aparţin altor confesiuni este considerată ca o piedică majoră pentru ecumenism. În pofida interdicţiei, marţi preoţi catolici au îndrăznit să organizeze la Berlin o slujbă comună, catolic-lutherană, împărtăşindu-i şi pe protestanţi. Arhiepiscopul catolic de Berlin a şi anunţat că preoţii respectivi vor avea de suportat consecinţele.
Critici aspre la adresa politicii confesionale catolice au venit şi din partea unor teologi şi grupuri civice care resping discriminarea homosexualilor, a persoanelor divorţate şi a celibatului impus preoţilor catolici. Totodată este criticată şi atitudinea intransigentă a bisericii faţă de folosirea anticoncepţionalelor şi a neadmiterii femeilor de a exercita profesiunea de preot.
Preşedintele Consiliului Bisericilor Evanghelice din Germania (EKD), Nikolaus Schneider a precizat într-un interviu acordat ziarului „Die Welt” că Papa nu poate vorbi în numele tuturor creştinilor. Schneider, însă, va participa la întînirea cu Suveranul Pontif care va avea loc în mănăstirea în care reformatorul Martin Luther şi-a formulat în urmă cu 500 de ani celebrele teze care au marcat ruperea de biserica Romei.
Benedict al XVI-lea va fi prezent între 22 şi 25 septembrie la Berlin, Erfurt şi Freiburg în dubla sa calitate de şef al statului Vatican şi ca lider spiritual al romano-catolicilor din întreaga lume. Este cea de-a treia vizită în Germania de cînd, în 2005, Joseph Ratzinger fusese ales Papă. Prima vizită a fost la Köln, în 2005, unde a participat la congresul mondial al tineretului. Cea de-a doua vizită a avut loc în 2006 în ţinutul său natal, Bavaria, şi a fost mai degrabă una privată. Actuala sa vizită este atît una pastorală cît şi una de stat. Costurile vizitei se ridică la circa 30 de milioane de euro.