Linkuri accesibilitate

Baronii locali nu cedează posturile câștigate, indiferent de deciziile centrului.




Testul alegerilor locale pentru uniunea politicã a opoziției din România este subiectul comentariul săptămânal semnat de Neculai Constantin Munteanu.



Racul, broasca și o știucă



„Am o datorie față de copiii mei: să scap România de Traian Băsescu”, anunța acum trei ani, cârlanul social-democrat Victor Ponta. Trecut-au anii, copiii s-au resemnat să crească, sub ochii guvernantei filipineze, în timp ce Traian Băsescu e pe cale să-și termine cel de al doilea mandat. Victor mai visează să răpună balaurul de la Cotroceni. Cum armuri de Sfântul Gheorghe nu se mai fabrică, Victor a îmbrăcat haina de copilot la curse de automobil, unde face reclama la Jack Daniel's. Un social-democrat, posibil prim-ministru, care face reclamă la spirtoase, sună ca dracu, nu? Se poate și mai rău.

De exemplu, o uniune contra naturii între stângaciul Ponta și dreptaciul Crin Antonescu. Răpunerea balaurului este scopul care scuză mijloacele. Numai că liberalul Crin trăia în concubinaj cu Partidul Conservator, în Alianţa de Centru Dreapta, contra naturii și ea. Partidul Conservator are două defecte congenitale: e condus de Dan Voiculescu, turnator dovedit la securitate, și niciodată n-a intrat în Parlement prin forțe proprii, în ciuda trustului de presă pe care îl are în spate. Pe scurt, PC, cu Voiculescu în frunte sau în umbra, este dama de moravuri ușoare a politicii romînești. Pentru a accede la putere a trecut prin toate paturile politice și a fost soluția imorală pentru toate partidele, inclusiv pentru PSD. Nu degeba se zice că politica e curvă. Insă Dan Voiculescu exagerează.

Când s-a parafat Uniunea Social Liberală, PSD a fost nevoit să-i accepte pe liberali cu Dan Voiculescu în bagaj. Insă, ușor jenat, Ponta a recunoscut că Dan Vociulescu, ”Felix” pentru securitate, este partea vulnerabilă a USL şi i-a cerut să nu participe la ceremonia înfiinţării alianţei pentru a nu compromite momentul festiv.

Dar, dacă Ponta s-a resemnat cu Voiculescu, supraveghiată cu grijă de marinarul de la Cotroceni, corabia USL ia apă pe unde nu te-așteapți. USL nu are un candidat credibil la primăria Bucureștiului. A început să-l curteze pe primarul actual, Sorin Oprescu. Principialul Crin i-a cerut să candideze sub sigla USL. Medicul care a câștigat primăria capitalei nu pentru ca ar fi un bun edil, că nu este, ci pentru că, de fațadă, a candidat indepedent de corupții din PSD, a declinat invitația. Cu sprijinul USL - da, sub sigla USL - ba! Pe bună dreptate! N-a scăpat de strigoiul comunist Ion Iliescu ca să dea peste broscoiul conservator uns cu toate alifiile securității.

Însă ceea ce se întâmplă în teritoriu cu desemnarea candidaților pentru viitoarele alegeri locale intrece orice imaginație. Baronii locali nu cedează posturile câștigate, indiferent ce deciziile centrului. La Buzău USL nu mai funcționează, au spus baronii locali ai PSD, după decizia celor de la centru ca liberalii să nominalizeze candidatul USL pentru Consiliul Județean. La Bacau, liberalul Romeo Stavarache a spus că niciodată nu va ceda orașul mafiei lui Hrebenciuc, în ciuda amenințării cu excluderea proferată de democratul Crin. Insistența conservatorilor de a-și impune candidatul la primăria din Iași l-a scos din papuci pe Victor Ponta: „dacă nu-i convine, PC poate să meargă singur în alegeri”. Și minune, broscoiul Voiculescu și-a strâns Antenele și ciutacii și va candida singur la alegerile locale. Nu înainte de a le spune colegilor de uniune „Adio Antene și slujnicuțele ei”! Ca prin minune, independentul Sorin Oprescu a optat pentru soluția nici cal, nici măgar, mai degrabă măgar, și a anunțat că va candida la primaria capitalei „ca independent, dar cu sprijinul USL”.

Viața politică românească este circul în care opoziția asigura menajeria. Uniunea funcționează ca în fabula cu racul, broasca și o știucă. Și dacă acum, când doar tânjesc la putere, lighioanele lui Donici acționează ca o haită de lupi care se sfâșie pe ciolanul cu măduvă, ne putem imagina ce se va întîmpla când vor veni la putere. De înțeles. „Copiii” lui Ponta, cei de la partid, au traversat lungul deșert la opoziției departe de buget și de banii statului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG