Conducătorilor comunişti, care au guvernat cum au vrut ţara timp de 8 ani de zile, tare le mai plăceau discursurile pompoase-stridente despre statalitate. Toate lucrurile din jur erau văzute prin ochelarii unei statalităţi ideale-abstracte, chiar şi acelea care nu aveau nici în clin, nici în mînecă cu chestiunile de stat. Se vorbea pînă la saţietate despre statalitate, stat, pro-statalişti şi anti-statalişti.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
De-a dreptul năstruşnică mi s-a părut atunci declaraţia unui conducător comunist, aceea că sarcina cea mai importantă a guvernului e întărirea statalităţii. Or, eu aveam impresia că într-o ţară foarte săracă guvernul ar trebui să aibă ca prioritate chestiunile economice.
Ei bine, discursurile bombastice despre statalitate nu puteau, fireşte, estompa starea deplorabilă în care se afla „Casa noastră Republica Moldova”, ca să folosesc denumirea unui proiect social eşuat. E mult mai bine să renunţi la peroraţia sterilă, să-ţi sufleci mînecile şi să-ţi faci casa confortabilă. Şi dacă discursurile emfatice despre statalitate au mai scăzut din intensitate, cu amenajarea casei stăm la fel de prost deocamdată.
Vedem acum, după 20 de ani, că edificiul a fost construit de mîntuială, că fundamentul valorilor şi principiilor e foarte şubred, că acoperişul e ciuruit pe alocuri. Una din cele mai mari ciudăţenii, pe durata acestor ani, a fost că, în condiţiile în care sărăcia făcea ravagii, cineva avea privilegii mari şi pensii mai mari doar pentru că făcea parte din pîrghiile statale.
Căsuţa noastră pîrîie din toate încheieturile pentru că în încăperile ei s-au instaurat mişmaşul, evaziunea fiscală, aşa-zisa contabilitate dublă, concurenţa neloială, indiferenţa şi, nu în ultimul rînd, criminalitatea. Păi, chiar ieri, în centrul capitalei, în faţa Bibliotecii Naţionale, alături de clădirea guvernului, a fost ucis un om cu sînge rece.
Deunăzi, primarul Dorin Chirtoacă, într-un interviu acordat postului nostru de radio, vorbea despre prerogativele limitate ale primăriilor. Vasăzică, aflăm că Primăria nu are dreptul să stabilească şi să anuleze taxe, că descentralizarea e mai mult un deziderat. Păi, cum să nu poată fixa taxe locale primăria? Cum e posibil lucrul acesta? Se vede că în edificiul statalităţii moldoveneşti orice e posibil.
Iar cel mai rău e că nici legile perfecte şi prerogativele corect distribuite nu ar face mare lucru într-o societate dezagregată, care nu are la bază o idee unificatoare şi care habar nu are ce construieşte.
