Linkuri accesibilitate

Primarii moldoveni între ciocanul autorităților centrale şi nicovala nevoilor obşteşti



Încă din Evul Mediu, entitățile administrative locale s-au autofinanțat prin taxe si impozite locale. Astazi e vorba in primul rind de taxe funciare si taxe profesionale. La asta se adauga tot soiul de impozite locale in functie de specificitatile fiecarei entitati administrative. In zonele urbane, de pilda, majoritatea primăriilor percep o taxă pe publicitate, pe afise si pe panourile cu anunturi comerciale.

Taxe şi impozite locale în lume şi în Moldova



În multe țări, nu primarul ci consiliul comunal decide de folosirea finantelor entitatii administrative, mai ales acolo unde primarii nu sint alesi, ci sint numiti de catre consiliul comunal, cum se facea in Belgia francofona pina nu demult.

Acolo insa unde legislatia acorda primarului anumite puteri precise, raportul de forta dintre consiliul comunal si primar poate tine, chiar si in Occident, de personalitatea acestuia din urma, a primarului. Astfel, orasul Bruxelles, care pastreaza anumite traditii medievale, este impartit in 19 comune, fiecare cu o identitate si o administratie proprii. Comuna in care locuiesc eu, Saint-Josse, in centrul orasului, este singura localitate din occidentul democratic care a avut acelasi primar, fara intrerupere, vreme de 45 de ani. Este vorba de socialistul Guy Cudell, primar al comunei Saint-Josse din Bruxelles din 1954 si pana la moartea sa in ’99. Nu e nevoie de multe explicatii pentru a intelege cine decidea in aceste decenii de folosirea finantelor locale.

Exista insa si situatii inverse, precum in Statele Unite si in Canada, unde primarul nu are practic nicio putere. Consiliul municipal detine acolo toate puterile, iar primarul, pe continentul nord-american, nu are decat un rol protocolar.

In America de Nord, astfel, primarii se regasesc de multe ori intr-o situatie dificila, intrucat pe de o parte ei nu au nicio marja de manevra bugetara, iar pe de alta parte ei trebuie sa gaseasca mijloacele de a mentine servicii optimale, intrucat politistii si pompierii, de pilda, sint platiti de catre autoritatile locale, iar nu de catre statul federal.

Este limpede ca intr-un asemenea caz primaria, pentru a face economii, si neputind sa conteze pe un sprijin financiar din partea statului central, va trebui sa taie in serviciile esentiale ale comunei.

------------------------------


Primarii din Republica Moldova au în prezent liberatatea să gestioneze doar banii proveniţi din impozitul funciar şi cel pe imobil, şi taxa percepută de la cei ce-şi amplasează pe teritoriul satului te miri ce magazin sau dugheană. În cazul unei localităţi de mărime medie, din cele trei surse se acumulează anual un venit între câteva sute de mii şi un milion de lei. Este tot ce stă la dispoziţia unui ales local pentru a le asigura locuitorilor satului un confort minim, asta dacă n-ar fi întreţinerea instituţiilor sociale – şcoală, grădiniţă, centru medical - toate intrând, în mod incorect şi alogic spun experţii, în aria de responsabilitate a primarului şi consiliului local.

Aşa se face că după ce repară un cazan sau un acoperiş la şcoală sau grădiniţă, primăriile nu-şi mai pot permite să construiască un drum, să pună un gard la cimitir sau să renoveze o staţie de aşteptare a transportului, spune Lilian Carmanu, proaspăt ales primar în Mileştii Mici, Ialoveni: “4 milioane ne vin pentru salarii. Dar ce rămâne - milionul nostru - noi în loc să-l folosim pentru alte nevoi, că nu am drumuri, nu am canalizare, nu am parcuri, nu am nimic, eu trebuie să-I folosesc din nou pentru şcoală. Ba nu-i cretă, ba se strică cazangeria, ba trebuie să cumpărat un reşou. Totul se reduce la problemele unei instituţii. Da, copiii noştri învaţă acolo. Dar ce să facem cu satul. Că el degradează.”

Acelaşi punct de vedere l-am auzit de la Petru Plugaru, primar în al doilea mandat în satul Bardar al aceluiaşi raion. Iată cum descrie alesul local bugetul localităţii sale şi libertatea de care se bucură în administrarea lui:
“Avem un buget în jur de 6 milioane . 5 sunt transferuri cu destinaţie specială pentru salarizarea profesorilor şi întreţinerea instituţiilor şcolare. Restul – un milion – pentru salarizarea angajaţilor primăriei şi ce rămâne – pentru localitate. Asta ar fi în jur de 300-400 de lei pe an. Amenajare, reparaţii, drumuri. În genere, la ziua de astăzi numai pe hârtie avem putere, da în realitate nu avem nimic.”

Cauzele acestei stări de lucru trebuie căutate, spun experţii, în contrareforma administrativă din 2003. În dorinţa de a controla politic autorităţile locale, guvernul comunist de a atunci a decis revenirea de la judeţe la raioane, instituind totodată şi o formulă centralizată de construire a bugetelor locale. Astfel, cele mai importante impozite, de la agenţi economici sau simpli locuitori, sunt acumulate la centru, întorcându-se ulterior în sate sub formă de subvenţii, dar calculate deja arbitrar, deseori în funcţie de culoarea politică a autorităţilor acelui sat.

O soluţie ar fi descentralizarea – subiect care a revenit în centrul discursului politic odată cu schimbarea paradigmei de guvernare de la Chişinău. Numai că după ce au participat la dezbaterea strategiei în baza căreia autorităţile au de gând să realizeze reforma, strategie de altfel nefinalizătă încă, temerea primarilor şi a organizaţiilor obşteşti ce îi reprezintă este că atunci când spun descentralizare, autorităţile mai puţin au în vedere descentralizarea financiară şi s-ar gândi întîi de toate cum să le mai pună pe umeri aleşilor din teritoriu niscaiva responsabilităţi.
XS
SM
MD
LG