Linkuri accesibilitate

Mass media și alegerile: o tentativă de reglementare





Alegerile anticipate stau ca o sabie a lui Damocles asupra Republicii Moldova. Unii politicieni dau asigurări că alegerile nu vor avea loc, alţii declară ferm că altă soluţie nu există. Aşa sau altfel, partea leului în orice campanie electorală revine jurnaliştilor, or tocmai ei s-au angajat să aducă în casa oamenilor informaţia corect şi echidistant. Tocmai pentru a înlesni munca jurnaliştilor, dar şi a o apropia de standardele democratice, Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat proiectul despre reformarea legislaţiei cu privire la reflectarea alegerilor de către mass media. Cum anume, aflăm mai pe îndelete de la coordonatorului proiectului, juristul Centrul pentru Jurnalism Independent, dl Sergiu Rusanovschi.

Interviul matinal EL: cu Sergiu Rusanovschi despre reflectarea alegerilor de către mass media
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:54 0:00
Link direct


Europa Liberă: Bună dimineaţa, domnule Rusanovschi. Întâi de toate, pentru ascultători am să menţionez că Centrul pentru Jurnalism Independent este instituţia care a iniţiat proiectul „Reformarea legislaţiei cu privire la reflectarea alegerilor de către mass media” şi vă întreb de ce şi cum aţi ajuns la concluzia că este nevoie de o asemnea proiect?

Sergiu Rusanovschi
Sergiu Rusanovschi: „Toate ideile şi proiectele pe care Centrul le va implementa pe parcurs şi pe care le implementează acum sunt în principal dictate de situatia existentă în domeniul mass-media, conduitei mass-media. Iar acest ultim proiect, menţionat de dvs., se datorează în principal problemelor pe care le avem astăzi atât la nivel de legislaţie în domeniul reflectării campaniilor electorale, cât însăşi a conduitei mass-media, prin prisma încălcării de către unele organizaţii de media atât a codului etic, cât şi a principalelor prevederi ale actelor normative şi legislative care există astăzi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Şi dacă ne-am referi la partea legislativă, care ar fi aceste probleme?

Sergiu Rusanovschi:
„Aş face aici o menţiune: daca pana in noiembrie 2010 procedura de stabilire a regulilor pentru campaniile electorale era clar stipulată, CCA trebuia să elaboreze un concept, care ulterior trebuia să fie aprobat de CEC; atunci, după noiembrie 2010 ,atribuţia de elaborare a acestui concept şi a reglementărilor a fost transferată la CEC, astfel nemaifiind nevoie de acest concept elaborat de CCA.

Odată cu aceasta au avut loc şi succese, dar totuşi sunt şi multe rezerve la acest capitol, deoarece contradicţiile din legislaţie oferă mediei un spaţiu larg de manipulare cu aceste prevederi, asta deoarece codul audiovizualului conţine şi pana acum prevederea conform căreia CCA ar trebui sa elaboreze acest concept, iar CEC se conduce de prevederile codului electoral, desigur, şi incearcă sa-si impuna autoritatea in faţa acestor din urmă.

O alta problema care as vrea s-o mentionez este desigur practica existentă nereusită între organizaţiile de media în a reflecta o campanie electorală. Asta este impus, în principal, de prevederile legislaţiei, potrivit cărora CEC elaborează noi regulamente odată cu inceperea fiecărei campanii electorale. Asta pune organizaţiile media intr-o dificultate de a invata foarte repede, la inceputul campaniei, care sunt regulile, pentru ca sunt reguli noi de joc, iar asta oferă un spaţiu de manevră pentru politicieni în a-şi adapta agenda potrivit propriilor interese.

Ultima problemă aici, o sa ma refer la incapacitatea acestor două organisme, CCA si CEC, de a-si exercita eficient autoritatea, or, potrivit legislatiei, ambele organisme au responsabilitatea de examinare a plingerilor care vin din partea cetăţenilor cu privire la conduita mass-media. Acestea, dublandu-se, impiedică exercitarea normală a responsabilităţilor acestor două organe.”

Europa Liberă: Ce ar avea de câştigat cetăţeanul simplu, consumatorul de informaţie şi ce are de pierdut astăzi, când regulile de joc pentru jurnalişti se schimbă de la campanie electorală la alta?

Sergiu Rusanovschi:
„Cetăţeanul de rând ar avea de câştigat ceea ce n-ar trebui sa se incalce, sau ceea ce se incalca acuma ca şi prevederi de către instituţiile de media, ăsta şi va fi beneficiul cetăţeanului. Deci daca e să vorbim că printre încălcările de bază ale instituţiilor media, radiodifuzorilor, pe parcursul perioadei electorale este incalcarea principiului imparţialităţii, atunci evident că cetăţeanul va beneficia de o informare imparţială, corectă şi la timp despre toţi candidaţii, avand la dispoziţie toată informaţia electorala, in primul rand.

În al doilea rând informaţia va fi obiectiva, şi nu scoasa din context, asa cum se intampla adesea la noi. In al treilea rând nu va exista subiectivismul unor jurnalisti care se străduie a se da cu părerea chiar intr-un reportaj care nu presupune si nu cere parerea unui jurnalist, or jurnalistul reflectă ceea ce se intampla si mai putin se dă cu părerea acolo unde nu este cazul. Astea cam ar fi beneficiile pentru cetăteni in a fi corect informati, la timp şi deplin despre tot ce se intampla pe parcursul unei perioade electorale.”

Europa Liberă: Cum credeţi că un astfel de proiect ar putea tăia din pofta unora dintre politicieni de a domestici mass-media, or tot mai mulţi politicieni deţin televiziuni şi se pare că se conduc de zicala că cine plăteşte acela alege muzica?

Sergiu Rusanovschi:
„Este adevărat. Totuşi, este un pic alt subiect, pentru ca aici ne referim la reglementările cu privire la proprietarii de media şi evitarea concentrărilor de media, astfel ca sa limitam ca o singura persoana sa detina mai multe instituţii de media, mai multe organizatii de media ca să poată să manipuleze cu opinia publică. Totusi asta nu este ceea ce ne propunem prin acest proiect, dar noi suntem convinsi ca avand cel putin niste reguli clare stabilite in codul electoral, nu va trebui de fiecare data sa fie elaborate reguli noi pentru fiecare ciclu electoral. Regulile sa fie stabilite o data si pentru totdeauna, stiindu-le din timp se va oferi cetatenilor mai multa siguranţă în ceea ce face la noi mass-media.”

Europa Liberă: Acest proiect într-un final va ajunge pe masa guvernanţilor care pot fi sceptici, pot găsi contra-argumente. În acest sens încercaţi să tatonaţi terenul?

Sergiu Rusanovschi:
„Asta a fost dintotdeauna, iniţiativele ONG-urilor de profil sunt privite cu diferiti ochi si la nivelul guvernanţilor. Evident ca vom avea niste intalniri cu reprezentantii CEC in a le explica ce ne propunem si de ce este bine sa facem acest lucru. Ulterior, dupa ce vom avea doi experti care vor lucra la aceste propuneri de modificare a legislatiei, ne propunem sa facem si niste ateliere, niste mese de lucru, unde sa-i avem pe toti impreuna, atat pe reprezentantii sectorului media, cat si reprezentantii guvernarii. Plus, avem in spate toată susţinerea organizaţiilor de media cu care cooperam si pentru care suntem ca şi sprijin in toată activitatea lor şi speram cel putin să ducem mesajul acolo unde trebuie si sa-i determinam pe guvernanti pana la urma sa accepte ce le propunem.”
XS
SM
MD
LG