Linkuri accesibilitate









Esteuropenii au fost admiși cu dreptul la proiecție europeană deplină. Asta înseamnă accesul la euro, atunci cînd criteriile de admitere vor fi îndeplinite. Din august încoace, presate de coma persistentă a Greciei și de pericolul de contagiune sesizat de piețele financiare, Germania și Franța s-au precipitat spre celălat capăt al punții și au trecut la planificarea unui sistem centralizat de guvernare a zonei euro. Efectul căutat ar fi ordinea și disciplina financiară, adică europenizarea la literă a practicilor financiar-bugetare, pînă acum neglijente.

Evident, acest proces de clarificare și concentrare echivalează cu apariția unei SuperEurope de uz occidental, înconjurată de o periferie Estică lăsată să admire de la sol decolarea clubului euro. Guvernele Estului au sesizat rapid pericolul. De altfel, diminuarea componentei Estice a Uniunii nu avea cum să surprindă. O serie mai lungă de gesturi și aluzii similare e vizibilă de mai mult de un an. Obsesia Sudică a Uniunii, amplificată de evenimetele din lumea arabă, s-a soldat deja cu reducerea considerațeiei, greutății politice și asistenței financiare rezervate în mod obișnuit Estului. Deficitul de atenție occidental nu mai e o întîmplare ci o opțiune generală.

Reacția Estului a fost, în genere politicoasă, dar a avansat rapid spre o contrapolitică unitară. Întîlniri succesive ale miniștrilor de externe și, apoi, ale miniștrilor de finanțe pentru coorodnarea unei replici Estice au semnalat clubului occidental că decuplarea nu trece neobservată.

Dincolo de interesul de grup al statelor membre ale Estului, problema e mult mai amplă și mai importantă. Falia Vest-Est se lărgește, cu fiecare nouă problemă pe care Uniunea nu reșește să o abordeze coerent. Acest eșec funcțional care stimulează baricadarea Vestului și diminuarea Estului se poate transforma într-un divorț neratificat dar efectiv. Iar acest tip de sciziune ar confirma neputința unei Europei Unite care nu poate depăși vechea problemă istorică a rupturii Est-Vest.

În cele din urmă, aparent neimportanta plasare în secundar a neimportanților esteuropeni ar infirma desăvîrșirea eliberării europene atinsă în 1989 și ar confirma eșecul fundamental al proiectului european unit. Așadar discuția nu se reduce la deficite, monedă și bugete. Ar fi simplu dacă asta ar fi tot. Miza e mai degrabă istorică și poate duce la faliemntul strategic al Europei.

Deocamdată, centrul franco-german care încearcă să construiască fortificații anticriză pare înclinat spre o revizuire a Tratatului de la Lisabona sau, chiar, spre elaborarea unui nou Tratat care să includă noile aranjamente de guvernare a zonei euro. Operația e mai mult decît problematică. Ea ar putea produce efecte mult prea tîrziu, cînd nici un efect nu mai contează. Mai mult, inițierea unei astfel de plan ar redeschide imediat discuția asupra poziției statelor naționale față de noua Uniune Europeană. Iar discuția ar migra la fel de repede spre votul popular, în referendumuri cărora Uniunea le-ar face față cu greu. Societățile europene nu mai sînt demult unanime în admirația tăcută față de arhitectura europeană și ar putea reacționa foarte nervos.

De aici, aluzia miniștrilor esteuropeni de finanțe reuniți la Bruxelles care au sugerat că modificăruile de Tratat ar putea duce la reluarea referendumurilor asupra apartenenței la UE, în statele esteuropene. Evident, e greu de crezut că esteuropenii se vor dezice de avantajele care vin odată cu apartenența la UE. Însă, odată pusă în mișcare, ideea ar putea surîde alegătorilor din state vesteuropene.

Cu sau fără Tratat revizuit, criza euro și suita de soluții parțiale care își ratează obiectivul anunță un lcuru clar: Uniunea a intrat într-o fază istorică extrem de exigentă. Uniunea nu mai e în situația de a a-și extinde nestingherită proiectele. Vremurile de construcție fără risc au trecut. Uniunea Europeană trebuie să se justifice și să dovedească rapid că rezistă la realitate.
XS
SM
MD
LG