Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: acordul privind scutul antirachetă face ca nivelul de securitate al României „să fie la cel mai înalt din istoria țării”


Traian Băsescu şi Barack Obama la Praga în aprilie 2010

Traian Băsescu şi Barack Obama la Praga în aprilie 2010

Romania continuă să mizeze pe Axa Bucuresti-Washington, la şapte ani după ce Traian Băsescu a lansat această strategie de politică externă.



Preşedintele României, Traian Băsescu şi-a atins toate scopurile vizitei fulger pe care a făcut-o în Statele Unite. Parteneriatul Strategic dintre Bucureşti şi Washington a fost îmbunătățit, „lărgit” şi „extins” printr-o Declarație comuna facuta de cei doi sefi de stat Barak Obama si Traian Basescu, iar Acordul privind instalarea scutului antiracheta pe teritoriul Romaniei a fost semnat la nivel de ministri de externe, tinindu-se cont de ultimele retusuri cerute de la Bucuresti.

La sosirea sa din America, presedintele Traian Basescu a declarat ca acest Acord prin care va fi amplasat la Deveselu, in sudul tarii, scutul impotriva rachetelor balistic, face ca nivelul de securitate al Romaniei „sa fie la cel mai inalt din istoria tarii”.

Sefa diplomatiei americane, Hillary Clinton, considera ca semnarea acestui Acord plaseaza Romania ca “jucator central” in strategia NATO de dezvolare a apararii antiracheta. Ministerul de Externe de la Mosocova a raspuns insa destul de iritat acestui eveniment, precizind ca evolutia situatiei in acest sens „intensifica necesitatea unor garantii legale din partea NATO si Statelor Unite ca sistemul european de aparare antiracheta nu va va viza fortele strategice ruse”.

Dar dupa cum spunea recent presedintele Basescu, nici Romania, nici NATO nu a primit vreodata garantii similare din partea Rusiei, ca aceasta nu-si va folosi vreodata echipamentele balistice. Traian Basescu a amintit astazi ca Acordul privind instalarea scutului antiracheta este primul document juridic semnat de Romania si Statele Unite in care se face referire la Parteneriatul Strategic dintre cele doua state.
Declaratia comuna a presedintilor Basescu si Obama referitoare la Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI adauga componentei de securitate extrem de dezvoltata intre cele doua tari si o latura politica. Se mentioneaza astfel ca Barak Obama sustine initiativa unor reprezentanti ai
Congresului de a liberaliza sistemul de vize pentru a-i “asigura” pe aliatii sai puternici ca primesc “aprecierea corespunzatoare”. Altfel spus presedintele american l-a asigurat pe omologul sau roman ca lucreaza pentru ridicarea cit mai rapida a vizelor pentru cetatenii care au pasaport romanesc.
Romanii sint inca obligati sa traverseze birocratia complicata a Ambasadei americane pentru a primi vize de calatorie spre Statele Unite, vize care se acorda adesea destul de greu.
Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI mai cuprinde zece domenii de cooperarare “intarita” pentru viitor, intre ele sistemul antiracheta, combaterea terorismului, cooperarea regionala atit in Europea de Est, cit si in Balcanii de Vest, facilitarea contractelor intre comunitatile de afaceri, dar si securitatea energetica prin sustinerea surselor alternative.
Asadar Romania continua sa mizeze pe Axa Bucuresti-Washington, la sapte ani dupa ce Traian Basescu a lansat aceasta strategie de politica externa, care mentine coerenta si continuitatea diplomatiei autohtone.
XS
SM
MD
LG