Linkuri accesibilitate

Statele Unite au salutat progresele făcute în direcția reluării negocierilor oficiale în chestiunea transnistreană


Statele Unite au salutat progresele făcute săptămâna trecută în Germania în direcția reluării negocierilor oficiale în chestiunea transnistreană. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a spus că Statele Unite sunt în mod special încurajate de faptul că premierul Vlad Filat și liderul transnistrean Igor Smirnov au participat în premieră la o ședință OSCE cu participarea țărilor garante și a observatorilor, la Bad Reichenhall, pe 9 septembrie, când au avut și o întâlnire bilaterală. Statele Unite au rol de observator în formatul de negocieri 5 plus 2.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG