Linkuri accesibilitate



Atît cît s-a făcut auzită, intervenția comentatorilor și analiștilor a expus o oboseală intelectuală nebănuită, într-un climat de dezbatere, altfel, dinamic și polemic. Majoritatea abordărilor, tind, la zece ani de la atacul din 11 septembrie, să reconsidere ziua de 11 septembrie pentru a o transforma într-un incident a cărei amploare pirotehnică a ”luat fața” privitorilor dar ascunde o importanță istorică redusă. Numeoși autori furnizează liste alternative de eveninmente care au schimbat cu adevărat sensul istoriei dar sînt umbrite de atenția nemeritată smulsă de caracterul filmic al zilei de 11 septembrie. Made in China e concurentul cel mai des citat. Criza financiară globală e alt reper invocat de analiști economici oarecum jigniți. Problema acestor interpretări nu e lipsa de importanță a punctelor istorice citate ci încercarea de a plasa, comparativ, 11 septembrie într-o zonă lipsită de interes istoric. Eroarea e provocată de o poziționare complet inadecvată. Astfel, cei mai mulți susținători ai tezei amintite, caută să răspundă la întrebarea: a schimbat 11 septembrie cursul istoriei? Întrebarea e rezultatul unei iluzii frecvente printre istoricii grăbiți. Ziua de 11 septembrie nu putea genera și schimba istoria decît în măsura în care a fost ea însăși rezultatul unor schimbări istorice deja active. Cu alte cuvinte, 11 septembrie a fost posibil tocmai pentru că istoria se schimbase cu mult timp înainte. Resurgența islamică, eșecul militar sovietic în Afgansitan, frustrarea societăților arabe tiranizate de politicieni inepți și tentate de modernitatea prosperă a Occidentului, aparenta timorare a statelor occidentale tot mai preocupate să își reducă componenta militară - toate erau deja active pe 11 septembrie. În genere, noutatea istorică e prezentă și lucrează cu mult înainte de evenimentele detunătoare care o ilustrează și o transformă în fapt cunoscut. Cu un paradox nu tocmai riscat, 11 septembrie a devenit vizibil de-abia pe 11 septembrie.

După 10 ani, destinul istoric al zilei de 11 septembrie e în declin, sufocat de prudență morală, cenzură analitică și autoculpabilizare. Pentru majoritatatea mediatică și academică, adică pentru autorii opiniei official admise asupra trecutului, 11 septembrie e un eveniment util în măsura în care poate sprijini noua pedagogie, noua învățătură despre agresiunea, violența, colonialismul și rasismul occidental. Substituirea și amuțirea oricărei reacții naturale, a oricărei tentative de reafirmare a tradiției occidentale și interdicția virtuților clasice în jurul nelegiuirii feroce din 11 septembrie mărturisesc o sete cumplită de identitate slujită inept de valorile unui cult autodistructiv. Totul după despărțirea de identitatea, de cultura și de valorile clasice ale Occidentului.

În dimineața zilei de 11 septemrie 2001, cineva făcea semne de sus. Era un bărbat sau, mai degrabă, o femeie. Asta, după încrederea cu care mișca o pînză mare și albă, în pragul ferestrei înecate de fum gros. Trebuie că era o femeie, rămasă într-un birou încercuit de flăcări, la etajul o sută și ceva. În asemenea clipe, femeile sînt mai puternice decît bărbații. Nu se lasă, nu renunță și caută clipa de după clipa în care nimic nu mai pare posibil.

O femeie, poate o mamă care își știa copilul în altă parte și în siguranță, ne făcea semn. Ne spunea să nu uităm, să nu plecăm, să continuăm. Așa cum fac mamele care aduc pe lume copii. În timpul ăsta, multe păsări în cămăși albe zburau cu capul în jos, spre caldarim. Se grăbeau să nu ardă în Turn.

Cineva ne face semne de 10 ani, dintr-un loc dispărut: nu uitați să fiți voi, nu plecați din lumea care v-a crescut. După 10 ani, știm că semnele de la fereastra dispărută nu au ajuns nicăieri. Plecăm. Nu ne mai iubim și nu ne mai cunoaștem lumea. O detestăm. O acuzăm și o certăm la fiecare palmă, la fiecare pumn, la fiecare avion care o lovește în plină față. Sîntem critici, sistematici și infinit de inteligenți. Cu finețea insistentă care aduce în fiecare zi un argument nou în favoarea inferiorității, cu febrilitatea proaspăta a fiecarui nou cap de auto-acuzare.

Ziua de 11 septembrie a fost îmbrîncită de la ultimul de etaj. A devenit o zi ca oricare alta. Încă una din zilele în care avem grijă cum vorbim. Încă una din zilele în care avem grijă să scuzăm, să explicăm și să nu ofensăm. Să nu cumva să ne simțim îndreptățiți. Să nu cumva să spunem ce era odinioară de spus. Ziua de 11septembrie a fost imbălsămată, ca mai toate amintirile noastre fundamentale, într-un giulgiu conform ți ipocrit.

Cineva ne face semne de sus. O mamă care ne cere să mergem mai departe, să credem în menirea noastră pe lume și să lăsăm celor ce vin minunile pe care le-am primit din cultura magnifică lucrată în vremurile dinaintea noastră. Degeaba.
XS
SM
MD
LG