Linkuri accesibilitate

Lumea muzicală românească iese evident descalificată în situația în care „concurenții au fost prost deserviți, muzicienii din orchestră au fost tratați nerezonabil iar publicului i s-a furat privilegiul și plăcerea de a asista la un concurs cinstit.”




In plin Festival George Enescu, numele României și al unora din principalele ei instituții muzicale (Universitatea Națională de Muzică de la București, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și Orchestra simfonică radio, în primul rînd) apar pătate într-o afacere de necinste și corupție ale cărei implicații mai largi urmează abia a fi descoperite.

Cultură, muzică și politică la București și Chișinău

Scandalul a devenit de notorietate internațională
Criticul Norman Lebrecht

marți, odată cu publicarea unei scrisori trimisă lui Norman Lebrecht, unul din cei mai populari și cu greutate critici muzicali europeni, de către un tînăr, participant din străinătate, la un curs de masterat dirijoral și la concursul aferent de dirijorat desfășurat în cadrul a ceea ce organizatorii români au denumit Festivalul Internațional Muzical de Vară „Micul Paris”. Cea de-a patra ediție a Festivalului și, în cadrul ei, primul concurs de dirijorat, au avut loc între 15 și 23 august.

Corespondenți din România s-au grăbit să vorbească de o „șușanea”, dar termenul minimalizator și zeflemeaua pe care o presupune nu reflectă nici pe departe consecințele de imagine asupra culturii și lumii muzicale românești, în condițiile în care întregul scandal este relatat pe larg într-una, dacă nu în cea mai citită, dintre publicațiile culturale și muzicale de pe Internet, artsjournal.com.

Lucrurile apar de la bun început cu atît mai grave cu cît scrisorii mărturie a tînărului concurent, se poate spune, cu termenul folosit de Norman Lebrecht, „abuzat” de organizatori, i se adaugă depoziția unui britanic care a asistat la finala așa-zisului concurs și care aduce amănunte suplimentare despre comportamentul incorect al juriului și organizatorilor.

Un juriu de dirijorat condus de un... pianist de profesie, Wolfgang Wagenhäuser, profesor de pian la Universitatea de muzică din Trossingen, Germania, întregul festival fiind organizat sub egida unui „Colegiu European de Muzică” (ECM), prezidat de soția pianistului, Raluca Chifane-Wagenhäuser, originară din Brașov și, potrivit, curricum-ului ei, după studii în România, discipolă a propriului... soț.

Cum au ajuns cei doi să organizeze un Festival muzical în București, sub egida președintelui României, de ce complicități s-au bucurat în sînul Universității de Muzică de la București și a Societății Române de Radio este neclar deocamdată și a la longue, poate, de competența instanțelor judiciare.

Cert este că tinerilor aspiranți internaționali la o carieră de dirijor li s-au cerut 850 de euro pentru a participa timp de o săptămînă la un master-class, presupus să le dea timp suficient de a dirija cele două orchestre angajate de organizatori, cea a Radioului și Orchestra regală de cameră. Lor li s-a sugerat, pe de altă parte, discret, și că asistența la masterat le va da o șansă în plus de a cîștiga concursul de dirijorat (și li s-a cerut implicit să mai plătească alți 150 de euro, taxă de participare). La concursul de dirijorat regulamentul limita la 36 numărul participanților, dar organizatorii au acceptat toate cele 60 de persoane participante la master-class.

Tinerilor dirijori nu le-au fost alocate în final decît 30 de minute de dirijorat cu o orchestră Radio excesiv de obosită și în consecință necooperantă, directorul așa-zisului festival și concurs intervenind în plus pentru a-i împiedica pe studenți să exerseze cu muzicienii.

Cum comenta interogativ-amar autorul scrisorii publicate pe blogul revistei „artsjournal”, „am plătit deci 850 de euro pentru 60 de minute de ceva ce nu se poate numi o lecție de muzică, iar mai presus de toate nu sînt lăsat nici să exersez fiindcă orchestra este foarte obosită? Așa că, în final, am plătit 850 de euro să stau ca idiotul pe scenă!”

Un al doilea martor, J. Bradley aduce, în comentariile la scrisoarea publicată de Norman Lebrecht, alte multe detalii despre excrocheriile practicate la București, în acordarea, sau mai exact neacordarea premiilor, despre comportamentul bizar al juriului, condițiile jenante de cazare ale concurenților ș.a.m.d.

Un alt participant comenta: „Am încercat să găsim criteriile pe baza cărora membrii juriului și-au făcut selecția, dar nu am reușit. Ei fie și-au favorizat studenții fie aleșii i-au mituit, plătind un supliment de dolari...”

Lumea muzicală românească iese evident descalificată din acest scandal, în care după formula utilizată de un alt comentator, Charles Gambetta, administrator al Institutului Internațional de Dirijorat, „concurenții au fost prost deserviți, muzicienii din orchestră au fost tratați nerezonabil iar publicului i s-a furat privilegiul și plăcerea de a asista la un concurs cinstit.”

Ar mai fi de adăugat la toate acestea și mărturia unui concurent care scrie că „a avut privilegiul nu foarte fast de a participa la concursul de dirijorat din Moldova și, să o spunem, a fost mai rău decît cel din România fiindcă, principalul membru al juriului, Octav Calleia și-a favorizat toți studenții, chiar atunci cînd dirijatul lor a fost complet neeficient. [...] Prejudecățile rasiale și judecățile părtinitoare fac din acest concurs un altul ce trebuie la fel de evitat.”

Un îndemn ce îl dublează pe cel al influentului critic Norman Lebrecht ce îi îndemna pe tinerii dirijori să evite România atîta timp cît credibilitatea ei în domeniu concursurilor muzicale nu este restabilită.
XS
SM
MD
LG