Linkuri accesibilitate

Ţiganul sunt eu, după o săptămână de stat cu burta la soare pe malul Mării Negre (mă întreb dacă bronzul de la Marea Albă o fi de culoare albă, iar cel de la Marea Roşie de culoare roşie), în Crimeea; malul însă poate însemna la fel de bine o realitate geografică („Nistrule, pe malul tău…” sau „Maluri de Prut, apă în ştreang…”), una geopolitică (pentru unii – în transcriere fonetică – Solnecinaia Maldavia, pentru alţii Republique de Mal de Vie), una comercială (Mall Dova) sau pur şi simplu cea din zicala populară (din titlu).

Întâmplarea face că am plecat din Chişinău în seara zilei de 2 septembrie, iar în mai puţin de două ore priveam deja prin geamul autocarului focurile de artificii dintr-un oraş de pe celălalt mal (Dubăsari? Grigoriopol?), cu ocazia celor 22 de ani ai Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe cât de autoproclamată, pe atât de prezentă la faţa locului, după cum o dovedesc cele două puncte de trecere a frontierei pe care le-am străbătut înainte de a intra pe teritoriul Ucrainei. Cum însă nu văzusem focurile de artificii din Chişinău, din seara zilei de 27 august, nu am avut termen de comparaţie între cerul scăldat în luminile celor 20 de ani de independenţă, recunoscută pe plan mondial, a Republicii Moldova şi bolta aprinsă de salvele celor 22 de ani ai aşa-zisei statalităţi autoproclamate a Transnistriei. Adevărul este că nu mă dau în vânt după sărbători oficiale, oricât de „naţionale” s-ar pretinde acestea; ceea ce m-a mirat însă în orăşelul de pe celălalt mal a fost mulţimea ieşită în stradă – cu adevărat, o mare de oameni bine dispuşi, umblând de acolo-acolo, exact cum se şi cuvine într-o zi de sărbătoare. (Ierte-mi-se greşeala fără voie, dar în cazul lui 27 & 31 August de pe malul nostru, între care au încăput alte trei zile de odihnă, am avut senzaţia unei mini-vacanţe de… sfârşit de Vacanţă Mare!)

Nu mi-aş fi amintit de toate astea dacă la întoarcere (prin aceleaşi două puncte de trecere a frontierei controlate de forţele separatiste) aş fi regăsit o ţară pusă pe roate, şi nu aceeaşi fabulă cu „Racul, broasca şi o ştiucă…” (las la discreţia cititorilor identificarea personajelor), în ciuda toamnei în care – zice-se – se numără bobocii. Partea proastă este că nici nu m-aş fi aşteptat ca lucrurile să se urnească din loc, într-atât de butaforică – aşijderi satelor potiomkiniene – apare în ultimul timp suveranitatea-independenţa-statalitatea RM, după chipul şi asemănarea celor trei componentele ale AIE. Or, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere – aşa că golful nostru naţional, adică aruncarea cu piatra în ograda vecinului (unul mai de dreapta, altul mai de stânga), continuă într-o veselie. Iar între timp, Ţara-dintre-două-maluri (vezi alineatul întâi) a ajuns literalmente la hat. Tot ce-i mai lipseşte e să fie târâtă (mai degrabă, împinsă!) într-o nouă campanie electorală, pen-, pen-, pen- (n ori) ultima…

Şi atunci, scârbit de realitatea de pe malurile Bâcului, mă gândesc că dacă „lumea există ca să ajungă într-o carte” (Mallarmé), cartea neamului nostru/nevoii ar trebui să se numească Ţiganiada (în redacţia postmodernistului Cărtărescu Levantul), poate cel puţin aşa vom ieşi din fabula cu „Racul, broasca şi o ştiucă…”!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG