Linkuri accesibilitate

Democraţia se cultivă şi se apără. Democraţia trebuie să ştie să se apere, trecând peste demagogia sterilă a stângii marxizante, care invocă, adesea, „dreptul la diferenţă” doar pentru a-i transforma pe călăi în nişte biete suflete inocente.


Cei zece ani care au trecut de la actele teroriste din 11 septembrie 2001 au
provocat dezbateri, evocări, reconstituiri emoţionante pe toate canalele media. Şi cum să fi fost altfel, dacă în acea zi a fost lovită în inima, în simbolurile sale indestructibile democraţia occidentală, citadela capitalismului triumfător. Oricât de oprimați am fost noi, popoarele din Est, de regimurile comuniste, știam că dincolo de Ocean există o mare țară care a transformat în certitudine speranța unei vieți libere și prospere: America – ţărmul de refugiu al tuturor dezmoşteniţilor lumii. Prăbuşirea Gemenilor de la New York, aş putea să mărturisesc, a frânt ceva în mine și cred că acest sentiment l-au avut mulți oameni. A zdruncinat încrederea în invincibilitatea valorilor liberale, în forţa şi în conştiinţa pozitivă a Occidentului. De atunci, lumea s-a schimbat dramatic, chipul său înseninat de anii de după căderea Cortinei de Fier a căpătat un cearcăn adânc, imposibil de şters.


Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu



S-au depănat multe amintiri despre 11 septembrie. Fiecare om care a fost intim conectat la acele evenimente zguduitoare şi-a imprimat o poveste a sa, nişte impresii pentru tot restul vieţii. Am să vă spun cum am trăit eu ziua de 11 septembrie 2001 la Chişinău. Ieşisem cu un coleg de redacţie să luăm cina la o cafenea din centru. Era seara, ploua cu găleata, iar noi priveam spectacolul diluviului de care ne despărţeau
geamurile mari ale localului, cu o senzaţie de confort şi siguranţă, în timp ce la o masă vecină două doamne în etate discutau aprins nişte probleme de familie. Când, deodată, postul de radio FM, care transmitea, fără istov, muzică pop rusească, şi-a întrerupt programul pentru a difuza un comunicat important – un „Breaking News”, cum i-am spune azi. „America sub asediu”, „10 avioane au fost deturnate de terorişti”, „Turnurile de la World Trade Center - distruse”, „Casa albă, una dintre ţintele teroriştilor”, „Preşedintele Bush se află într-o locaţie necunoscută”, „Clădirea Pentagonului atacată” şi alte asemenea veşti terifiante, combinate cu zgomotul insistent al ploii şi cu sporovăiala netulburată a basarabencelor de alături despre sarmale şi cumetrii, mi-au lăsat în memorie o imagine halucinantă, de catastrofă absurdă, produsă într-un cadru grotesc, într-un bâlci derizoriu. În cele din urmă, în cafenea s-a lăsat o linişte apăsătoare...

La redacţie, unde ne-am întors în pripă pentru a afla mai multe amănunte de pe Internet, o prietenă, la telefon, ne-a confirmat proporţiile dezastrului. A văzut în direct, la televizor, cum al doilea avion capturat de terorişti s-a înfipt în turnul din sud de la World Trade Center. Groază, mii de morţi şi oameni dispăruţi, şi un nor imens de moloz deasupra New York-ului. Era realitatea, nu un film hollywoodian.

Tragedia americană a trezit o solidarizare spontană în toată lumea. Dar
şi destule reacţii răutăcioase. „Aşa le trebuie americanilor, prea se amestecă în treburile altora! Au primit ce-au meritat!” - asemenea enormităţi am auzit chiar şi din gura unor intelectuali de la Chişinău, dovedindu-mi cât de adânc ne-a marcat propaganda sovietică, cea care făcuse din America duşmanul nostru generic.

Şi am mai înţeles un lucru: democraţia se cultivă şi se apără. Democraţia trebuie să ştie să se apere, trecând peste demagogia sterilă a stângii marxizante, care invocă, adesea, „dreptul la diferenţă” doar pentru a-i transforma pe călăi în nişte biete suflete inocente. Democraţia e obligată să se apere, dar fără a-şi sacrifica libertăţile fundamentale, în caz contrar războiul va fi pierdut.

O lecţie cu aplicabilitate universală, inclusiv pentru Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG