Linkuri accesibilitate

Oamenii diferiţi care sărbătoresc împreună. Poate muzica ne uneşte pe toţi?


Editorialistul Nicolae Negru a publicat deunăzi un foarte interesant eseu despre „sărbătorile care ne dezbină”. Autorul constată că recentele sărbători „ne despart şi nu ne pot aduna nicidecum, din motive cvasiobiective. Nu se pot aşeza la aceeaşi masă de sărbătoare învingătorii şi învinşii. Ei pot convieţui, dar nu pot sărbători împreună”. Nicolae Negru vorbeşte despre nişte concetăţeni de-ai noştri pentru care recentele sărbători sînt ale altora. Iar discursurile politicienilor autohtoni despre „toleranţă şi echilibru” sînt deseori mulate pe trişare şi pe schimonosirea trecutului şi tocmai de aceea sînt contraproductive şi nu aduc toleranţa jinduită.


Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan



Ce să spun? Sărbătorile din august nu sînt, într-adevăr, pe placul tuturor. Fiecare le interpretează în felul său şi de aceea nici azi nu e limpede ce limbă şi cîte limbi sărbătorim pe 31 august. Cu toate acestea, am remarcat un fapt curios în seara ultimei zile de august. În piaţa Marii Adunări Naţionale s-a adunat să sărbătorească, să ţopăie, să gesticuleze şi să strige în gura mare o masă pestriţă, eterogenă, în care se regăseau şi „învingătorii”, şi „învinşii”, şi cei care iubesc Independenţa, şi cei care o detestă, şi cei pro-ruşi, şi cei pro-ocidentali.

O reporteriţă umbla cu microfonul printre tinerii petrecăreţi şi îi întreba ce sărbătoresc. Răspunsurile pe care le-am auzit creează un tablou halucinant-exotic. Un tînăr pătruns de fericire părea picat de pe Lună. După ce s-a chinuit preţ de cîteva clipe să-şi amintească, a spus că sărbătoreşte Zîua Moldovei. Un alt tînăr a precizat ritos că el sărbătoreşte limba moldovenească, nu româna, pentru că e moldovan. Al treilea a spus că limba română, nu moldoveneasca inexistentă, l-a adus în piaţă. Iar al patrulea şi-a formulat răspunsul ezitant în rusă din care reieşea că el sărbătoreşte parcă un fel de limbă română.

Aşadar, oamenii diferiţi s-au adunat şi dansau alături satisfăcuţi transformînd Piaţa Marii Adunări Naţionale într-un tutti frutti imens. Ei sărbătoreau împreună, chiar dacă nu la masa de sărbătoare.

Iar acum aş vrea, dacă e posibil, să-mi explice colegul Nicolae Negru următorul lucru. Ce e cu această masă pestriţă aparent cosmopolită? E ea plină, sau nu prea, de toleranţă? Au reuşit dansatorii aceia să atingă culmile corectitudinii politice, de vreme ce punctele lor de vedere erau diferite? Sau poate divergenţele fuseseră estompate de setea de distracţie sau de lipsa de orizont? Sau poate muzica ne uneşte pe toţi?
XS
SM
MD
LG