Linkuri accesibilitate

Reconcilierea între personalităţi nu e încă reconciliere naţională, un proces ce presupune și o asumare a ceea ce a fost bun și rău în ultimele șase decenii.



8 septembrie 2001

Editorial săptămînal.
de Nestor Ratesh.

Mihai Viteazul și „reconcilierea națională”.

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul a fost astazi prilejul unei noi manifestări publice, a ceea ce este numit în discursul politic curent „reconciliere naţională”. Preşedintele Iliescu, alături, la tribună de regele Mihai şi de fostul preşedinte Constantinescu într-o apariţie publică de mare vizibilitate, reprezintă o premieră şi se vrea un mesaj.

Mesajul ar fi, desigur, că, în ciuda disparităţilor de viziune istorică, a divergenţelor politice şi a rivalităţilor personale, cele trei personalităţi se regăsesc în armonie la o sărbătoare naţională care, îl glorifică pe cel care a realizat pentru prima oară, fie şi vremelnic, unitatea teritoriilor locuite de români.

Prea puţin totuşi, pentru a se numi „reconciliere”. Căci, reconcilierea între personalităţi, chiar de-ar fi autentică nu e încă reconciliere naţională care ar fi un proces ce angajează întreaga societate românească. Un astfel de proces presupune o asumare cuprinzătoare a ceea ce a fost bun şi rău în istoria ultimelor șase decenii, a meritelor şi culpelor, a înfăptuirilor şi dezastrelor, a realităţii şi mitologiei.

Manifestările de astazi au fost consacrate unor evenimente de acum patru secole asupra cărora, s-ar zice, cei de la tribună puteau mai uşor să se pună eventual de acord, măcar, în linii generale. [...]

Preşedintele a declarat sentenţios că „trebuie pus punct afirmaţiilor despre mitul Mihai Viteazul, condamnîndu-i pe cei care îşi permit să scoată secole întregi de cultură din manualele noastre de istorie”.

Oare aici să se oprească reconcilierea? La edicte prezidenţiale care impun o anume versiune a istoriei romanilor? Impresia că domnul Iliescu ar putea lua în considerare o asemenea eventualitate pare să fie susţinută şi de indicaţia dată zilele trecute ambasadorilor şi consulilor generali să promoveze în străinătate propria sa versiune a revoluţiei din decembrie ʼ89 şi să combată alte versiuni dezbătute de istorici.

Or, dacă personalitatea lui Mihai Viteazul şi faptele sale de acum peste patru secole mai sunt încă subiect de controversă între istorici, cu atît mai mult, evenimentele de acum aproape 12 ani încă încărcate de aspecte neelucidate şi de împrejurări suspecte se pretează dezbaterilor, contestărilor şi interpretărilor.

Tentativa de a impune o istorie oficială sub oblăduirea şefului statului, dacă despre asta este într-adevăr vorba, denotă o incredibilă ignorare a esenţei unei societăţi libere.
XS
SM
MD
LG