„Când eşti bun, nu contează de ce etnie eşti”

Ambiţiile şcolare ale părinţilor din Chişinău trec şi pe la liceul ruso-ucrainean „Mihailo Koţiubinski”, care le dă copiilor şansa de a învăţa perfect cel puţin trei limbi. Iar, paradoxal, pentru tineri nemoldoveni, această şcoală pare să fie şansa de a învăţa fluent româneşte. Liliana Barbăroşie relatează:

Cu microfonul Europei Libere, la liceul „Mihailo Koţiubinski”

Firma instalată de asupra intrării principale ne anunţă că sîntem oaspeţii liceului rus-ucrainean, care îşi are sediul pe strada M. Eminescu, în una din clădirile proiectate de celebrul arhitect al Chişinăului de la mijlocul secolului XIX, Alexandr Bernardazzi. Copii care au fost înscrişi în clasa întîi urmează să afle cine a fost arhitectul Bernardazii, dar şi Mihailo Koţiubinski. Părinţii lor sînt însă foarte mîndri că au ales această instituţie. Asta îmi spune şi Natalia Andreev, mămica uneia dintre elevele de clasa întîi.

Europa Liberă: Sunteţi ucraineancă?

Natalia Andreev: Nu, moldoveancă. Iar soţul este rus. Dar am dat fetiţa în clasă ucraineană. Vrem să crească bogată spiritual.

Europa Liberă: Să vorbim româneşte atunci. Şi cum, aţi dat copilul în clasă ucraineană acum, când majoritatea alolingvilor caută şcoli de limbă română?

Natalia Andreev: Da. Eu am motivele mele. Am lucrat profesoară în liceul acesta şi ştiu că aici sunt cei mai buni profesori din oraş. Când eşti bun, nu contează de ce etnie eşti. Da limba română o cultivăm, o învăţăm şi cred că copilul o să ştie bine şi româna. Mai mult ca atât am să vă spun. Pînă acum fetiţa a mers la o grădiniţă evreiască.”

Iurii Marincenco, un elev cu care am discutat mai tărziu, îmi spune şi el că la liceul Koţiubinski ai cele mai bune şanse să înveţi româna. Iuri este în clasa a IX şi provine dintr-o familie de ruşi. Dar iată cum ştie să-şi exprime gândurile în limba română:

„La noi profesorii sunt foarte deştepţi şi ştiu bine româneşte. Când explică ei, totul este pe înţelesul nostru. Eu personal vorbesc şi în viaţa de zi cu zi româneşte. Pentru că cel mai bun prieten al meu este moldovean. Vorbim cu el şi ruseşte, şi româneşte.”

Profesoara Lidia Vlas, cea care îl învaţă româna pe Iurii, spune că în discuţiile publice de regulă se invocă programele imperfecte şi lipsa mediului de comunicare, ceea ce i se pare cel puţin contraproductiv.

„Copilul are 12 ani la dispoziţie. În acest timp se poate de învăţat.”

De altfel, spune directoarea Ala Hioara, elevii săi pot fi numiţi cu îndrăzneală poligloţi. Pentru că la absolvire cunosc în mod obligatoriu 5 limbi – rusa, ucraineana, româna, franceza şi engleza. E tocmai o încercare de punere în practică a conceptelor de multiculturalism sau toleranţă. Şi de a le pregăti totodată un viitor profesional cât mai bun copiilor.

„Graţie procesului de la Bologna, absolvenţii noştri pot alege unde să meargă să înveţe. Şi ei merg în Rusia, Ucraina, Austria, Germania, America… Pur şi simplu avem un colectiv foarte bun care mereu se dezvoltă. La noi nu se reţin prea mult cei ce nu vor să crească în profesie.”

Oricât ar părea de ciudat, există o oarecare armonie în viaţa celor 500 de elevi ce învaţă în acest liceu. Să auzi grai românesc sau ucrainesc este un lucru cât se poate de firesc aici. În timp ce discut cu directoarea în birou, un elev cu un buchet de flori în mâini îşi cere permisiunea să intre:

„Se poate?”

Ceea ce-i îngrijorează totuşi pe profesori sunt lucruri lesne de auzit în oricare altă instituţie, fie ea naţională, fie de alolingvi:

„Faptul că unii nu doresc să înveţe nici limbă, nici matematică. Nu vor să facă carte într-un cuvânt.”