Linkuri accesibilitate

E comod să baţi câmpii şi să te agăţi de spectrul lui Ceauşescu sau să crezi că poţi transforma litoralul într-un soi de Las Vegas.




A trecut un an de când s-a lansat sloganul turistic cu România – „grădina Carpaţilor” şi minţi ingenioase continuă să reflecteze la modul în care pot fi atraşi vizitatorii străini. Nu ştiu cum se face însă dar în acest domeniu ne ilustrăm prin exces de inventivitate.

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)


Iată două propuneri lansate recent, una mai extravagantă decât cealaltă. Prima este aşa-numitul „circuit Ceauşescu”. Ideea ar fi că, precum Dracula, Ceauşescu exercită un soi de fascinaţie morbidă asupra străinilor, în memoria cărora imaginile execuţiei dictatorului s-ar fi imprimat pentru totdeauna. Circuitul ar include, aşadar, în principal, casa de la Scorniceşti, cazarma de la Târgovişte şi s-ar încheia, apoteotic, la Palatul Parlamentului.

Mă întreb cine ar avea bizara curiozitate de a face un ocol prin Târgovişte pentru a vedea o bucată de zid dintr-o cazarmă dezafectată. Am lăsat Băile Herculane să se degradeze în ultimul hal şi vrem să facem din Scorniceşti obiectiv turistic: comentariile sînt de prisos.

A doua propunere a fost lansată de volubilul şi mondenul primar al Constanţei, Radu Mazăre. Domnia-sa consideră că litoralul românesc ar trebui transformat într-o lume a plăcerilor şi a distracţiilor necenzurate. Să fie peste tot cazinouri, cluburi de noapte, să nu funcţioneze interdicţia de fumat – pe scurt, turistul să se simtă liber şi, cuprins de euforie, să arunce cu bani în dreapta şi-n stânga.

În mod curios, o viziune oarecum asemănătoare a exprimat recent ministrul turismului, dna Elena Udrea, atunci când şi-a exprimat dorinţa ca Bucureştiul să devină o capitală cu o viaţă de noapte „intensă”. Astfel de fantasme, pentru că nu pot să le spun proiecte, ascund adevăratele probleme ale turismului românesc. Dar e mai comod să baţi câmpii şi să te agăţi de spectrul lui Ceauşescu sau să crezi că poţi transforma litoralul într-un soi de Las Vegas.
XS
SM
MD
LG