Linkuri accesibilitate

Presupusul asasin al jurnalistului Gongadze îl acuză pe ex-preşedintele Ucrainei Leonid Kutchma că ar fi ordonat crima


Primul suspect pentru uciderea acum 10 ani a jurnalistului de investigaţii Horhi Gongadze, Oleksy Pukach a declarat la procesul său că fostul preşedinte Leonid Kutchma a fost printre cei care au ordonat crima, informează serviciul ucrainean al Europei Libere. Procesul are loc în spatele uşilor închise, dar informaţia a fost difuzată de un fost coleg al jurnalistului Gongadze care a mai spus că acuzatul l-a numit şi pe fostul ministru de interne Iuri Kravcenko drept răspunzător pentru ordonarea crimei. Fostul preşedinte Leonid Kutchma a fost acuzat anul acesta că în cazul Gongadze şi-a depăşit atribuţiile, ceea ce a dus la moartea jurnalistului. Fostul ministru de interne a fost găsit mort în 2005 în apropierea locuinţei sale de vară şi autorităţile au spus că s-a sinucis. Oleksy Pukach a fost şeful principalului departament de criminalistică al Ministerului de Interne. El a fost arestat în 2009 şi pus sub acuzare pentru uciderea ziaristului. Pukach a mai spus că l-a omorît pe jurnalist „pentru a salva Ucraina”, căci Gongadze şi alţi doi complici ai săi ar fi pus la cale încă din 1997 să ia puterea în mod legal în ţară.
XS
SM
MD
LG