Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană cere Minskului să elibereze toţi deţinuţii politici


Purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene John Clancy a declarat colegilor noştri de la serviciul pentru Belarus al Europei Libere că orice dialog între guvernul de la Minsk şi opoziţia politică poate începe numai după ce vor fi eliberaţi toţi deţinuţii politici. Propunerea acestei „mese rotunde” guvern-opoziţie, mediată de Uniunea Europeană a fost avansată ieri de preşedintele de la Minsk Aleksandr Lukaşenka. Purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene a spus că iniţiativa preşedintelui ar putea să fie un „semn bun”. Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus noi sancţiuni asupra a 200 de înalţi oficiali ai regimului de la Minsk ca urmare a represiunii împotriva opoziţiei politice şi civice.
XS
SM
MD
LG