Linkuri accesibilitate

Valeriu Vasilică: „Până la urmă, cred că fiecare a rămas cu partea sa de dragoste, cu dragostea înţeleasă în felul său.”


Ziua independenţei a trecut, parada militară, atât de aşteptată şi de mediatizată, a impresionat, liderii politici ai ţării au reuşti, cel puţin pentru o zi să treacă peste disensiunile care par să se adâncească, pe măsură ce se apropie deschiderea noii sesiuni parlamentare. Care ar trebui să aducă şi alegerea unui preşedinte al ţării. Sau noi alegeri generale anticipate. Ce au adus ceremoniile de pe 27 august, l-a întrebat Vasile Botnaru pe Valeriu Vasilică, directorul agenţiei de ştiri Info Prim Neo?

Europa Liberă: În mozaicul de mesaje, lansate cu ocazia Zilei independenţei, ce fluxuri mai relevante vedem?

Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică: „Fluxul central cred că vine de la populaţie şi populaţia a acceptat acest joc al politicienilor de-a aniversarea a 20-a. Eu zic că a fost o sărbătoare pe care au marcat-o, au simţit-o şi au acceptat-o mai multă lume, nu ştiu dacă chiar toată lumea. Nu vorbesc acum despre politicieni şi clasa politică. Într-un fel cred că a fost şi justificat să se facă un eveniment mai pronunţat. Cred că a fost şi necesar. Poate că acest conglomerat de evenimente mai trezeşte un pic din ambiţia moldoveanului de a-şi da seama pe ce lume se află, unde merge şi ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo.”

Europa Liberă: Vreţi să spuneţi că sărbătoarea independenţei a fost acceptată, alături de Revelion, de Crăciun?

Valeriu Vasilică: „Exact. Poate că într-un anumit sens şi această Zi a Independenţei începe să intre în rândul, în şirul zilelor pe care noi vom încerca să le marcăm. Şi în felul ăsta a fost şi un pretext pentru ceva retrospectivă, pentru o împrospătare de mesaje, pentru o înţelegere mai bună de unde ne-am pornit şi unde am ajuns. Mă refer la populaţie, la societate. Clasa politică şi-a făcut şi ea jocul şi nu cred că putem aştepta altceva de la ei. Cei care sunt astăzi la guvernare şi-au jucat rolul, să zic aşa, de patroni ai independenţei. Cei care sunt în opoziţie, şi parlamentară, dar şi extraparlamentară au fost nevoiţi, în virtutea jocului politic, să arunce din covata politică şi independenţa, şi copilul. Pentru că dacă ar fi fost ei, de exemplu liderul Partidului Comuniştilor la guvernare şi acum, sunt absolut sigur că sărbătoarea independenţei ar fi avut o proporţie asemănătoare, dacă nu mai mare. Şi atunci ceea ce a zis cu această ocazie liderul opoziţiei parlamentare privind ne-necesitatea paradei militare ca element central al sărbătorii independenţei, cred că şi ea trebuie privită sub aspectul jocului politic. Altceva e că a preluat această tonalitate şi o parte dintre partidele extraparlamentare. Aici trebuie să vedem dacă nu se profilează o poziţie unică mai largă, extraparlamentară sau de opoziţie, mai bine zis. În acest sens, îmi pare, chiar pe 27 august Partidul Social-Democrat a lansat o declaraţie, prin care aduce de fapt învinuiri trase la indigou cu cele ale PCRM-ului adresate Alianţei pentru Integrare Europeană, pentru că, vedeţi Doamne, această paradă militară denotă nu ştiu ce militarism în capul elitei actuale politice moldoveneşti. Eu zic că a fost un element necesar, simbolic şi această paradă şi în genere sărbătoarea independenţei, făcută ceva mai larg decât se făcea anii trecuţi.”

Europa Liberă: Dar sentimentul ăsta uman, natural al oamenilor că sunt beneficiarii principali ai independenţei a fost erodat de mesaje contradictorii. Unul dintre acesta fiind mesajul liderului comunist , care vorbea despre inutilitatea sau chiar inoportunitatea acestei parade militare şi a otrăvit discursul său jubiliar cu constatări de genul „administraţia de la Chişinău a declanşat războiul din Transnistria”, o teză cunoscută. Toată lumea chiar lansând asemenea mesaje pretinde că iubeşte Moldova şi dragostea lor este autentică. Cine a câştigat această competiţie?

Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică: „Până la urmă, cred că lucrurile au rămas cu status quo-ul său, fiecare cu partea sa de dragoste, cu dragostea înţeleasă în felul său. Poate în mod firesc zic eu s-a întipărit un semnal pozitiv, care se asociază cu actuala guvernare. Dar în linii mari, aşa cum Moldova este partajată pe criterii absolut diferite, fiecare cu înţelegerea sa a Moldovei, a dragostei faţă de Moldova. Eu nu cred că lucrurile s-au schimbat şi n-au de unde se schimba. Ca aspect superficial poate că actuala guvernare îşi poate pune o bifă – da, aici noi ne-am dus gândul până la capăt şi am câştigat ceva imagine.”
XS
SM
MD
LG