Odata cu căderea regimului Gaddafi in Libia, cartile de istorie au marcat un nou capitol al „primaverii arabe”. Care sint semnificatiile acestui fenomen pe ansamblu? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
In cotidianul The Washington Post, William Dobson, fost redactor sef la revista Foreign Policy incepe prin a prezenta argumentul conform caruia vremea dictatorilor, in sensul clasic al termenului a cam trecut, odata cu inlaturarea unor Ben Ali in Tunisia, Mubarak in Egipt si acum Gaddafi in Libia.
„Niciodata ca pina acum nu a fost mai greu sa fi dictator. O armata de experti occidentali si activisti sint gata sa dea la iveala abuzuri impotriva drepturilor omului si acte flagrante de coruptie. Daca comanzi represiune violenta, stii prea bine ca probabil actiunile tale sint filmate cu un IPhone si transmise in timp real, in intreaga lume.” Dobson mai scrie ca „totalitarismul, ultima expresie a dictaturii, este practic terminat.” Ceea ce ar trebui sa fie o veste foarte buna. Numai ca - continua autorul - sfirsitul unora dintre cele mai dure dictaturi nu s-a tradus intr-o lume mai libera.
Organizatia Freedom House arata ca libertatea politica a scazut in intreaga lume, pentru al cincilea an consecutiv, cel mai mare interval de declin de cind masurarea a inceput in 1973. Numarul democratiilor functionale cu sisteme electorale este cel mai scazut din 1995 incoace.
Dobson sustine ca dictatorul clasic, a la Stalin sau Mao, este inlocuit acum cu lideri autoritari, ca Vladimir Putin sau Hugo Chavez, care stiu sa-si mascheze tendintele anti-democratice, concentrind in acelasi timp puterea in propriile miini. Autorul articolului de opinie din Washington Post arata ca vecinatatea Rusiei este plina de regimuri autoritare, in Azerbaijan, Belarus si Uzbekistan, ai caror lideri isi considera pozitia una pe viata.
China, in ciuda reformelor economice este condusa nedemocratic. Alte tari din Asia, au regimuri mai blinde dar tot nu indeplinesc conditiiile unor democratii: Malaysia, Tailanda si Singapore. William Dobson aminteste de revolutii aplaudate in lume, in Georgia si Kirghistan, unde noii lideri au preluat din mers cel putin unele dintre obiceiurile predecesorilor. In Ucraina, revolutia portocalie l-a impiedicat pe Viktor Ianukovici sa fure alegerile in 2005, pentru ca acesta sa ajunga la putere acum, prin vointa populara, dind friu liber pornirilor autoritare.
Si revenind la primavara araba, Dobson spune ca regimul militar care conduce acum Egiptul o face deocamdata cu practici nu tocmai democratice: arestari arbitrare, procese militare pentru mii de civili si teste de virginitate, aplicate unor femei care se opun regimului. Ideea articolului este ca revolutiile care rastoarna dictatori devin in aceste zile partea mai accesibila: mai complicata este constructia democratica ce ar trebui sa le urmeze.
