Linkuri accesibilitate

Aproximativ două mii de persoane au urmărit punctul culminant al zilei – parada militară şi discursul rostit de şeful statului, preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.



27 august 2001

Ora Moldovei.

Aniversarea Zilei Independenței la Chișinău.

La Chişinău manifestările prilejuite de aniversarea a 10-a a independenţei au avut o amploare cu totul deosebită, punctul de vârf al acestora fiind o paradă militară, a doua de la constituirea Republicii Moldova. La parada militară a fost prezentă conducerea de vârf a Republicii Moldova, iar printre oaspeţii de onoare s-au numărat şi foştii preşedinţi Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, ca şi alte oficialităţi ale fostelor guvernări. Mai multe de la Lina Grîu.

Ziua independenţei Republicii Moldova a fost sărbătorită anul acesta cu mai mult fast decât anii precedenţi. Parada militară, depunerile solemne de flori, horele încinse în Piaţa Marii Adunări Naţionale în prezenţa elitelor politice, foste şi actuale, precum şi transmisiunile în direct la televiziunea şi radioul de stat au fost organizate cu grijă, pentru a da manifestărilor un aer de eveniment istoric sărbătorit de întreaga societate, amintind într-un fel de manifestările organizate cu diverse ocazii în perioada sovietică. Din tabloul obişnuit pentru generaţiile de până la 1989 au lipsit doar drapelele roşii şi ampla paradă civilă.

Publicul spectator nu era atât de numeros precum şi-ar fi dorit organizatorii, aproximativ două mii de persoane au urmărit în spatele unui cordon de carabineri punctul culminant al zilei – parada militară şi discursul rostit de şeful statului, preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.

Ziua a început cu o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la care pe lângă Vladimir Voronin, au participat preşedintele Parlamentului, Eugenia Ostapciuc, primul ministru Vasile Tarlev, fruntaşi ai Partidului Comuniştilor, membri ai Guvernului, precum şi mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldovei Vladimir. Aceştia au fost urmaţi de diplomaţii acreditaţi la Chişinău şi corpurile de comandă ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării.

Deputaţii din grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin-Democrat şi din Alianţa „Braghiş” nu au participat la ceremoniile de astăzi. O depunere de flori a avut loc şi la monumentul Eroilor căzuţi pentru independenţă şi integritatea Republicii Moldova. Cortegiul oficial a fost urmat doar de câţiva cetăţeni. Alte câteva zeci de trecători au urmărit depunerea de pe trotuare.

Programul manifestărilor dedicate Zilei independenţei a continuat cu o paradă militară în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a doua în perioada de independenţă. Prima paradă militară a fost organizată în 1999, când majoritatea în Parlament era deţinută de Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. Grupul de oficiali de 60 de persoane, invitaţi să urmărească parada împreună cu şeful statului, premierul şi preşedintele Parlamentului au folosit în calitate de tribună scena rămasă de la concertul de acum trei zile, prezentat cu ocazia aniversării a 10 ani de la fondarea companiei petroliere Lukoil.

Printre invitaţii aliniaţi pe scenă, în cel de-al doilea rând, în spatele actualilor guvernanţi, erau şi primii doi preşedinţi ai Republicii Moldova, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Potrivit datelor Ministerului Apărării, la paradă au participat peste 1 700 de militari, reprezentând 13 subunităţi, şase din subordinea Ministerului Apărării, şase din subordinea Ministerului de Interne şi una din partea Departamentului trupelor de grăniceri. Cu această ocazie militarii au primit uniforme noi şi au trecut timp de câteva săptămâni un program de instructaj special. Parada a fost primită de ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.

- „Domnule ministru al Apărării, trupele garnizoanei Chişinău pentru parada de celebrare a aniversării a 10-a a independenţei Republicii Moldova sunt încolonate!”

Potrivit tradiţionalului scenariu, ministrul Apărării, urcat într-o Volgă rusească decapotată de culoare gri, folosită şi la paradele militare din perioada sovietică, urmat de şeful garnizoanei militare Chişinău, urcat în cea de-a doua Volgă, au trecut în revistă fiecare din cele 13 formaţiuni aliniate în Piaţă.

Victor Gaiciuc: „Buna ziua, domnilor cursanţi. Vă felicit cu ocazia aniversării a 10-a a independenţei Republicii Moldova.”

După discursul preşedintelui Voronin a urmat parada propriu-zisă, marşul în pas cadenţat dovedindu-se a fi un examen destul de dificil pentru tinerii militari. Soldaţii din Garda de onoare, experţi în acest gen de exerciţii, au fost de părere că cel mai bine s-au descurcat cursanţii de la Colegiul militar şi poliţia cu destinaţie specială. La paradă nu au fost demonstrate unităţi de tehnică militară, care ar fi necesitat cheltuieli suplimentare.

Ritmul fanfarei militare a trecut în cel al tarafului lăutăresc, acesta fiind semnalul pentru încheierea ceremoniei oficiale şi începerea programului cultural. Şase formaţii populare de muzică şi dans au evoluat în Piaţa Marii Adunări Naţionale în spectacolul etno-folcloric cu genericul „Hora mare”. În incinta Operei Naţionale a fost vernisată expoziţia „Lumea copiilor 2001”, unde şi-au expus lucrările 20 de meşteri populari şi 10 şcoli de creaţie a copiilor. Pe parcursul zilei au avut loc concerte, expoziţii, lansări de carte, competiţii sportive. Programul va continua până seara târziu. La această oră în Piaţa centrală are loc un concert de muzică uşoară, care va fi întrerupt la ora 22.00 de un foc de artificii.

Din Chişinău, Lina Grîu, Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG