Linkuri accesibilitate

Petre Guran: O ipostază iconografică mai puțin uzuală - Sf. Gheorghe deja biruitor, așezat pe tron, încoronat de îngeri, având la picioarele lui, deja supus, balaurul.




Steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare va fi expus pentru prima dată la Chişinău în Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, în perioada 27 august-12 septembrie, cu prilejul împliniri a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Relicva a fost împrumutată pentru expunere de la Bucureşti. Ce prezintă şi ce reprezintă acest prapur de acum 511 ani pentru moldoveni şi toţi românii? Ce valoare are acest vestigiu din toate punctele de vedere? Cum era văzut de către Vodă, şi cum e văzut de politicienii de acum? O discuție cu Petre Guran, doctor în istorie a civilizaţiilor, directorul Institutului Cultural Român din Chişinău.


Interviul dimineții la Radio Europa Liberă: cu dr. Petre Guran, directorul ICR Chișinău, despre cultură și identitate în evul mediu și astăzi


Petre Guran: „Vin cu o precizare, expozitia va fi deschisă publicului abia din momentul vernisajului, pe 27 august. Pe el este reprezentată imaginea Sfântului Gheorghe, însă

într-o ipostază mai puțin uzuală, pe care o cunoaște mai puțin iconografia răspândită a Sfântului Gheorghe.

De obicei este pe cal cu o lance, omorând balaurul într-o luptă. Acesta este însă Sfântul Gheorghe deja biruitor, așezat pe tron, încoronat de îngeri, având la picioarele lui, deja supus, balaurul. Balaurul evident este dușmanul spiritual, de ce să n-o spunem, în sensul secolului al XV-lea și al XVI-lea, este dracul.

Așa că este o icoană profundă religioasă. Din punct de vedere al categoriei obiectului o putem numi icoană. În secolul al XV-lea și în epoca lui Ștefan cel Mare avem această caracteristică a icoanelor brodate. Știm că la curtea lui Ștefan cel Mare au existat ateliere excepționale, și chiar doamnele, domnițele, fiicele lui Ștefan cel mare știau să brodeze și să lucreze aceste țesături extrem de bogate, fiind foarte inspirate.”

Europa Liberă: Vroiam să precizez, de ce este de fapt al lui Ștefan cel Mare? Tocmai începuseți să ne spuneți că existau ateliere și probabil că aceste broderii, aceste icoane se făceau și la comanda voievodului.

Petre Guran:
„Acest obiect este semnat de jur împrejur, cu un chenar foarte frumos, cu un fir de aur și argint. Este inscrisă o rugăciune a voievodului, care dă, prin conținutul ei, numele lui. Numele, anul de domnie și anul de la facerea lumii.”

Europa Liberă: Domnule profesor, era o practică obișnuită ca Vodă să fie și autor de rugăciuni? Cum se întâmpla la acea vreme?

Petre Guran:
„Depinde de talentul literar al domnitorului, dar gândiți-vă că foarte aproape în epocă îl avem pe Neagoe Basarab, în Țara Românească. El e autorul unei întregi scrieri de învățătură. Domnitori-scriitori am mai avut de-a lungul timpului. Da, este uzual ca domnitorul să se exprime în scris, sau să lase, evident, cu limbă de moarte, un testament. Învățăturile de tipul celor al lui Neagoe Basarab trebuie să ne închipuim că țineau domnitorii la curtea lui. Adică erau discursuri tematice, așa că de ce n-ar scrie și rugăciuni?”

Europa Liberă: Cum este perceput acum drapelul, în afară de faptul că este o piesă de foarte mare valoare? La cât, să zic, este estimată în bani?

Petre Guran:
„Prin calitatea firului de aur, vechimea, prin autenticitatea, raritatea acestui obiect în lume, valoarea lui poate să fie surprinzător de mare. A circulat prin presă această cifră, nu mai e un secret. 7,5 milioane de euro este valoarea de asigurare a obiectului.”

Europa Liberă: Dacă am face o incursiune în secolul 16, cum se fabricau asemenea broderii? Deja ne-ați spus că existau ateliere pe lingă Vodă. Știm cum se fabricau cu aproximație, dar exista, de exemplu, ca să exprimăm în limbaj modern, un copyright pentru steaguri de lupta sau liturgice? Avea cineva dreptul de autor exclusiv?

Petre Guran:
„Bizanțul, fără discuții. Constantinopolul, de acolo ne vine această cunoaștere. Obiectul acesta e de factură bizantină. Inscripția este în parte greacă, în parte în chirilică. Deci, e un obiect însă care aparține, fără discuții, Moldovei lui Ștefan cel Mare. Întâmplarea face să avem mai multe obiecte de acest tip rămase de la Curtea lui Ștefan cel Mare decât din Bizanțul târziu, ceea ce-l face cu atât mai valoros.

Cunoașterea aceasta ne vine ca și icoana, ca și iconografia, pictura murală a epocii lui Ștefan cel Mare, printr-o genealogie care are deja mai mult de 100 de ani. Ștefan cel Mare are în spatele lui un Alexandru cel Bun, are în spatele lui deja o istorie a principatului Moldovei și o istorie marcată de influiența bizantină, dacă nu chiar în legătură permanentă cu lumea bizanțului, dar și cu lumea Mării Negre, care este o lume de factură occidentală. Adică comercianții Veneției, ai Genovei sunt deja în zonă. De aceea arta lui Ștefan cel Mare are și niște influențe occidentale.”

Europa Liberă: Nu este un steag de luptă, este un prapur, un steag bisericesc, o icoană, cum ați remarcat. S-au păstrat, însă, în colecţiile statului sau în cele private şi alte vestigii din perioada lui Ştefan cel Mare? De exemplu vreun drapel de luptă, care ar avea o încărcătură emoțională deosebită pentru mulți?

Petre Guran:
„În sens tehnic sigur că existau și steaguri de luptă. Ele aveau de obicei stema Moldovei pe ele. Așa ceva am putea numi, în sensul propriu, steag de luptă. Nu ni s-au păstrat din vremea lui Ștefan cel Marea vreun steag de luptă. În schimb, ceea ce putem spune este că ceremoniile, paradele militare uneori se făceau și cu icoane. Asta în mod cert. Și de ce nu o icoană brodată? Nu este exclus ca acest obiect el însuși să fi fost parte la un moment dat dintr-o ceremonie militaro-religioasă. Suntem într-o lume în care cele două domenii nu sunt despărțite.

În cronicile din vremea lui Ștefan se spune că s-a întors de la Suceava, dintr-o bătălie, și l-a întâmpinat spre exemplu Mitropolitul cu Evanghelia și Domnul a sărutat Evanghelia. Este o intrare ceremonială a unui domnitor victorios. Iată un gest religios care face parte dintr-o ceremonie militară. Așa că, de ce nu, și acest steag. Numai că știm că prin inscripție există acest mesaj religios clar și că în cele din urmă icoana a ajuns la Mănăstirea Zografu, care este o rectitorire a lui Ștefan cel Mare și care are hramul Sfântul Gheorghe, deci nu întâmplător a fost dăruită Mănăstirii Zografu.”

Europa Liberă: O istorie spectaculoasă a modului în care a fost păstrat și restaurat acest steag. Vroiam să schimb un pic registrul și să abordăm un pic sub alt aspect această problemă. În general multe vestigii sunt scoase deseori din muzee pentru a servi anumitor scopuri sau proiecte politice. Şi Steagul lui Ştefan, adus la Chişinău, a stârnit deja, poate știți, fel de fel de discuţii despre nişte beneficii sau beneficiari politici sau alţii, în special când e vorba de dosarul identitar. Cum vedeţi în general tentaţiile politicienilor din toate vremurile de a utiliza anumite simboluri materializate, iată de această dată într-o icoană, de a utliza aceste simboluri cu pretenție de profit politic?

Petre Guran:
„E în esența lucrurilor. Spui o poveste ca să spui cine ești, la un moment dat. Și povestea dacă este politică, trebuie să ai genealogie, asta este limpede. Astăzi suntem însă într-o fază, mai ales gândirea istorică, vorbesc de istoriografia europeană deja din ultima sută de ani, care a eliberat gandirea istorică, scrisul istoric de această tentație.

Cu toate acestea persistă o formă de, cum spuneți, dosar identitar, care ține de ceea ce se numește în teoria națiunilor – tribalism. Adică identificarea mult prea strâmtă cu o comunitate dată, foarte clar identificată de-a lungul multor secole, ceea ce nici în cazul marelor regate ale Europei nu este cu desăvârșire politic. Aici nu vom intra în detaliile istorice ale Germaniei, Franței sau Angliei, spre exemplu, în care aristocrații englezi vorbeau franceza. Națiunile pure și de multe ori istoriile acestea adânci sunt parte a unui patrimoniu mult mai larg.

Ștefan cel Mare se vedea în raport cu lumea Bizanțului. El este undeva un moștenitor al ideii imperiale-bizantine. Și acum istoricii demonstrează aceasta, că există în construcția statelor medievale post-bizantine din vremea renașterii o idee de continuitate, a unui unic stat bizantin. Acești domnitori medievali se defineau prin creștinism.

Astăzi, să-l recuperezi pe seama unor mișcări politice mi se pare profund anacronic. Vreau să vă dau un detaliu: dacă l-ar fi prins bolșevicii pe Ștefan cel Mare în 1907, vă asigur că îi tăiau capul scurt și, dacă venea mai târziu îl trimiteau în Gulag. E cu siguranță un om dintr-o altă lumea decât cea a secolului ’20 sau ’21.”

Europa Liberă: Și cu siguranță nu se identifică cu vreun partid politic din Chișinăul de acum.
XS
SM
MD
LG