Linkuri accesibilitate

„Înregistrarea cultului islamic a fost o decizie legală”


Un marş împotriva înregistrării cultului muslman, mai 2011

Un marş împotriva înregistrării cultului muslman, mai 2011

Ministrul justiţiei Oleg Efrim spune că Legea cultelor ar putea fi modificată, ca să corespundă Constituţiei.



La Chişinău, gruparea Pro Ortodoxia a protestat astăzi în faţa casei lui Alexandru Tănase, fost ministrul al justiţiei, acum membru al Curţii Constituţionale. Gruparea îl critică pe Tănase că a permis, în martie, înscrierea cultului islamic. Alexandru Tănase crede însă că în spatele acestui protest tardiv stau politicieni care vor să influenţeze un membru al Curţii Constituţionale. Aceasta se pregăteşte, în septembrie, să dea o interpretare articolului 78 din Constituţie legat de alegerea preşedintelui. Valentina Ursu a stat de vorbă cu succesorul lui Tănase, ministrul justiţiei Oleg Efrim:


Ministrul Justiţiei Oleg Efrim răspunde întrebărilor Valentinei Ursu



Oleg Efrim
Oleg Efrim: „Faptul că persoanele au putut să protesteze şi nu doar la poarta domnului Tănase, dar în faţa Ministerului Justiţiei, inclusiv şi în faţa Guvernului este şi acesta un merit al democraţiei. Şi avem o lege care permite libertatea întrunirilor şi ea funcţionează. A doua parte a problemei – mesajul cu care au venit aceşti protestatari, acesta ar putea să ridice anumite semne de întrebare. Este un drept al lor să-şi expună poziţia, să susţină o cauză, sau să fie împotriva acestei cauze. Dar ei trebuie să accepte că în afară de poziţia lor există şi alte opinii, care trebuie respectate, tolerate şi asigurate. Problema nu este că persoanele au protestat. Problema ar fi dacă s-ar admite violenţe, problema ar fi dacă ei, prin mijloace ilegale ar acţiona. Până când faptul că ei sunt împotriva la înregistrarea unui cult, cultul musulman, este o poziţie a lor, care nimeni nu le cere să o accepte. Dar trebuie să tolereze, pentru că este o soluţie legală, este un drept constituţional şi atâta timp cât există o decizie, care nu a fost contestată în instanţa de judecată, dar doar instanţa de judecată poate să se pronunţe pe marginea înregistrării Ligii islamice. Or, vorbim despre un drept prevăzut de Constituţie.”

Europa Liberă: Întrebarea era că de ce s-au dus să picheteze acum casa ex-ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, dacă el este judecător la Curtea Constituţională? De ce atât de târziu această acţiune?

Oleg Efrim: „Nu ştiu dacă este o întrebare pertinentă pentru mine, la moment nu ştiu care este intenţia lor. Probabil au vrut să atragă atenţia asupra acţiunii pe care o fac. A fost o decizie a ministrului Justiţiei, care nu a fost contestată. A fost o decizie, care este una legală, confirm şi eu. Este adevărat că am participat şi eu la analiza acestor documente. Actele erau perfect în conformitate cu legea astfel încât înregistrarea cultului musulman a fost o decizie legală.”

Europa Liberă: Aceste acţiuni de protest ar putea să vă facă să reveniţi la această lege?

Oleg Efrim: „Legea cu privire la culte este o lege, ca şi multe altele. Nu există nimic perfect. Noi chiar la moment analizăm posibilitatea modificării ei, dar nu în sensul restrângerii anumitor drepturi. Noi analizăm posibilitatea modificării acestei legi ca ea să fie conformă exact cu Constituţia Republicii Moldova şi cu actele internaţionale, la care ţara noastră este parte.”

Europa Liberă: Au mai fost nemulţumiri şi din partea unor feţe bisericeşti, care reprezintă Mitropolia Moldovei.

Oleg Efrim: „Nemulţumiri sunt, şi au fost şi vor fi întotdeauna faţă de anumite acţiuni ale autorităţilor. De ceea ce trebuie să ţinem cont de fiecare dată când analizăm una sau cealaltă acţiune dacă această acţiune este legală sau este una ilegală. Evident dacă se adoptă decizii ilegale, ele trebuie anulate. Dacă sunt decizii legale, chiar dacă ele deranjează, atunci asta e. Legea creează condiţii egale pentru toate cultele pentru a se înregistra. Reiterez: actele au fost în conformitate cu prevederile legii. Mai mult ca atât – ceva timp în urmă am primit o cerere prealabilă din partea unor asociaţii obşteşti privind anularea înregistrării acestui cult. Ministerul îşi menţine poziţia că a fost o decizie legală şi a respins această cerere prealabilă. Nu exclud că în curând vom fi chemaţi în instanţa de judecată la examinarea acestui caz. Noi considerăm că decizia Ministerului Justiţiei este una legală, corespunde Constituţiei, Legii cu privire la culte şi tuturor documentelor internaţionale. Decizia sper eu că va fi una pe potrivă, deci va fi o decizie legală.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG