Linkuri accesibilitate

Mati Sidorov a reiterat poziţia OSCE faţă de casarea armamentului rusesc, care are lor în conformitate cu acordul internaţional semnat la Istanbul.


21 august 2001

Ora Moldovei.

OSCE și chestiunea casării armamentului Armatei a 14-a.

Dan Ionescu: Într-un interviu, publicat astăzi în ediţia de Chişinău a Jurnalului Naţional, premierul Vasile Tarlev a declarat că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană până în anul 2007 dacă nu ar exista problema Transnistriei. Textual el a spus: „Diferendul transnistrean, nesoluţionarea lui nu ne permite să participăm la tratative. Dar delimitarea hotarelor cu Ucraina este un pas făcut cu dreptul. Următorul trebuie să fie făcut în direcţia soluţionării problemei Transnistriei, fapt ce ne va apropia de Uniunea Europeană”.

Lăsând la o parte optimismul exagerat al domnului Tralev cu privire la termenul în care Republica Moldova ar putea fi admisă în Uniunea Europeană, să notăm că într-adevăr diferendul transnistrean rămâne o mare povară atât pentru Chişinău, cât şi pentru mediatorii implicaţi în soluţionarea sa. Şeful Serviciului de relaţii cu publicul al Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa la Chişinău, Mati Sidorov, s-a întâlnit cu reprezentanţii organizaţiilor obşteşti, care au regizat protestele de săptămâna trecută împotriva casării armamentului din dotarea fostei armate a 14-a. Relatează Lina Grâu.


Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa va alerta opinia publică internaţională în cazul în care relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol vor continua să se tensioneze, sau în cazul în care autorităţile sau organizaţiile obşteşti din Transnistria se vor opune la modul fizic casării sau evacuării din regiune a tehnicii, armamentului şi muniţiilor fostei armate ruse a 14-cea.

Declaraţia a fost făcută de responsabilul de relaţiile cu publicul din cadrul Misiunii OSCE în Republica Moldova, Mati Sidorov, după discuţiile purtate ieri cu reprezentanţii câtorva organizaţii obşteşti din regiunea transnistreană, care au protestat săptămâna trecută împotriva casării tehnicii şi a muniţiilor ruseşti de pe teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol.

Principalul argument al acestor organizaţii este că patrimoniul militar rusesc constituie proprietatea exclusivă a aşa-zisului popor transnistrean. Mati Sidorov ne-a declarat că nu vede la moment un pericol real pentru declanşarea unor conflicte violente, dar cu toate acestea OSCE este îngrijorată şi va monitoriza cu mai multă atenţie evoluţiile din regiune.

Mati Sidorov: „Comunitatea internaţională sigur va urmări cu atenţie şi noi raportăm fiecare pas, dar nu am simţit că este pericol de intervenţie violente. Oricum, astăzi încă nu cred. Dar vedem cum se dezvoltă situaţia.”

În cadrul discuţiilor de ieri, calificate de Sidorov drept „emotive şi lipsite de elementul argumentului logic”, cei şapte reprezentanţi ai orgnaizaţiilor obşteşti au avertizat că „dacă distrugerea barbară a patrimoniului militar va continua, poporul transnistrean este decis să intervină şi să-şi apere proprietatea”. Aceştea nu au precizat prin ce metode vor interveni, declarând doar că au la îndemână pârghiile necesare.

Printre negociatori se afla şi Galina Andreeva, cunoscută prin faptul că a blocat în 1992 circulaţia trenurilor spre Moldova, aşezându-se, împreună cu adeptele sale din organizaţia „Femeile Transnistriei”, pe liniile de cale ferată. Potrivit oficialului de la OSCE, discuţia a purtat şi note de avertisment şi de intimidare, transnistrenii declarând că pentru data de 2 septembrie, când este marcată proclamarea republicii separatiste, se pregătesc proteste stradale fără precedent ca amploare, îndreptate împotriva casării armamentului rusesc. Mati Sidorov a rămas nedumerit de ceea ce el a numit „ataşamentul nesănătos, manifestat de transnistreni pentru tehnica grea”. El ne-a declarat, nu fără umor, următoarele:

Mati Sidorov: „Eu am întrebat pentru ce se face aşa protest de mult. Nu am avut un răspuns, dar am înţeles că este ceva „chestia sfântă”, „chestia sfântă”. Deci argumentele naţionale nu are nici o valoare, este la nivel înalt, mai spiritual. Cum va evolua? E ciudat chiar, am notat că aşa maşini care au fost construite pentru a omorî lumea, oameni, şi distrugerea oraşelor, caselor, locuinţelor, cum poate deveni aşa sfânt? Aşa e la Tighina când mergem, şi la Tiraspol, tancul este altarul, cumva. Am zis că aşa nu pot să înţeleg, că aşa un aparat cu care se poate numai omorî oameni, pentru ce trebuie aşa respectat? Dar am înţeles că am intrat în domeniul spiritului, unde nu trebuie să pun mîna.”

Tonalitatea uşor ironică nu a plăcut transnistrenilor, care au preferat să adopte o atitudine gravă şi au declarat mediilor de la Tiraspol că nu s-au înţeles cu reprezentantul OSCE, deoarece au vorbit limbi diferite. Mati Sidorov s-a arătat îngrijorat de atitudinea nesănătoasă a interlocutorilor săi, menţionând că aceasta poate genera chiar manifestări periculoase.

Mati Sidorov: „Bine, în grupa asta era greu de argumentat aşa raţional, pentru că chestiile astea sunt emoţionale şi pentru o „chestia sfântă” tu poţi să şi mori. Acolo eventual este un pericol.”

Explicându-şi ataşamentul pentru tehnica grea, reprezentanţii organizaţiilor obşteşti din Transnistria au recurs la vechile argumente ale autorităţilor separatiste.

Mati Sidorov: „Am mai auzit povestea iară, încă o dată că moldovenii au agresat atunci şi că acum avem tancuri, dacă avem tancuri nu vor agresa. Eu am încercat să explic că oricum moldoivenii, după câte ştiu eu, nu planifică nici un fel de atac. Pericol de război în momentul dat nu există, oricum nu din partea Moldovei.”

Mati Sidorov consideră că la baza acestor dispoziţii, împărtăşite şi de o parte a populaţiei din regiunile estice, stă propaganda mediatică bine pusă la punct de autorităţile de la Tiraspol, care-şi pregătesc terenul pentru campania electorală prezidenţială din acest an.

Mari Sidorv: „Propoganda asta este acum foarte puternică acolo. Numai asta se aude la televizor, numai despre asta se citeşte în ziare.”

La întâlnirea de ieri Mati Sidorov a reiterat poziţia OSCE faţă de casarea armamentului rusesc, proces ce are lor în conformitate cu acordul internaţional, semnat la Istanbul şi a încercat să explice transnistrenilor că generalul Valeri Evnevici, comandantul grupului operativ de trupe ruse, care la Tiraspol est acuzat de trădare, nu este de vină de casarea tancurilor. Argumentele sale însă au fost primite cu prea puţină înţelegere.

Pentru noi, oficialul OSCE a declarat că procesul de casare merge conform planului, deşi atât comandamentul GOTR, cât şi Misiunea OSCE preferă să nu facă publice fiecare etapă, pentru a nu înfierbânta şi mai mult spiritele. În ceea ce priveşte manifestările din 2 septembrie, acestea sunt pregătite cu grijă, iar autorităţile separatiste au şi invitat la Tiraspol reprezentanţii tuturor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

În acelaşi timp Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a solicitat misiunilor diplomatice să nu participe la acţiunile prilejuite de aniversarea a 11-a de la crearea autoproclamatei republici transnistrene, care în opinia Chişinăului poartă „un caracter propogandistic şi vădit provocator”. MAE atenţionează că o eventuală participare a reprezentanţilor oficiali din unele state la acţiunile de la Tiraspol va avea un impact negativ asupra reglementării conflictului transnistrean şi este de natură să prejudicieze relaţiile de bună înţelegere dintre Republica Moldova şi statele respective.

Din Chişinău, Lina Grîu, Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG