Independenţa R.Moldova, între imaginar şi realitate

Pentru Moldova și celelalte foste republici sovietice, puciul eșuat de la Moscova a fost semnalul independenței – sau, cu un cuvânt devenit apoi foarte popular, al statalității. Vasile Botnaru a căutat să afle de la mai mulți analiști politici cum văd, după două decenii, nașterea statului moldovenesc.

Independenţa R.Moldova - imaginar şi realitate

Independenţa face parte din calităţile native ale moldovenilor, iar destrămarea Uniunii Sovietice a fost catalizatorul, care a pus-o în valoare. Astfel aş rezuma aserţiunea fostei parlamentare Ecaterina Mardarovici, preşedinta clubului politic pentru femei „50 la 50”.

Ecaterina Mardarovici: „Cred că independenţa mocnea în interiorul acelor mii de oameni, care au ieşit pe piaţă pornind din 1986. Şi nu atât conştientizând, dar vociferând. Puciul ne-a ajutat să realizăm această dorinţă subconştientă de a ne simţi la noi acasă, de a avea acele atribute ale unui stat real, ale unei naţiuni reale, nu ceea ce se mima în Uniunea Sovietică. Din punctul meu de vedere, nu este atât de important că am fost primii sau ultimii. Contează că noi am făcut ceva, am ieşit în piaţă, am cerut, am luptat pentru această independenţă. Şi au făcut-o nu doar acei care au fost eroii de la tribune, sau din Parlamentul de atunci, care au votat. Eroi au fost mii de persoane din piaţă, care riscau şi erau destul de conştienţi că-şi asumă nişte riscuri, neştiind cu ce se poate termina. Aşa că eu cred că 20 de ani de independenţă este totuşi un motiv real să ne bucurăm de succese. Peste ani lucrurile poate pentru unii oameni nu par atât de importante, nu pare un efort. Eu chiar am trecut prin arhiva mea personală şi în ziarele care se tipăreau cu grafia chirilică, un ziar de la uzina militară „Sciotmaş” atunci în 98 scria un articol şi atunci oamenii explicau că fac parte din poporul român şi eu vreau să vorbesc aici, acasă limba mea şi eu vreau să mă simt la această întreprindere ca la o întreprindere din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, dar nu în Kazani. Eu cred că acestea erau nişte acţiuni curajoase. De aceea ele trebuie apreciate pe măsură.”

Europa Liberă: Dar programul maxim nu s-a împlinit. Independenţa nu a luat forma, pe care poate şi-au dorit-o la modul idealist, Don-Quijote-ian, oamenii în 86-89-91.

Ecaterina Mardarovici: „Este adevărat că o mare parte doreau unirea, aşa cum o doream şi eu şi chiar o credeam reală. Nu întâmplător abia anul acesta mi-am făcut şi eu cetăţenie şi paşaport românesc. Pentru că chiar am stat foarte naiv şi romantic să aştept unirea. Unii au fost şi pe parcurs au devenit şi pragmatici. Era normal. Pentru că văzând că acest lucru în contextul geopolitic e mai puţin real, s-au orientat spre o formulă de integrare europeană, care ar fi bine şi pentru cei care poate vroiau o Uniune Sovietică mai democratică şi mai liberă, şi ar fi şi o soluţie şi pentru cei care vroiau unirea. Integrarea europeană se zice că ar fi o soluţie. Nu am realizat prea multe în aceşti 20 de ani, dar totuşi sunt şi motive de bucurie. Spre exemplu pentru mine faptul că văd ţărani, dând interviuri şi folosind cuvinte pe care noi în perioada ceea chiar nici nu le cunoşteam. Cu greşelile pe care le mai facem şi aceasta este un motiv de bucurie.”

Socialistul Valentin Krîlov, fost membru al Parlamentului care a proclamat independenţa Republicii Moldova, consideră că atmosfera jubiliară induce o uşoară suprasolicitare a mişcării de eliberare naţională ca factor de obţinere a independenţei.

Valentin Krîlov: „Nu moldovenii au distrus Uniunea Sovietică. Moldovenii numai au repetat poziţia Parlamentului de la Kiev şi au repetat proclamarea independenţei. Trebuie să subliniem că evenimentul de bază a avut loc un an mai înainte. Este vorba despre 12 iunie, anul 1990, când Parlamentul Federaţiei Ruse, în frunte cu Elţin a adoptat declaraţia cu privire la suveranitate. Parada suveranităţilor a avut start în Moscova. Noi suntem numai acei care au susţinut acest proces în măsura adecvată, să spunem aşa.”

Fostul deputat comunist, Victor Stepaniuc, consideră că în urmă cu două decenii Republica Moldova de fapt şi-a recăpătat statalitatea, care, la părerea sa, a fost menţinută, ce-i drept într-o formă ciuntită, chiar şi în perioada sovietică.

Victor Stepaniuc: „În 1917, atunci când s-a prăbuşit imperiul rus pe o jumătate din teritoriul vechii Moldove a fost creată Republica Democratică Moldovenească. A fost aceasta o activitate strict a moldovenilor? A fost una mixtă. Una de prăbuşire a imperiului, a fost o mişcare socială puternică în teritoriul fostului imperiu ţarist şi ea a coincis din mai multe regiuni, mai multe periferii ale acelui imperiu a coincis cu mişcarea naţională.”

Europa Liberă: La fel a fost şi în 91?

Victor Stepaniuc: „Eu cred că
absolut același lucru s-a întâmplat în anii 90, 88-89-90-91. Dar aici lucrurile au fost ridicate absolut la alt nivel. Fiindcă moldovenii de acum aveau statalitate în perioada respectivă şi eu sunt absolut convins că nu se poate de anulat, că uite, noi în perioada sovietică n-am existat ca stat. Indiscutabil că a fost un erzat stat, un stat cu statalitate limitată, dacă e să vorbim din punct de vedere a dreptului. Dar a existat o Constituţie, a existat un soviet suprem, existau nişte alegeri, un guvern, o anumită suveranitate, pe care juriştii o numesc limitată. Este altceva că în anii 70, în anii 80 au fost anumite grupuri care au dorit o suveranitate mai mare, de fapt au dorit o anumită libertate de centrul de la Moscova, de centrul Uniunii Sovietice. Şi eu cred că aceste dispoziţii care erau în societate foarte bine au creat starea de lucruri atunci, când Gorbaciov a venit cu ideea modernizării de fapt a Uniunii Sovietice, modernizării în primul rând social-economice.”

Europa Liberă: Se consideră că cei care au spart zidul au fost naţionaliştii. Care erau gata să nu se oprească doar la independenţă, ci să pledeze pentru unire.

Victor Stepaniuc: „Naţionaliştii sunt puternici prin mesajul lor şi acum, dar atâta timp cât Republica Moldova şi acum are majoritatea populaţiei care nu se consideră români, care vor un stat independent, reiese că naţionaliştii n-au avut nici atunci şi nici după asta, n-au avut niciodată ponderea mai bine de jumătate. Noi am venit la anul 88-89, societatea în mare parte, în majoritate a venit unită, populaţia moldovenească, eu am în vedere. Mai ales cei de etnie moldovenească a venit cu ideea limbii de stat şi cu ideea suveranităţii. Nu se promova încă în anul 88-89 şi chiar 90 ideea separării de Uniunea Sovietică. Nu este meritul naţionaliştilor români ideea independenţei. Dar este meritul în primul rând a moldovenilor că au vrut o suveranitate mai mare.”

Istoricul Valeriu Pasat, fost director la Serviciul de informaţii şi securitate, fost ministru al Apărării, crede că soarta Uniunii Sovietice a fost pecetluită cu câteva decenii înainte de destrămare. Prin urmare ar fi de analizat cine şi câtă perspicacitate a avut pentru a beneficia la maxim de divorţul din 91.

Valeriu Pasat: „Ceea ce ţine de meritul moldovenilor e greu de spus, analiştii vor mai analiza acest fenomen. Dar căderea imperiului sovietic a fost un proces inevitabil din simplul motiv pentru noi, pentru moldoveni, că la baza includerii Moldovei în componenţa URSS au fost comise foarte multe lacune. Ne referim chiar şi la procesul deportărilor, sovietizarea a fost făcută în câteva etape şi la începutul anilor 1940 a fost construită o structură politică statală telescopică. Cum s-a comportat clasa politică în această perioadă? Mie îmi pare că este prematur să dăm o apreciere clasei politice. A fost declarată independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova, dar a mai fost şi o altă tendinţă a unor oameni politici la acea vreme şi anume de a uni Moldova cu România, ceea ce ne-a creat pe acest teritoriu un spaţiu necontrolat, cărui îi spunem astăzi Transnistria.”