Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: „Trebuie să decidem repede dacă vom crea Statele Unite ale Europei”


Premierul Vlad Filat cu președintele Traian Băsescu la întîlnirea lor de la Iași, în 2010

Premierul Vlad Filat cu președintele Traian Băsescu la întîlnirea lor de la Iași, în 2010

În spatele ușilor închise, la Bruxelles există destule dezamăgiri în legătură cu R. Moldova, incapabilă să-și aleagă un președinte.






Președintele francez, Nicolas Sarkozy și cancelara germană, Angela Merkel au propus marți crearea unui super-guvern economic al celor 17 țări din zona euro - o mai strânsă integrare europeană care să ajute la depășirea crizei prin care trece astăzi moneda europeană unică. Într-o stare de spirit asemănătoare pare să fie și președintele României. Vorbind astăzi despre procesele integraționiste, el a transmis un mesaj și liderilor de la Chișinău. Relatează Sabina Fati.

„Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramine o putere economica si militara” crede presedintele roman, Traian Basescu. Aceasta idee a Statelor Unite ale Europei nu a fost lansata intimplator de seful statului roman, ci vine intr-o ordine logica dupa summit-ul franco-german de la inceputul saptaminii unde cancelara Germaniei a acceptat in final dorinta Frantei de a se institui in zona euro un guvern economic. Acesta ar fi un prim pas spre Statele Unite al Europei, un concept lansat de Winston Churchill la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Presedintele Romaniei a explicat astazi ca Europa trebuie sa se transforme in asa fel incit deciziile economice, militare si de politica externa sa poata fi luate unitar. „Trebuie sa decidem repede in urmatorii doi-trei ani, daca vom crea Statele Unite ale Europei sau nu” a avertizat Traian Basescu, argumentind ca atunci „cind nu ai forta economica, nu poti fii nici forta militara” fiindca „securitatea nu se poate decit cu bani, iar banii nu pot fi facuti decit cu o economie performanta”.

Din punctul de vedere al sefului statului român viitorul Uniunii Europene ca structura politica de forta este „incert” daca nu se iau „deciziile care trebuie pentru functionarea Uniunii Europene”. Presedintele Basescu a tinut sa spuna ca necesitatea realizarii Statelor Unite ale Europei este doar punctul sau de vedere, care deocamdata nu a fost discutat in structurile de putere ale statului si ca atare nici nu au fost luate nici un fel de decizii.

Mesajul presedintelui roman este, insa, destul de clar si probabil va fi sustinut atit de socialisti, cit si de formatiunea maghiara. In acest caz putem deduce ca Romania va miza pe o Europa federativa, care ar putea rezolva contradictia tot mai mare dintre suveranitatea nationala absoluta si interdependenta crescinda dintre natiunile europene, imbinind in acest fel organizarea superstatala cu mentinerea autonomiilor nationale. In aceasta ipoteza un guvern guvern european central va prelua atributiile in sfera politicii externe, a apararii, a finantelor si vamilor, in vreme ce celelate domenii vor ramine in competenta statelor.

Presedintele Traian Basescu pleaca de la premiza ca supravietuirea Europei depinde de aceasta schimbare, care va trebui acceptata de toate cele 27 de state membre ale Uniunii plus Croatia care este asteptata sa se alature comunitatii. Republica Moldova ar putea sa se apropie la rindul ei crede presedintele roman, atragind totusi atentia ca „fereastra Uniunii Europene nu va ramine la nesfirsit deschisa” si ca „nesfirsitul nu este departe”.

„Dupa trei ani de criza politica cred ca deja ajunge” le-a transmis Traian Basescu liderilor de la Chisinau precizind ca in spatele usilor inchise de la Bruxelles exista destule dezamagiri in legatura cu Republica Moldova mai cu seama din cauza ca dupa atita vreme nu reuseste sa-si desemneze un presedinte.
XS
SM
MD
LG