Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: „Putem spune că investigarea evenimentelor din 7 aprilie a intrat în impas.”



Recente declaraţii făcute de tînărul Eugen Mocanu într-o conferinţă de presă de la Chişinău pe tema evenimentelor din 7 aprilie 2009 ridică semne de întrebare legate de starea anchetei procuraturii în acest caz şi mai puţin despre veridicitatea lor, atîta timp cît ele nu sunt dublate de probe. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu Igor Boţan, directorul executiv de la Asociaţia pentru Democraţie participativă ADEPT despre acest caz.


Un punct de vedere de Igor Boţan



Igor Boţan: „Putem spune că investigarea evenimentelor din 7 aprilie a intrat în impas. Au trecut mai mult de doi ani de zile, au avut loc audieri în Parlament, au venit reprezentanţii SIS, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi nu am aflat mare lucru. Iată că a ieşit acest tânăr şi a spus lucruri foarte interesante. Dacă cel puţin 10 sau 20 de procente din ceea ce a fost vociferat în cadrul acelei conferinţe de presă este adevărat, atunci cred că există o perspectivă pentru continuarea investigaţiilor şi pentru găsirea vinovaţilor făptaşi.”

Europa Liberă: Dar iarăşi este tele-justiţie. Probele atât de grave, pe care le prezintă acest tânăr, ar trebui să vină de la organe competente şi nu de la o organizaţie nonguvernamentală, care s-a apucat să-l scoată la rampă.

Igor Boţan: „Este adevărat, dar nu trebuie să uităm contextul în care a fost organizată această conferinţă de presă. Acest tânăr a acuzat la modul direct liderii Alianţei pentru Integrare Europeană. Pentru ca toate componentele Alianţei pentru Integrare Europeană să fie cumva implicate s-a menţionat că unul din coordonatori şi organizatori lucrează la televiziunea Prime-TV. Adică nu se exclude implicarea, hai să zicem aşa, a faimosului păpuşar de pe scena politică din Republica Moldova. Deci sunt lucruri care pot fi calificate drept un fel de seria a doua a „Atacului asupra Moldovei”. Dar aici apar un şir de întrebări. Această conferinţă de presă a avut loc după ce unul din liderii Partidului Comuniştilor a apărut la rampă după alegerile locale, afirmând că are informaţii de la SIS, că se pregăteşte o provocare împotriva Partidului Comuniştilor, invocându-se că acest partid a participat la evenimentele din 7 aprilie.”

Europa Liberă: Sugeraţi că ei contraatacă?

Igor Boţan: „Eu nu sugerez nimic. Eu vreau să analizăm contextul. Iar asta contează. Mai departe există procurori, există specialişti care trebuie să ia în consideraţie contextul. Mie mi se pare contextul interesant. Deci: a ieşit la rampă un lider al Partidului Comuniştilor şi a spus acest lucru. Al doilea lucru foarte important de context: este reţinut domnul Baghirov, care chipurile pe blogul său a făcut tot felul de dezvăluiri privind evenimentele din 7 aprilie. Asupra acestui domn din Federaţia Rusă se exercită presiuni.”

Europa Liberă: Spune el.

Igor Boţan: „Şi iată că apare acest caz, care sugerează: voi investigaţi nu acolo unde trebuie. Uitaţi-vă, o altă direcţie de investigare. Şi al treilea factor foarte important – ne amintim că același lider al Partidului Comuniştilor, care a ieşit la rampă, a încercat de fapt să liniştească spiritele, pentru că urmau să aibă loc proteste legate de rezultatul alegerilor în Chişinău. Mesajul a fost: nu vă grăbiţi cu protestele acum. Organizăm congresul cetăţenilor, lăsăm lucrurile pe la toamnă. Contextul este foarte interesant. În orice caz cred că apariţia la rampă a acestor tineri trebuie să servească drept punct de reper pentru revizuirea investigării evenimentelor din 7 aprilie. Până acum se considera că a fost o izbucnire spontană a furiei tinerilor împotriva regimului care chipurile a falsificat alegerile. De acum încoace putem spune că procuratura şi organele de anchetă pot verifica versiunea că aceste proteste au avut şi o componentă organizatorică şi trebuie scoşi la iveală cei, care au stat în spatele deturnării protestelor paşnice în violenţe şi vandalism.”

Europa Liberă: Dar n-am văzut nici un purtător de cuvânt de la procuratură sau de la Interne să anunţe că s-au sesizat şi că s-au apucat de muncă.

Igor Boţan: „Sunt de acord cu Dumneavoastră şi asta miră foarte mult. Imediat după ce aceşti tineri au făcut declaraţiile pe care le-au făcut, la ieşirea din clădirea respectivă trebuia să aştepte procurorii şi să invite respectuos, în conformitate cu legea, să discute pe marginea celor afirmate, să caute probe confirmatoare sau să infirme aceste lucruri. Şi cei care au organizat acest eveniment să poarte răspunderea pentru astfel de lucruri.”
XS
SM
MD
LG