Linkuri accesibilitate

Anatol Urecheanu: „Piaţa chineză ar putea să absoarbă toată producţia de vinuri din Moldova. Problema e să le putem aduce acolo.”





Europa Liberă: Iată că după trei decenii de creştere economică susţinută, China devine a doua economie în lume, surclasând în top Japonia. În faţă rămân doar Statele Unite ale Americii. Haideţi să vedem: această ţară mare ce interese ar avea ca să aibă o aprofundare a relaţiilor cu Republica Moldova, un stat mic?


Ambasadorul R.Moldova în China, Anatol Urecheanu, în dialog cu Valentina Ursu



Anatol Urecheanu: „Într-adevăr China acum este a doua putere economică. China este o ţară în care se intersectează interesele întregii lumi. Şi ca o ţară mare, China are interese peste tot, la fel şi în Republica Moldova. Au spus-o de fiecare dată şi chinezii. Pentru ei nu există state mari sau state mici. Toată lumea e la fel, toată lumea este egală.”

Europa Liberă: Fiecare partener contează.
Anatol Urecheanu
Anatol Urecheanu: „Da, iată de pe aceste poziţii ei îşi văd interesele în Republica Moldova. Deci, în primul rând avem o prietenie tradiţională. China a fost printre primele ţări care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi a dezvoltat mereu o relaţie foarte bună în plan politic.”

Europa Liberă: Deci un vot la ONU, dat de către Republica Moldova pentru China, valorează ca şi un vot al unei puteri mari.

Anatol Urecheanu: „Putem să descifrăm oricum. Vreau să vă spun chiar că Republica Moldova întotdeauna a examinat cu foarte mare atenţie cererile care vin, bineînţeles prin prisma intereselor noastre naţionale, dar cele care vin de la China au fost examinate cu cea mai mare atenţie. Chinezii cunosc bine realităţile de la noi, ei apreciază şi susţin integrarea europeană a Republicii Moldova, cursul nostru strategic.”

Europa Liberă: Acum aproape trei ani China a semnat o înţelegere prin care împrumuta Republicii Moldova un miliard de dolari, o sumă fabuloasă, cel mai mare împrumut pe care l-a primit vreo dată Moldova. Un lucru pe care chiar economiştii se chinuie să şi-l explice. Ştiu că acest subiect a figurat şi atunci când premierul Vlad Filat a efectuat o vizită în China.

Anatol Urecheanu: „Foarte vag cunosc această problemă a miliardului de dolari, care a fost promis.”

Europa Liberă: El a fost promis pe timpul guvernării comuniste.

Anatol Urecheanu: „Da, a fost această promisiune. A fost pusă în discuţie această posibilitate, dar ea n-a fost dusă la bun sfârşit.”

Europa Liberă: De ce?

Anatol Urecheanu
Anatol Urecheanu: „Din varii motive. Politica Chinei, atunci când oferă credite, ei solicită o garanţie de stat şi asta ar fi marea problemă, pentru care nu s-a continuat această discuţie. Dar aţi vorbit despre vizita premierului Filat în China şi vreau să vă spun că a fost o vizită foarte bună, o vizită care a relansat relaţiile moldo-chineze în plan economic şi politic. Atunci s-a vorbit despre posibilitatea de a coopera cu China, beneficiind de fondurile chineze. Deci problema o punem în felul următor: Vlad Filat în discuţii cu Wen Jiabao.”

Europa Liberă: Omologul său chinez.

Anatol Urecheanu: „Cu omologul său chinez au convenit să dezvolte proiecte concrete în diferite domenii, care să fie de interes reciproc, iar finanţarea acestor proiecte să se facă din fondurile chineze, în condiţiile care vor fi negociate. Mi se pare o formulă foarte bună. Această formulă este bazată pe interesul reciproc. Acest interes reciproc există atunci când există un proiect, care a fost convenit între părţi.

Partea chineză este gata să finanţeze, iar condiţiile de finanţare vor fi discutate. Atunci când a fost în China domnul Filat a susţinut implementarea unor proiecte în construcţia drumurilor, acum ele se află la o fază finală şi sunt negocieri cu succes. Ar putea să fie semnat un document prin care să fie alocaţi aceşti bani în condiţii foarte avantajoase pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Pe de altă parte Chişinăul miza foarte mult să penetreze piaţa chineză pentru a promova vinurile moldoveneşti. Deşi de ani buni tot se vorbeşte despre exporturile masive pe care ar putea Republica Moldova să le ducă pe piaţa chineză, e atât de uşor să pătrunzi cu producţia vitivinicolă acolo?

Anatol Urecheanu: „Pentru noi este vital ca să deschidem piaţa de vinuri în China. Atâta timp cât Produsul Intern Brut, nouă procente din acest Produs Intern Brut revine vinificaţiei şi viticulturii, şi când mai mult de 20 de procente de populaţie este antrenată în acest domeniu bineînţeles că aceasta este foarte important. Pe de altă parte noi nu prea avem ce exporta în China altceva, care să fie de interes naţional, asta vreau să spun. Ceea ce am vrea noi este să obţinem o recunoaştere a vinurilor noastre pe piaţa chineză.”

Europa Liberă: Chinezii sunt băutori de vinuri?

Anatol Urecheanu: „Chinezii beau din ce în ce mai mult vin şi ceea ce ne avantajează este faptul că Guvernul chinez susţine consumul vinurilor şi nu a băuturilor tari, care creează o dependenţă mai mare, alcoolismul. Vinul este o băutură sănătoasă, este o băutură foarte bună. Guvernul susţine în primul rând să fie plantate viile, în al doilea rând ca populaţia să consume aceste băuturi.

Consumul de vinuri în China este probabil cel mai înalt de pe glob. E o piaţă de un miliard 300 de milioane, e o piaţă care absolut nu poate fi neglijată. Dezvoltarea Chinei favorizează consumul şi favorizează cultura consumului. Chinezii şi-au dat seama că vinul este băutură bună.

Piaţa Chinei nu este una simplă. Este o piaţă foarte mare şi toată lumea încearcă să pătrundă, să penetreze această piaţă. Bineînţeles că alături de vinurile moldoveneşti, acolo sunt deja prezente vinurile chiliene, sunt cele franţuzeşti, sunt vinurile spaniole. Vinurile moldoveneşti sunt din ce în ce mai cunoscute în China.”

Europa Liberă: Cât ar putea Republica Moldova să exporte producţie vitivinicolă? Sau cât ar putea să absoarbă piaţa din China?
Anatol Urecheanu
Anatol Urecheanu: „Piaţa chineză ar putea să absoarbă toată producţia de vinuri din Republica Moldova. Problema noastră e să putem aduce aceste vinuri acolo.

Fără un partener chinez e foarte greu să dezvolţi o reţea de distribuţii în China. Noi avem acum nişte înţelegeri în acest sens. Există companii chineze, care sunt susţinute de Ministerul Comerţului chinez. Şi este ca o idee, prin care se face un studiu de piaţă, de fezabilitate, să vedem în ce măsură am putea exporta.

O problemă ar fi strategia de cucerire a pieţei chineze. Eu văd două căi: una ar fi la nivel de stat, chinezii au înţeles că trebuie să existe cât de cât o paritate. Nu se poate să facă numai comerţ. Din păcate, deficitul e foarte mare, chinezii exportă de o sută de ori mai mult decât noi, nu vreau să dau aici cifre, dar bineînţeles este o discrepanţă enormă şi la nivel de stat noi punem această problemă. Le spunem că vinurile este un produs strategic pentru Republica Moldova, într-o oarecare măsură aceasta este o susţinere a statalităţii, o consolidare a statalităţii Republicii Moldova.

Pe de altă parte ar fi relaţiile directe între vinificatorii moldoveni, cei care exportă vin, companiile de aici şi partenerii chinezi de acolo. Deocamdată companiile moldoveneşti sunt într-o oarecare măsură egoiste, ei vor să-şi promoveze vinurile lor, anume ale lor, mărcile lor. Şi vor să vândă imediat, repede. Or, piaţa chineză e mai complexă.”

Europa Liberă: Şi totuşi ar trebui să fie promovat produsul ţării.

Anatol Urecheanu: „Cred că ar trebui să existe o cooperare ca să pătrundem, ca să facem din piaţa chineză o piaţă stabilă, să zicem de două sute de milioane de sticle anual. Ca să ajungem la o cifră care să fie confortabilă, să fie bună, să prezinte un interes la nivel naţional, să avem un export stabil, ar trebui să existe o cooperare foarte mare între companiile exportatoare şi ar trebui să fi susţinute şi de stat.”

Europa Liberă: Acum se discută să fie creată o agenţie. Se face un pas spre aceea ca să fie promovat produsul statului.

Anatol Urecheanu: „E o idee foarte bună. Statul ar trebui să-şi asume o responsabilitate pentru calitatea acestui produs pe piaţa chineză. Şi pentru o marcă care să fie cunoscută. Puţini ar şti de exemplu mărfurile de vin exportate de companii. Dacă ar fi de exemplu sub denumirea „Moldova”, sau ar fi prezentă Moldova aici pe etichetă, cunoaşterea ar fi mai mare şi cred că am avea succes.”

Europa Liberă: Ce vă propuneţi pentru timpul imediat următor să faceţi ca să putem spune că relaţia moldo-chineză se aprofundează?

Anatol Urecheanu: „Anul 2012 va fi un an jubiliar, se vor împlini 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Moldova şi China. E un an care oferă multe oportunităţi, mai ales că Ministerul Afacerilor Externe, conducerea Chinei acordă o mare importanţă acestui jubileu. La fel şi în Republica Moldova există percepţia faptului că e ceva important. E o ocazie care trebuie folosită.”

Europa Liberă: Pregătiţi şi vizita şefului diplomaţiei, domnului Iurie Leancă la Beijing?

Anatol Urecheanu: „Aţi anticipat ceea ce vroiam să vă spun la modul concret. Cred că ar fi o ocazie ca să fie înteţit schimbul de vizite. Va avea întrevederi pe linia politicii externe şi la nivel politic, şi la nivelul Guvernului. Există mai multe proiecte concrete care ar trebui finalizate şi puse în discuţie.”

Europa Liberă: Vizita e preconizată pentru toamna acestui an.

Anatol Urecheanu: „Poate după 1 octombrie, când va fi sărbătoarea naţională a Chinei, ziua proclamării Republicii Populare Chineze. Ar exista o oportunitate şi sunt convins că domnul Leancă va veni în China.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG