Linkuri accesibilitate

Viață de moldovean „pe o insulă izolată ca un ceaun...”


Monumentul în amintirea celor căzuți în războiul moldo-transnistrean pe platoul Cocieri

Monumentul în amintirea celor căzuți în războiul moldo-transnistrean pe platoul Cocieri

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă și Valentina Ursu printre sătenii din Cocieri.








Lume deznădăjduită, plină de o panică ce-i completează sărăcia – asta am întâlnit la Cocieri, sat din stânga Nistrului, aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Am încercat să aflu de la localnici cum văd ei cei 20 de ani de independenţă.


Cu microfonul Europei Libere în satul Cocieri din stânga Nistrului


Cocieri este un sat din raionul Dubăsari. În componenţa primăriei Cocieri intră şi Vasilevca, o localitate din preajmă. A propos, de aici până la Dubăsari e o aruncătură de băţ, câteva străduţe, ceva mai mult de doi kilometri.


E nevoie doar de vreo 20-25 de minute şi ajungi la Dubăsari. Dar până a ajunge la Dubăsari, de jur împrejur militari, miliţie, poliţie, vameşi...

Tatiana Isaicul: „Miliţie, vameşi şi toate celea avem,
Tatiana Isaicul

numai libertate şi integritate nu avem. Aşa că războiul eu cred că a fost pentru dânşii o joacă, dar pentru noi o pierdere mare. Nu ştiu pentru care – Tiraspolul sau Moscova.

În orice caz, de partea separatistă a fost o joacă, din partea noastră o pierdere mare. Am simţit-o noi şi copii noştri o simt şi acum. Durerea asta din suflet nu trece aşa uşor.”

Văduvă de război, lucrătorul medical, Tatiana Isaicul. Chiar dacă au trecut ani, ecoul războiului este viu.

Tatiana Isaicul: „Ne-a lăsat răni adânci în suflet. Şi nouă, şi copiilor. Mi-a luat bărbatul numai la 32 de ani. A lepădat doi copii mici. S-a rupt o mină în casă şi schijele l-au distrus la poartă. Înainte de a intra în ogradă. Ne-a distrus casa, l-au distrus pe dânsul.”

Europa Liberă: 32 de ani avea soţul?

Tatiana Isaicul:
„Da. 32 de ani împliniţi.”

Europa Liberă: În floarea vieţii.

Tatiana Isaicul:
„În aceşti 19 ani, cât am trăit singură, am ridicat şi casa, am ridicat şi copii, dar el nu mai este. Eu cred că toată separarea asta e o politică, e un joc politic. De atâta nici nu găsesc limbă comună. Într-o familie, într-o gospodărie, cât de tare nu s-ar certa, oricum ajung la un numitor comun. Da în 20 de ani să nu ajungi la un numitor comun, asta e imposibil.”

Multor locuitori de aici, de la Cocieri le tremură vocea când vorbesc despre trecut. Este şi cazul Ludmilei Cuşnariov, fostă profesoară, ajunsă la aproape 70 de ani.

Europa Liberă: Doamnă Ludmila, să vă amintiţi de anul 1992. Satul Dumneavoastră este localitatea care printre primele a fost afectată de conflictul militar.

Ludmila Cuşnariov:
„Satul nostru parcă e bătut de soartă. Spun că cocierenii au început acest război.”

Europa Liberă: Cum vă amintiţi războiul din ʼ92?

Ludmila Cușnariov

Ludmila Cuşnariov: „Chiar în prima zi, făceam lecţii. Lucram atunci profesoară. Directorul şcolii ne-a spus: trimiteţi copii acasă, dar să nu meargă pe strada centrală. Cine are rude, să nu treacă pe strada centrală.

Eu mi-am luat copiii din clasă şi m-am dus în beci la mine acasă. Puţin am stat. Au început a veni părinţii, au luat copiii şi în vremea asta a trecut o maşină blindată dinspre Dubăsari, împuşcând în toate părţile. Era lume, era dimineaţă, erau răniţi. De atunci s-a început necazurile noastre. La Dubăsari am întrat la magazinul universal şi când mă coboram, m-am întâlnit faţă în faţă cu o învăţătoare, care a activat la noi. Învăţătoare de limbă rusă. Şi ea a început a striga: oameni, adunaţi-vă, Frontul Popular. Eu eram Frontul Popular. Eu nici nu ţin minte cum am ajuns acasă, pe care drum.

Până acum încă care au ură pe noi, ne zic că voi sunteţi

români, duceţi-vă cu România. Chiar şi acum este paşaportul bunicăi, este scrisă cu grafie latină, româneşte este scris. Şi nu ştiu de ce chiar oameni bătrâni parcă-s de partea separatiştilor.”

Europa Liberă: Acea rană sângerează.

Ludmila Cuşnariov:
„Până acum. Să nu fi fost armata a 14-cea, se rezolva problema de mult.”


Oamenii, care trăiesc în această zonă, spun că aici se pune problema supravieţuirii. Iar când ai în spate o armă şi cel care o ţine, stă cu degetul pe trăgaci, nu-ţi este indiferent ce urmează să spui. Alături de mine pensionara Uliana Luchianov. Dumneaei e cea care trăieşte cu trecutul mai mult. Nu cu trecutul sovietic, ci trecutul de aproape două decenii, atunci când i-au ucis soţul chiar în primele zile de război, bărbatul ei, Alexandru Luchianov fiind printre primele victime pe câmpul de luptă de aici, de la Cocieri.

Uliana Luchianov: „Dureri mari. Cineva poate şi s-a îmbogăţit cu războiul ista, dar noi tare am pătimit.”

Europa Liberă: Dar cineva, cine s-ar fi îmbogăţit?

Uliana Lukianov

Uliana Luchianov: „Cineva. Poate şi de la Chişinău, poate şi de la Moscova şi de aici. La poziţii mult s-a furat. Aista a fost război cu bani. Aşa spun toţi.


Noi am dus mare jale. Eu am rămas cu doi copii. Băiatul nu terminase şcoala militară, în oraşul Hmleniţk. Pe urmă el a terminat în Sibiu, în România. Fata după război, în anul acela a intrat la universitate. A terminat două universităţi şi copiii mei astăzi nu-s în Moldova, să lucreze să am şi eu un ajutor. Îs plecaţi peste hotare amândoi. Plâng în toată ziua, că n-am un ajutor.

Când s-a pornit războiul primul pe soţul meu l-am îngropat. Alexandru Luchianov. Mi l-au împuşcat. Că el era tare pentru Moldova. La toate adunările în Chişinău se ducea, când făcea Mircea Snegur, la independenţa asta, la tot a fost. Câte odată chiar mă sfădeam acasă, trebuia să construim casa la băiat. Zicea: eu...biserica în sat au pornit-o cu el atunci. Şi azi e pomenit de oameni în sat, tare îl jelesc pe dânsul. Înger, nu om a fost.”

Europa Liberă: Ce vârstă avea când a fost secerat de gloanţe?

Uliana Luchianov:
„46 de ani. Vă închipuiţi, eu de 43 de

ani am rămas văduvă şi iaca şi în ziua de azi. Nu imi e chiar aşa de uşor, eu plâng în toată ziua. Trăim ca pe o insulă. Noi suntem închişi de peste tot locul. Pe la vamă nu poţi să treci cu marfă de la Chişinău. Trec pe la parom, da împrejur la parom tare e greu.

Aici suntem insula asta. Treci la vamă, te opresc. M-am dus odată să vând la piaţă miezuri de nucă, am ajuns la vamă la Coşniţa: mata ştii că n-ai voie să treci pe aici cu miezurile? Drumul vostru e pe la parom, aşa mi-au spus. Da ai noroc că eşti bătrână.”

Europa Liberă: Aţi cunoscut ce înseamnă umilinţa?

Uliana Luchianov:
„Ei, numai ce jale am dus. O jumătate
Eu încă n-am râs, n-am dansat de atunci. Am o piatră pe inimă.

de an să dormi prin beci şi să stai cu poponeţul, cu lumânarea aprinsă. Acasă mi-a chicat snaread protiv tancuri de aista mare, mi-a fărâmat casa. Eu nu ştiu cum mai trăiesc în ziua de azi. Mare jale am dus eu. Eu încă n-am râs, n-am dansat de atunci. Am o piatră pe inimă. Intri seara în casă şi stai singură între patru păreţi şi numai auzi o gălăgie, pui urechea: asta nu vine să intre în casă să mă ucidă? Mare jale.”


Pavel Gaţcan, un bărbat ajuns la o vârstă respectabilă, se consideră participant la acest conflict armat de la Nistru, pentru că, aşa cum spune el, a fost de ajutor în acele vremuri. Chiar şi dacă nu a ţinut arma în mînă.

Pavel Gațcan

Pavel Gaţcan: „Mă întreabă nepotul: mata unde ai fost în timpul cela, când a fost conflictul? Zic: aici. Mă simt tar obijduit. Sunt care au legitimaţie. Care nici n-au fost aici, a fost patru-cinci zile şi el se bate cu pumnul în piept.”

Europa Liberă: Cum e să trăieşti la Cocieri?

Pavel Gaţcan:
„Pământurile nu le putem prelucra, trebuie să ne ducem după traseu, ne opresc: kuda iedişi, zacem iedişi? Şi ne simţim ca pe o insulă izolată, ca într-un ceaun aşa. Te duci la Dubăsari, lor li se pare că noi îi contrazicem cu ceva vorbe, dar noi trăim paşnic, nu le facem nimic.”

Europa Liberă: Ce vor ei de fapt? Autorităţile de aici de la Tiraspol ce şi-ar dori?

Pavel Gaţcan:
„Ei de la început au vrut ca să dispară satul ista cu totul, să-l ardă cu totul, să-l ară să nu mai fie satul Cocieri. De atâta că noi am stat la integritatea Republicii şi am stat la apărarea ţării, să ne aflăm şi noi mai liberi aici. Ei sunt oaspeţi aici. Dacă le place - trăiască, primească legile noastre şi trăiască. Dacă nu le place, să se ducă, noi nu le încucăm cu nimic. Ei ne încurcă nouă.

Când să strângem roada, ei ne opresc să ne ia roada, că trebuie s-o ducă la dânşii la miliţie şi apoi de acolo trebuie s-o cumperi cu bani, cu dolari, tare e complicat. Noi ne ducem la Dubăsari, că e aproape, doi kilometri. Majoritatea se duc la Dubăsari şi cumpără produse. Produsele astea sunt toate aduse din diferite ţări, din Ucraina, din Brazilia. Şi ei îşi fac businessul lor, îşi fac interesul lor. Nu putem să facem nimic, ei controlează tot. Feciorul lui Smirnov şi toţi aceştea.

Când s-a trezi poporul şi din partea asta de Transnistria, tot

poporul, nu numai satul Cocieri, şi Moldovata şi celelalte, Pârâta şi Coşniţa. Să se trezească tot poporul, să înţeleagă şi să schimbe smirnoviştii iştea de tot. Smirnov le-a promis că până n-a face republică transnistreană înseamnă că de aici nu se duce.”

Europa Liberă: Şi asta îşi doresc şi locuitorii Transnistriei?

Pavel Gaţcan:
„Din Dubăsari da, îşi doresc. Sunt chiar şi moldoveni, care zic: ei, în pridnistrovii aici trăim, gazul e mai ieftin, totul e mai ieftin. Pe schinarea Moldovei totul e mai ieftin. Moldova trebuie să achite. Dar când să ne achităm noi? E neînţelegere tare mare.”

Europa Liberă: Credeţi în reunificarea Republicii Moldova?

Pavel Gaţcan:
„Îs optimist, dar mult depinde de aleşii noştri, aleşii poporului.”

Europa Liberă: Păi dar tot Dumneavoastră îi alegeţi.

Pavel Gaţcan:
„Cred că noi nu-i alegem cum ar trebui. Noi vrem toţi în Ununea Europeană, dar Uniunea Europeană nu e o remorcă, că ai dus-o şi ai mutat-o şi gata. Noi trebuie să arătăm şi la americani şi la toată populaţia să arătăm că trăim bine, să facem bunăstarea noastră - curat, ordine tot, şi să arătăm. Ei ne vor primi cu braţele deschise.”


Boris Bordos este un alt sătean împovărat de griji, pe care le deapănă la microfonul Europei Libere.

Europa Liberă: Satul a fost ostatec al războiului. Mai rămâne ostatecul multor probleme.

Boris Bordos:
„Câte probleme sunt la noi. În primul rând conflictul ista transnistrean.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aveţi cetăţenia Transnistriei?

Boris Bordos

Boris Bordos: „Înainte eu nu eram de acord să îmi iau paşaportul lor, până când am primit o amendă bună. Îmi trebuiau nişte acte să fac şi m-am dus cu buletinul moldovenesc şi nu mi-a primit până când nu mi-am făcut paşaportul transnistrean.


Vrei nu vrei, aici trebuie să-ţi faci pentru că toate comunalele şi toat serviciile le plătesc acolo.”

Europa Liberă: Sunteţi şi cetăţean al unui stat nerecunoscut, autoproclamat?

Boris Bordos:
„Vrei, nu vrei trebuie să fii. Dacă primeşti paşaportul lor de-acum atunci înseamnă că de acum eşti cetăţean.”

Europa Liberă: Dar aveţi şi cetăţenia Republicii Moldova?

Boris Bordos:
„Păi dacă fără buletinul moldovenesc nu-ţi face paşaportul transnistrean. Te trimite mai întâi să-ţi faci buletinul moldovenesc şi apoi în baza buletinului moldovenesc, îţi face paşaportul transnistrean.”

Europa Liberă: Asta să demonstreze cei de la Tiraspol că uite câţi cetăţeni ai Moldovei iau şi cetăţenia Transnistriei?

Boris Bordos:
„Se vede că da, eu ştiu?”

Europa Liberă: Cum vedeţi viitorul Moldovei?

Boris Bordos:
„Ei, cu actuala guvernare e greu ceva de spus. Nu ştiu.”

Europa Liberă: Dacă vor fi alegeri, mai mergeţi o dată la alegeri?

Boris Bordos:
„Noi bineînţeles trebuie să alegem. Crezi în unul, el promite una, dar face alta. Cu aşa o guvernare nu văd nimic bun.”

Europa Liberă: Da cu ce guvernare?

Boris Bordos:
„Să schimbe ceva. Oamenii ăştea iaca trăiesc doi ani, trei ani de zile ei se mănâncă ca cîinii. Se primeşte racul, broasca şi cu o ştiucă. Asta ei sus încearcă să tragă fiecare la dânsul. De pildă, am votat pentru democraţi, dacă are să fie mîine vâboră eu pentru dânşii nu dau. Mă duc pentru comunişti. Aceia măcar cât de puţin, dar opt ani de zile s-a mai văzut ceva, ceva s-a mai făcut.


Toţi zic că fură-fură. Măi, fură, dar dă şi la oameni. Da făceţi şi voi macar cinci procente cât au făcut ei. Să fost să fie două partide în Alianţă avea să fie altfel. Pentru că în
Tot tineretul pleacă, bineînţeles că şi viitorul pleacă.

doi apoi se împacă, că na, să ţii acele portfele, tu - acele cemodane şi hai să lucrăm. Dar când îs trei, aici nu se vede nimic, aici se primeşte basmele lui Krîlov, toţi trag în partea lui, dar străduiesc oamenii, poporul de rând. Uite, măi, în partea stângă, aveţi probleme kuda mai acute decât problemele voastre, acelea personale. Mai întâi să facem ordine în gospodărie la noi.

În Transnistria făceţi economia, ridicaţi. Ei şi apoi atunci să te duci în Europa şi să nu te pozorăşti, să stai cu nasul în jos. Noi nu suntem gata, Europa nu ne trebuieşte. Cunoaşteţi lucrurile astea. Sunt nevoiţi să plece, pe care şi îi auzi: de-acum plec peste hotare, care au posibilitate - la Europa, care nu mulţi pleacă în Rusia.

Peste 10 ani de zile o să avem default. O să rămână numai pensioneri şi copii mici poate să nu fie nici de fel, că de-acum vedeţi cum e demografia la noi. Tot tineretul pleacă, bineînţeles că şi viitorul pleacă. Noi n-o să trebuim la nimeni şi eu viitor nu văd.”


Deputat în primul Parlament al Moldovei independente, fost primar, actualmente om de afaceri, Sergiu Popa.

Europa Liberă: Domnule Popa cum se trăieşte în această zonă de securitate?

Sergiu Popa

Sergiu Popa: „Ne-am deprins aceşti ani ca să întâmpinăm greutăţi. Ne-am deprins să ieşim învingători din toate. Cred că asta e crezul nostru, ca şi atunci, când am purces în primul Parlament al Republicii Moldova, care poate n-a reuşit să facă tot, dar a pus bazele statului. Şi sunt optimist de atunci, cu toate că sunt şi probleme.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se dezvoltă localitatea? Nivelul de trai atât de greu se ridică?

Sergiu Popa:
„E prea lungă perioada asta de trecere a noastră.”

Europa Liberă: Dar e o scuză, că dăm vina pe tranziţie?

Sergiu Popa:
„Ceea ce am spus e că e prea lungă tranziţia asta a noastră. Nu ne putem aprecia cine suntem, de unde suntem, unde vrem şi ce vrem.”

Europa Liberă: De ce nu putem?

Sergiu Popa:
„Discut chiar în ultimul timp cu persoane din toate cele trei ramuri ale puterii, Alianţa pentru Integrarea Europeană. Şi acolo sunt diferite păreri. Lasă mult de dorit aceasta. A înţeles şi moş Ion de-acum, că de multe ori e pus nu interesul naţional, dar e pus interesul personal în mare. S-ar uni centrul, s-ar uni şi satele.”

Europa Liberă: Militari, miliţie, poliţie, vameşi. Bănuiesc că puţini sunt cei care doresc să investească bani în această regiune, să pornească o afacere în aceste locuri nu atât de sigure. Cum vă dezvoltaţi afacerea? E uşor?

Sergiu Popa:
„Nu e uşor, bineînţeles. Suntem pe această

palmă de pământ în stânga Nistrului, unde zi de zi întâlnim şi vamele, întâlnim şi piedicile parcă mai aspre. Nu e vorba că în business avem concurenţi. Avem concurenţi din aceea, care ne-au pus hotare şi stăm închişi aici în teritoriu.”

Europa Liberă: Ce viitor are satul Cocieri?

Sergiu Popa:
„Un viitor bun. Scoatem vamele şi noi o să
în această competiţie de succes în business, în economie, în sfera socială noi putem reuşi multe.

fim un sat pe primul loc în Republica Moldova. Lângă hotare cu Ucraina, între hotarele râului Nistru, care curge de milenii, între hotare la diferite păreri, care au oamenii, fiindcă în această competiţie de păreri, în această competiţie de succes în business, în economie, în sfera socială noi putem reuşi multe.”


Disperarea este starea ce cuprinde tot mai mulţi săteni, în special pe cei din zonele de război. Zina Borcovschi, rănită în acel conflict armat de la Nistru.

Europa Liberă: Sunteţi mama care şi-a pierdut feciorul în acel război.

Zina Borcovschi

Zina Borcovschi: „Şi iaca cu ce ne-am ales noi din politica lor. Scriitorii că au început limba română. Că la aiştea atât le-a trebuit. A trebuit: întâi făceţi tot ordine, luaţi posturile tot şi apoi încetişor, încetişor daţ-i şi la limbă, învăţaţi, spuneţi la oameni, ca ei să înţeleagă. Dar nu de-odată România-România. Şi iaca ei s-au afurisit, şi iaca cu ce ne-am ales noi, aişti mireni, lumea care nu e vinovată. Nu politicienii, da noi. Politicienii au poftim, posturi bune, bani buni, dar noi ce avem?”

Europa Liberă: Dar tot Dumneavoastră îi alegeţi.

Zina Borcovschi:
„Dacă toată lumea ar înţelege pe cine să aleagă, dar ei nu înţeleg.”

Europa Liberă: Ce pensie aveţi?

Zina Borcovschi:
„800 de lei. Mulţumim că iaca ne mai dă oleacă de ajutor iarna, încălzirea. Asta datorită domnului Voronin. Dar aşa ajutor nu avem de nicăieri. Să mă pună pe mine acolo la conducere, că eu i-aş învăţa ce să facă.”

Europa Liberă: Ce aţi face?

Zina Borcovschi:
„În primul rând ar merge aşa că nu trebuie să românizeze, nu trebuieşte la lume asta. Întâi să ridice pensiile, să ridice leafa şi apoi să ne spună ei că ne ducem în Europa fără vize. Da mie nu-mi trebuie în Europa fără vize. Eu ca să mă duc în Europa, mie îmi trebuie bani,
Nu-şi bate nimeni capul de noi, iaca ce ne doare.

cu buzunarul gol nu te primeşte nimeni. În Europa primesc bani buni acolo. Să ne dea şi nouă şi noi suntem mulţămiţi.

Dar cu această guvernare, care mă cheamă în Europa, dar cu maţul deşart şi cu buzunarele deşarte, pe mine nu mă aranjează asta şi nu numai pe mine. Nu-şi bate nimeni capul de noi, iaca ce ne doare. Aici te duci la Dubăsari – nu sunteţi ai noştri. Acolo ne ducem – dar cine v-a trimis?”

Europa Liberă: Acolo, unde?

Zina Borcovschi:
„La Moldova noastră cea înfloritoare. Ne ducem: da cine v-a trimis?”

Europa Liberă: Războiul pentru Dumneavoastră a lăsat adânci răni în suflet.

Zina Borcovschi:
„O adâncă rană, rană care ea nu se mai tămăduie niciodată.”

Europa Liberă: Ce pierderi aţi avut?

Zina Borcovschi:
„Fiul am pierdut şi singură m-a rănit. A
Militar transnistrean în 1992 (Foto: Dmitri Borko)

ieşit o maşină blindată de la unitatea militară şi a început să tragă în lume şi a nimerit în mine, în domnul primar care acum e la noi. În picior l-a nimerit, şi pe mine în mînă.”

Europa Liberă: Domnul Miţcul?

Zina Borcovschi:
„Da.”


Mă apropiu cu microfonul şi de primarul satului, Ion Miţcul, cel despre care interlocutoarea îmi spunea că împreună cu soțul ei au fost răniţi în acelaşi moment. Clipe trăite cu groază atunci în 1992?

Primarul Ion Mițcul

Ion Miţcul: „Pe platoul Cocieri pe parcursul luptelor au decedat 64 de oameni.”


Europa Liberă: Unii din cei care în ʼ92 s-au ridicat cu arma în mînă pentru apărarea independenţei Republicii Moldova, din disperare, din deznădejde şi-au pus capăt zilelor.

Ion Miţcul:
„Persoane care au luptat pentru integritatea Republicii îs peste 700. Pe parcursul la aceşti 19 ani după conflictul armat multe persoane au decedat – 140 din participanţi. Mulţi într-adevăr au nimerit într-o criză psihică şi socială.

Fiind aici înconjuraţi de forţele separatiste e clar că sunt
Veterani moldoveni ai războiul din 1992 la Cocieri

aşa condiţii câte odată că oamenii psihologic nu rezistă. Cedează, unii încep a folosi băuturi spirtoase, alţii cu alte probleme. Într-adevăr noi am avut cazuri când şi mai multe persoane şi-au pus capăt zilelor, foarte tineri, chiar unii până la 40 de ani.”

Europa Liberă: Se zice că dacă zona aceasta ar fi atractivă pentru cei din Transnistria, unificarea ar fi mai uşor de înfăptuit.

Ion Miţcul:
„Corect, de aceea că multe persoane care văd că la noi viaţa e mai slabă, îşi rezolvă problemele în Transnistria. Pleacă şi cumpără acolo apartamente, care îşi fac pensia acolo.”

Europa Liberă: Da eu am înţeles că şi aici la Cocieri sunt săteni, care ridică pensia de la Tiraspol?

Ion Miţcul:
„Corect. Din Moldovata Nouă şi Cocieri. Ei duc politica asta spre aceea, ca ei să poată pune controlul asupra localităţilor astea. Noi avem o localitate, satul Vasilevca, care în timpul de faţă e impusă cu de-asila ca să treacă sub jurisdicţia lor.”

Europa Liberă: Deşi face parte din primăria Cocieri.

Ion Miţcul:
„Da. Şi ei toţi iată aceşti 20 de ani au fost ca să fie statul Republica Moldova şi nu s-au dat la provocările lor. E tras gazul până în sat. Dacă trec de partea Tiraspolului îndată lor li se conectează gazul. Asta este politica autorităţilor neconstituţionale, ei luptă mai departe pe căile astea ca să pună stăpânire pe toată partea stângă a Nistrului.

De fapt ei pe noi ne numără separatişti, că noi

suntem vedeţi în stânga Nistrului. Dar astea sunt nişte organe care au fost bine instruite de forţele imperialiste ale Rusiei şi până în timpul de faţă îşi fac mendrele lor. Foarte bine se vede că ei sunt susţinuţi de Rusia.

Noi trecem prin oraşul Dubăsari, ştiind că la dânşii economia tot e în dezastru şi văzând ce investiţii se fac în infrastructura oraşului, e clar că aceşti bani sunt veniţi din Rusia. Îi susţin pe toate căile, şi oficiale, şi neoficiale.”


Preşedintele Uniunii combatanţilor de la Dubăsari, Andrei Agatiev, şi el băştinaş de aici, din satul Cocieri.

Andrei Agatiev: „Aşteptăm să se rezolve odată şi odată problema cu Transnistria, să nu pierdem Transnistria, cum am pierdut Bucovina şi Bugeacul.”

Europa Liberă: E posibil de reunificat ţara? În ce condiţii? Cum?

Andrei Agatiev

Andrei Agatiev: „Dacă am fi mai insistenţi – e posibil. Pur şi simplu să arătăm Rusiei mai des, că ei tot aşa au republici mai multe şi tot aşa poate să se dezbine Rusia, cum se dezbină Moldova.”


Europa Liberă: Faceţi des naveta Cocieri-Dubăsari-Tiraspol. Lumea se împacă între ei, oamenii?

Andrei Agatiev:
„Suntem prieteni, umblăm la nunţi, la cumătrii unul la altul. Mergem la Dubăsari la onomastici, am prieteni, conclucrez cu dânşii. Lumea de rând e dispusă foarte bine, foarte bine.

Dar aici sunt interese, uzinele, fabricile din stânga Nistrului

le-au luat magnaţii ruşi, milionarii ruşi. Asta a fost şi de aşteptat. Ei au împărţit Moldova, să-şi facă capital pe lucrurile astea. Au luat termocentrala de la Cuciurgan, au luat fabricile de vin. Soţia lui Lujkov are aici, şi Lujkov are.”

Europa Liberă: Fostul primar al Moscovei.

Andrei Agatiev:
„Fostul primar al Moscovei, aşa că ruşii au interes. Au acaparat bogăţii.”


Plec din acest sat Cocieri, localitate situată pe malul stâng al Nistrului, sat afectat grav de acel război din 1992. Conflict care se pare că va da încă multă bătaie de cap occidentalilor, care pe de o parte îşi doresc un spaţiu de siguranţă aici la frontierele Uniunii Europene, frontieră care a ajuns la Prut, iar pe de altă parte tot ei, occidentalii încearcă să evite o confruntare diplomatică directă cu Federaţia Rusă, de resursele energetice ale căreia depinde într-o măsură importantă.

Monumentul de la Cocieri

La intrarea în unitatea administrativ-militară din Cocieri a fost inaugurat acum o săptămână Monumentul Eroilor căzuţi pentru integritatea Republicii Moldova.


După 19 ani de la conflictul militar monumentul ridicat înseamnă că eroii nu se dau uitării. În dreapta - cimitirul cu zeci de morminte ale tinerilor căzuţi atunci, în 1992 şi după război, în anii de la urmă, când se pare că cei morţi tot mai nerăbdători îi cheamă la ei pe cei vii. Tot aici se construieşte de mai mulţi ani şi biserica satului. Părintele Iulian Pinteac.

Europa Liberă: Părinte, Dumneavoastră sunteţi cel care alinaţi suferinţele localnicilor.

Iulian Pinteac:
„Oamenii se deznădăjduiau, clar lucru că
Părintele Iulian Pinteac

cei care s-au sinucis. Am început a conlucra cu oamenii, toată suflarea din sat este implicată în construcţia bisericii. Au fost pe timpuri două lăcaşuri sfinte şi au fost distruse prin anii ʼ62. După care în anii ʼ90 s-a pus temelia acestei biserici şi în anii ʼ92 s-a stopat.”

Europa Liberă: De ce? Conflictul armat?

Iulian Pinteac:
„Da. Şi până în anii 2004 a stat locaşul aşa, stătea îngheţată construcţia, ploua în interior, creşteau copaci. Prin 2004 am început lucrările de construcţii.”

Europa Liberă: Acel război din 1992 a lăsat urme adânci în sufletele localnicilor. Mulţi dintre ei şi-au pus funia la gât din disperare.


Iulian Pinteac: „Asta a fost, cum spune poetul, ecoul războiului din ʼ92. Că războiul a lăsat răni adânci, a lăsat urmări.”



Europa Liberă: Reuşiţi să le tămăduiţi?

Iulian Pinteac:
„Clar că biserica nu tămăduieşte complet, le cicatrizează. Ne străduim să-i consolăm, să le trezim nădejdea în Dumnezeu.”

Europa Liberă: Rugăciunea e mai puternică ca orice
Troiță la Cocieri

armă.

Iulian Pinteac:
„Da, schimbă oamenii.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG