Linkuri accesibilitate

Camus: „Nu sînt dintre aceia de părere că ne putem acomoda... cu un regim de teroare care are dreptul să se numească socialist, pe cît torționarii Inchiziției să se numească creștini.”


La începutul acestei luni, cotidianul italian „Corriere della Sera” a publicat un articol despre Camus, mult dezbătut în ultimele zile în presa anglo-saxonă, și purtînd subtitlul „O confesiune relansează ipoteza delictului politic. Umbra KGB-ului planează asupra morții sale: o răzbunare după cele petrecute la Budapesta”. Teoria că moartea într-un accident de mașină a lui Camus s-ar datora KGB-ului, lansată de un slavist și traducător italian, pe baza unei mărturii din jurnalul unui unui poet și traducător ceh, specializat în limba rusă, pare la prima vedere atrăgătoare. Dar este ea o ipoteză viabilă?


Cultură și politică: Albert Camus, revoluția din Ungaria și moartea sa


Avea KGB-ul sovietic motive de a-l elimina pe Albert Camus, în 1960, un scriitor celebru, laureat, la 44 de ani, de puțină vreme, al Premiul Nobel pentru literatură? La prima
Albert Camus în 1957

vedere, răspunsul la întrebare înclină să fie pozitiv date fiind luările de poziție ale lui Camus, în momente cheie ale istoriei anilor ’50 în care sovieticii au jucat un rol nefast, începînd de la revoltele de la Berlin în 1953 și pînă la înăbușirea sîngeroasă, cu tancurile, a revoluției din 1956 în Ungaria.

Nu sînt dintre aceia care sînt de părere că ne putem acomoda sau chiar resemna, fie și provizoriu, cu un regim de teroare care are tot atît dreptul să se numească socialist, pe cît torționarii Inchiziției să se numească creștini. [...] Socialismul ungar este astăzi în închisoare sau în exil.”

Afirmațiile fac parte dintr-un discurs public pronunțat de Camus la 15 martie 1957, în sala Wagram, la Paris, la o reuniune organizată de Comitetul de Solidaritate Antifascistă, cu ocazia zilei naționale a Ungariei. Intregul discurs avea să apară trei zile mai tîrziu, ca editorial în revista „Franc Tireur”, o mărturie în plus a atașamentului scriitorului francez față de valorile de stînga.



Camus, membru al Partidului Comunist pentru o scurtă perioadă, în anii 1935-1937, ce au coincis cu războiul civil din Spania, avea să rămînă un antifascist și în aceeași măsură dedicat combaterii regimurilor totalitare. Discursul din 1957 nu era primul avînd ca țintă regimul de la Moscova, iar Camus o amintea el însuși atunci cînd spunea: „poporul el însuși a luat cuvîntul. A început să vorbească la Berlin, în Cehoslovacia, la Poznan și, în sfîrșit, la Budapesta.”

Pentru Camus, „Ceea ce definește societatea totalitară, de dreapta sau de stînga este, întîi, partidul unic [...] Să nu uităm că în timp ce societatea totalitară, prin chiar principiile ei, obligă prietenul să-și denunțe prietenul, societatea din Occident, în ciuda tuturor rătăcirilor ei, produce această rasă de oameni care păstrează onoarea vieții, vreau să spun rasa celor care întind mîna pînă și inamicului pentru a-l salva de o nenorocire sau de la moarte.

Atunci cînd Șepilov, revenind de la Paris, îndrăznește să scrie că «arta occidentală este menită să destrame sufletul uman și să formeze tot felul de masacratori», e timpul să-i răspundem că noi, scriitorii și artiștii, cel puțin, nu am masacrat niciodată pe nimeni, și că avem încă suficientă generozitate să nu acuzăm realismul socialist de masacrele acoperite sau ordonate de Șepilov și de cei asemenea lui.”

Dmitri Șepilov, ministru de externe în 1956

Dmitri Șepilov nu era un personaj oarecare la data interpelării sale de către Camus. Protejat al principalului ideolog stalinist, Jdanov, promovat în 1952 redactor șef al cotidianului Pravda, Șepilov a reușit să se mențină la suprafață și după moartea lui Stalin, contribuind la redactarea celebrul discurs denunțător antistalinist al lui Hrușciov la cel de-al 20-lea Congres al partidului, din februarie 1956.

La scurtă vreme avea să fie avansat ministru de externe în locul lui Molotov și avea să reprezinte Kremlinul în Consiliul de Securitate în timpul crizei create de revoluția ungară și de naționalizarea de către Naser a Canalului de Suez.

In februarie 1957 fusese însă înlocuit de Gromîko la conducerea Ministerului de externe, iar în iunie căzuse definitiv în dizgrație, dat afară din Comitetul Central și trimis în exil în Kirghistan, ca director al Institutului de Economie local. In 1960, anul morții lui Camus, a putut reveni la Moscova, dar a primit un simplu post de funcționar la Arhivele Statului, pînă în 1982, anul morții sale. Este greu de crezut că atacul lui Camus împotriva lui Șepilov, în martie 1957, era de natură să pună în mișcare KGB-ul pentru un gest radical.

Teoria îmbrățișată de slavistul italian și răspîndită pe toate meridianele de „Corriere della Sera” este contrazisă și de o serie de specialiști cehi ca și de un biograf al scriitorului. Cercetătorul ceh Vojtech Ripka, de la Institutul pentru studiul regimurilor totalitare, de la Praga, declara pentru „Le Figaro” că teoria „nu poate fi verificată”, rușii nepermițînd în prezent accesul la arhivele sensibile ale colaborării dintre securitatea fostei Cehoslovacii (StB) și KGB.

Rezervele cele mai plauzibile vin însă din partea filozofului francez Michel Onfray, a cărui biografie a lui Camus, cea mai recentă, va apare în ianuarie viitor. „Nu mi se pare plauzibil - afirmă Onfray -, KGB-ul avea mijloacele de a-și încheia altfel socotelile cu Camus.”

La 4 ianuarie 1960, scriitorul avea intenția de a reveni la Paris cu trenul și își cumpărase deja biletul. In ultimul
Fotografie de epocă de la locul accidentului

moment și-a schimbat decizia, acceptînd să revină cu mașina editurii Gallimard, împreună cu Michel Gallimard, nepotul directorului celebrei edituri și cu familia acestuia. Mașina, un model Facel Vega, era cunoscută pentru instabilitate pe drumuri proaste, iar derapajul pe gheață, ce a condus la moartea lui Camus, nu are nimic misterios în sine.

Dar, cum apreciază și biograful său, este mai mult decît probabil că scriitorul nu era agreat de sovietici pentru atitudinea sa militantă în împrejurările revoluției din Ungaria anului 1956. Iar zgomotul creat astăzi de slavistul italian își are partea sa pozitivă, reamintind luările de poziție antitotalitare ale lui Albert Camus.
XS
SM
MD
LG