Linkuri accesibilitate

România: vigilentă în plan politico-economic (România liberă)



Vestile despre noul val al crizei economice mondiale readuc in discutie politicile de austeritate ale puterii de la Bucuresti. Pentru ele plateste cu propria-i popularitate presedintele Romaniei, Traian Basescu – arata Tom Gallagher in Romania libera. Comentariul sau nu intentioneaza insa sa-i ridice statuie sefului statului, ci dimpotriva, sa-i amendeze pripelile si derapajele, mai acute in ultima vreme. Erau de evitat, de pilda, declaratiile privind atribuirea postului de prim ministru dupa viitoarele alegeri (cu niciun chip nu l-ar da actualei opozitii), ca si aparenta reconciliere cu omul de afaceri liberal Dinu Patriciu.


Revista presei bucureştene



Tot in Romania libera, Dan Cristian Turturica pledeaza pentru vigilenta in plan politico-economic. Nu doar ca nu se pot relaxa cheltuielile bugetare, dar ele trebuie tinute sub control si mai abitir. Guvernantii se incurca insa in nepricepere – rezulta din articol. Ministrul de interne Traian Igas anunta de doua luni reducerea cu 10.000 de posturi a personalului din domeniul sau, dar nu spune si cum se va face asta, pe ce criterii. Rezultatul este o stare de iritare si resentiment care erodeaza in ritm rapid bruma de sustinere electorala de care se mai bucura democrat-liberalii. Inca si mai grav, chiar politicienii PDL tind sa nu mai sustina fermitatea propriului guvern, pentru ca se apropie alegerile, iar populismele opozitiei, totdeauna reusite, risca sa-i lase pe dinafara.

Ion M. Ionita sustine in Adevarul ca, in fata crizei economice, Romania are de facut mai degraba gesturi politice decat economice. Practic, „inteligenta sau prostia clasei politice si a elitelor vor face diferenta intre state”.

Tot aici, Ovidiu Marincea isi explica neincrederea in clasa politica. El crede ca masurile de austeritate ale guvernului Boc, pe care le lauda acum Uniunea Europeana si Fondul Monetar International, nu ar fi decat cumintenia de aspirant la intrare in zona euro. Asa au procedat si Grecia, Italia, Spania si Portugalia la vremea lor, iar acum le vedem in dezastru sau in pragul dezastrului economic. „Politicienii populisti care au intretinut artificial economiile bolnave si-au dovedit limitele. Din pacate, platim cu totii. Din fericire, populismul va muri” – este concluzia acestui articol.
XS
SM
MD
LG