Linkuri accesibilitate



Biblioteca de fildeş

Căldură. Mare

Să fi rămas autoarea unui singur vers – „Nu poţi să iei un bărbat de la gura altei femei” – şi tot îşi merita un loc de cinste în istoria liricii româneşti. Versul este atât de puternic, încât te duce gândul la o mare poetă – nu dau nume, cel puţin nu înainte de a-l rosti pe cel al împricinatei –, dacă nu cumva pare să fi existat dintotdeauna, asemenea proverbelor. O iluminare de-o clipă ce condensează secole de experienţă, în ale vieţii dar şi în ale cuvântului.

Aceeaşi autoare lansa un titlu ce a făcut să curgă multă cerneală, Libresse oblige, Crater, 1998 (după ce că o altă poetă părea să fi împins poezia feminină la ultimele consecinţe: „singurătatea mea şi-a aruncat chiloţii în stradă/ ne-am hotărât să purtăm totul direct”), fără s-o impună totuşi. Chiar şi după publicarea celui de-al treilea volum, din care am extras versul citat mai sus & poemul de mai jos, Floarea Ţuţuianu, căci despre ea este vorba, rămâne o prezenţă discretă în viaţa literară, o discreţia pe cât de autentică, pe-atât de impunătoare.

Văzând-o pe stradă, întotdeauna elegantă & sobră, de parcă ar descinde dintr-un portret al vreunui pictor flamand, îţi vine greu s-o asociezi cu creatoarea acelei atmosfere erotizante, de 1001 de nopţi trăite simultan, pe care-o degajă versurile ei, de-ar fi să citez doar: „Eu mă deschid ca o carte îmi dau capul pe spate/ şi râd. El intră în mine până la dumnezeiescul Tu/ şi spune (…)” sau „Dau un regat. Pentru-un bărbat// Nimic nu se compară cu roua de pe frunte/ care-mi cădea pe buze când asuda deasupra-mi” sau „Un melc pe mine din tălpi până-n creştet face înconjurul lumii/ (şi-mi lasă o dâră lipicioasă şi caldă precum/ urma peştelui în apă a păsării în aer şi a bărbatului în femeie)” etc., etc. Totul spus cu o delicateţe ce interzice orice interpretare vulgară, chit că autoarea păşeşte pe buza prăpastiei (e nevoie de curaj pentru a spune: „Nu trupul nu sufletul ci sexul din inima cuvântului/ este punctul meu forte”; un adevărat „punct G” al poeziei sale). Este chiar semnul distincţiei, nu însă una de vitrină. Poezia Floarei Ţuţuianu emană căldură. Mare lucru, la o femeie adevărată & la o poetă autentică!

* * * * * * *

Floarea ŢUŢUIANU

El este cel care

Cuşca pieptului meu
e cea mai frumoasă vitrină prin care priveşte
şi este privit (lumea-l vede ba trăind ba murind)

El este primul dintre bărbaţi
care ajunge la mine cu gândul pe ape mergând

Sânii mei sunt în mâinile lui
şi desparte cu ei apele de uscat şi cuvântul de semn

Am pentru el (pus deoparte) un mare gol în stomac
ce i se pune în gât când mă vede plecând sau venind

La bine şi la greu el e peştele meu pe uscat
care intră în mine cu vârf la-nceput şi apoi îndesat
XS
SM
MD
LG