Deşi ministrul sănătăţii proaspăt demisionat este bocit la ore de maximă audienţă, lacrimile multora sunt de veselie. Şi cum să nu fi vesel când vezi că ministrul care a închis luminile spitalelor, a tăiat din lista compensatelor, a trimis cei mai mulţi medici să facă pe brancardierii prin Occident este considerat un erou al luptei cu inerţiile sistemului, un reformist, un salvator.
Sinteza săptămînii politice românești
Cei care s-au lăsat impresionaţi de demisia ministrului au făcut-o probabil doar pentru că acesta a invocat principii, iar pricipiu, cum se ştie, nu este un cuvânt românesc.
Ministrul este tânăr, aparţine comunităţii maghiare, adică părţii decente a coaliţiei guvernamentale, şi pare să ştie că viaţa nu e făcută doar pentru a-ţi astâmpăra lăcomia. Prin demisia lui, echilibrul la putere, şi aşa dezechilibrat, se ştirbeşte iar coaliţia pare în pragul colapsului.
Cu toate acestea, ar fi putut invocat principiile cu pricina încă din ziua în care a fost numit la sănătate. Şi atunci sistemul era în metastază, pe jumătate cangrenat şi ţinut în viaţă cu aparatură fiscală. Căci fluxul de bani pe care-i dăm pentru a pune transfuzii sistemului trebuie drenat şi subţiat la ministerul finanţelor. Nu e de mirare că motivul invocat pentru demisie e tocmai faptul că ministerul finanţelor este cel care face şi desface puşculiţa de bani şi că speranţa la viaţă a românilor e stabilită de contabili şi inspectori financiari.
Ei bine, la finanţe s-ar fi decis ca la restructurarea bugetară ministerul sănătăţii să primească bani doar pentru acoperirea datoriilor de anul trecut. Anul trecut, prin septembrie, ministerul sănătăţii plătea două miliarde de lei, pe facturi acumulate în vreme. Era, după cum s-a constatat, doar o parte a datoriei către furnizori. Restul s-a depus pe arterele financiare ale sistemului, producând periodic atacuri de panică prin spitale. Pentru că banii dispar prin mai multe spărturi, nu se ştie cine a făcut datoriile şi cine ar trebui să le plătească. Mai ales că toţi mănâncă la cazan din ghiveciul pregătit de finanţe.
Se arată reciproc cu degetul directorul Casei de Sănătate şi ministrul sănătăţii, acuzându-se de risipă. Pe fundalul acestui balet comic, datoriile au crescut şi în acest an, aducând sistemul pe culmile disperării. În martie, ajunseseră din nou cum au fost, ba mai mult decât atât, iar speranţa era, după cum spuneau medicii şi furnizorii, ca ministerul să dea o parte din bani după rectificarea bugetară. Ceea ce, după cum ştim, nu s-a întâmplat. Şi nici nu avea cum să se întâmple.
Deşi costelivă şi subalimentată, sănătatea a fost o vacă mulsă cu insistenţă de toţi cei care au prins-o somnolând în grajdurile lui Augias de la guvern. Au fost nişte bani albi pentru zile negre, folosiţi în principal pentru a unge uşile din dos ale economiei. Impozitele pentru sistemul de sănătate au cârpit găurile bugetului de stat cu petice estetice. Au ajuns şi pentru salariile astronomice ale şefilor, şefuţilor şi nepoatelor din minister şi casele de sănătate. Ba nişte bancnote mototolite au umflat şi buzunarele clienţilor de partid. Totul a fost posibil pentru că, odată scoşi din buzunarele noastre, banii intră în cutia neagră a finanţelor publice iar modul în care sunt folosiţi este secret de stat. Un secret à la Polichinelle.
Delapidările şi deturnările se petrec la ministerul finanţelor, aşadar oricine poate arăta cu degetul acuzator într-acolo. Însă politicile bugetare se fac, la urma-urmei, în şedinţele de guvern sub ochiul vigilent al fratelui cel mare de la Cotroceni. La aceste şedinţe, tânărul ministru al sănătăţii era pus să stea uneori pe nuci, alteori în picioare şi mereu la colţul mesei, să nu aibă unde-şi pune coatele şi registrele contabile.
Nici nu era nevoie: ministrul sănătăţii, ca şi ministrul educaţiei, avea simţul măsurii şi ştia că e bun doar ca donator de sânge şi organe pentru ministerele grele de bani şi programe europene. Ştia că va trebui să opereze cu satârul şi să vindece cu fierul roşu problemele sistemului. Ştia că pretinsa reformă a sistemului, adică închiderea spitalelor şi reducerea salariilor personalului medical, e doar o perdea de fum în spatele căreia fiecare lua din criză şi-şi punea în conturi ce e mai bun. Iar dacă nu ştia asta înseamnă că era un mare naiv. Or, niciunul dintre partenerii de dialog nu l-a bănuit de aşa ceva.
Medicii de familie, forţaţi să accepte oferte de nerefuzat din partea ministerului l-au acuzat de ipocrizie, furnizorii de medicamente-de rapacitate şi de nesinceritate, iar asociaţiile pacienţilor, care-l consideră un incompetent, cred azi că n-ar fi trebuit să aştepte atâta să-şi dea demisia.
Oricum, când cei doi juniori de la sănătate şi educaţie au cerut o firimitură din tortul rectificării, unul a fost admonestat să-şi vadă lungul nasului că s-a săltat în fotoliu cu ajutorul partidului iar altul a ajuns să-şi dea demisia. Sistemul, însă, a rămas intact, cu toate trombozele şi metastazele lui.
Aşadar, cei pe care i-a apucat râsu-plânsul că şi-a dat demisia ministrul sănătăţii ar trebui să ia o pauză. Căci e adevărat, ministrul a demisionat însă vestea proastă este că va fi numit altul care va continua să strângă de la săraci să dea la bogaţi.
