Linkuri accesibilitate

ONU: „Actele de barbarism din Siria trebuie să înceteze”


La ședința de ieri a Consiliului de Securitate ONU

La ședința de ieri a Consiliului de Securitate ONU

O declarație în loc de o rezoluție - adoptată de Consiliul de Securitate ONU.




Consiliul de Securitate ONU a votat ieri în favoarea unei declaraţii prin care se critica violentele autorităţilor împotriva protestatarilor. Declaraţia nu are importanta unei rezoluţii şi este considerată un compromis acceptabil deoarece unele din ţările cu drept de veto în consiliu – precum Rusia şi China – au fost împotriva oricărei rezoluţii care să condamne actualul regim de la Damasc.

Declaraţia are însă o anume greutate politică pentru că ea critică „violarea drepturilor omului care este larg răspîndită şi folosire forţei împotriva civililor” şi cere încetarea imediată a violenţelor.


ONU: „Actele de barbarism din Siria trebuie să înceteze”



Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon: „Salutăm declaraţia adoptată astăzi de Consiliul de Securitate ca pe un mesaj limpede al comunităţii internaţionale. Lumea a urmărit cu mare îngrijorare deteriorarea situaţiei din Siria. Dar evenimentele din ultimele zile au fost uimitor de şocante. Încă o dată îi cer preşedintelui Bashar al-Assad şi autorităţilor siriene să pună capăt imediat tuturor violenţelor”.

Protestele împotriva regimului preşedintelui Assad au început acum cinci luni, in 15 martie şi, potrivit activiştilor pentru respectarea drepturilor omului, pînă acum în jur de 1600 de protestatari au fost omorîţi de forţele de ordine şi în jur de 400 de membri ai serviciilor de securitate.

Săptămîna acesta oraşul Hama – locul celor mai mari demonstraţii împotriva regimului - a fost supus unui asalt puternic cu tancuri şi blindate de către autorităţile siriene. În 1982, tatăl actualului preşedinte Assad, Hafez a omorît peste 20 de mii de locuitori ai acestui oraş din cauza unei revolte islamice.

Ambasadorul Marii Britanii la Naţiunile Unite, Mark Lyall Grant a declarat că a venit vremea şi în Siria pentru reforme politice „profunde” şi pentru ca cei responsabili pentru atrocităţile comise să fie pedepsiţi.

„Actele de barbarism din Siria trebuie să înceteze. Ţara trebuie să îşi găsească calea către stabilitate. Asta se va putea întîmpla prin încetarea violenţelor şi punerea în aplicare imediat a unor reforme politice profunde, prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi prin pedepsirea celor care au comis atrocităţi împotriva protestatarilor.”

Autorităţile susţin că violenţele sunt provocate de protestatari şi televiziunea de stat arată înregistrări video cu oameni aruncînd cadavre într-un rîu, susţinînd că persoanele decedate sunt militari ai forţelor de securitate omorîţi de protestatari. Activiştii pentru drepturile omului spun că televiziunea de stat, controlată de regimul Assad a prezentat situaţia exact pe dos şi că oamenii omorîţi şi aruncaţi în rîu ar fi de fapt protestatari. Cum în Siria nu este permis accesul jurnaliştilor străini este foarte greu de verificat aceste informaţii.
XS
SM
MD
LG