Linkuri accesibilitate

Costul împrumuturilor pentru Italia şi Spania au atins ieri, la numai o zi de la criza americană, nivele record, egale cu cele ale Greciei.



Statele Unite au evitat, în ultimul moment, intrarea în incapacitate de plată, ceea ce nu a liniştit neapărat bursele. Dar atenţia investitorilor, extrem de nervoşi în ultimul timp, s-a întors imediat spre zona euro, aflată într-o lungă criză a datoriilor publice. Ca America. De data aceasta, în vizor sunt Italia şi Spania, a treia şi respectiv a patra economie din zona euro. Ileana Giurchescu are mai multe detalii:


Italia şi Spania, după Statele Unite



Costul împrumuturilor pentru Italia şi Spania au atins ieri, la numai o zi de la criza americană, nivele record, egale cu cele ale Greciei: 6,21 la sută dobândă. Ceea ce înseamnă că ambele ţări vor găsi cu greu şi la un preţ extrem de ridicat bani pe pieţele financiare internaţionale. Într-o situaţie similară, Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost obligate să se împrumute de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

„Problema este că nu am reuşit să oprim procesul de contaminare”, a recunoscut un înalt oficial european, citat de IHT. Iar un pachet de salvare a Spaniei şi Italiei este în acest moment aproape de negândit. Din cauza costurilor.

Italia are o datoriei publică de aproape 120 la sută din PIB şi una din cele mai scumpe birocraţii din Europa: dacă un parlamentar american îl costă pe plătitorul de impozite 5 dolari pe an, un parlamentar italian costă 25 de dolari. Iar Italia îşi plăteşte luxul de a finanţa aproape o mie de parlamentari, în ambele camere ale parlamentului.

Şi exact aceşti parlamentari scumpi au decis recent, la Roma, un program de austeritate de aproape 48 de miliarde de euro. Insuficient, după cum s-a văzut. Aşa că după aproape o lună de tăcere, premierul Berlusconi s-a adresat ieri seară parlamentului, încercând să calmeze spiritele în ţară dar şi pieţele financiare.

Băncile italiene sunt solide, a asigurat Berlusconi, economia italiana este sănătoasă iar guvernul va lua măsurile de austeritate pe care le-a decis, ca urmare a crizei.

Mai mult, premierul italian crede că atât ţara sa, cât şi Spania sunt acum victimele nervozităţii pieţelor financiare, zdruncinate deja de prelungita criză americană a plafonului de îndatorare. La care s-ar adăuga reacţia lentă a Uniunii europene la criza din Grecia.

Preşedintele comisiei europene Barroso s-a întreţinut ieri, îndelung, cu premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, care l-a informat despre măsurile de austeritate preconizate de Madrid. Amândoi au căzut de acord că în acest moment este important să fie extins şi flexibilizat sistemul european de sprijin financiar pentru ţările din zona euro.

O măsură care ar putea restabili încrederea investitorilor, a agenţiilor de rating , a pieţelor financiare în general în economiile europene, rupând cercul vicios în care par să fie prinse mai ales ţările sudice.
XS
SM
MD
LG