Linkuri accesibilitate

„Preşedintele avea nevoie de o înţelegere de un fel sau altul pentru a demonstra că este capabil să asigure funcţionalitatea guvernului” (Washington Post).




Pe măsură ce bătălia politică la Washington asupra reducerii deficitului bugetar şi majorării plafonului de îndatorare a Statelor Unite se apropie de sfârşit, analiştii se întreabă cine a avut de pierdut şi cine a avut de câştigat. Sau (câtă vreme Congresul nu s-a pronunţat încă prin vot) - cine sunt învingătorii şi învinşii judecând după acordul de compromis la care au ajuns liderii republicani şi democraţi din Congres duminică seara. Alexandru Eftode rezumă câteva concluzii preliminare făcute de presă:


Acordul de compromis financiar american în atenția analiștilor



În măsura în care bursele sunt un indicator, au avut de câştigat Statele Unite. Mai exact, a fost restabilită încrederea investitorilor că guvernul american va evita intrarea în incapacitate de plată, care ar fi subminat refacerea economiei. De asemenea, s-a păstrat, pe moment, încrederea în titlurile de trezorerie americane ca fiind printre cele mai sigure investiţii.

Ca rezultat, bursele au răsuflat astăzi cu uşurare. Tranzacţiile cu acţiuni la burse şi dolarul au crescut, scrie agenţia Reuters, iar aurul, după cum notează AP, s-a ieftinit după o săptămână de creştere. Aurul, un refugiu pe vreme de instabilitate, creşte în preţ când investitorii îşi pierd încrederea în alte investiţii şi viceversa.

Dar este o reacţie de moment pentru că investitorii se aşteaptă oricum că agenţiile de rating vor coborî calificativul de solvabilitate al Statelor Unite de la cel mai înalt nivel, triplu A, la care se află tradiţional. Diminuarea va afecta alte numeroase produse financiare.

Agenţia de rating, Standard & Poor, care a adresat cele mai ameninţătoare mesaje până acum va decide săptămâna aceasta în ce fel procedează. Dar analiştii financiari citaţi de Reuters spun că luptele politice de la Washington au şubrezit deja încrederea în capacitatea Statelor Unite de a pune în aplicare un program robust, pe termen lung de reducere a deficitului bugetar.

„Singura întrebare rămâne dacă agenţiile de rating apasă pe trăgaci săptămâna aceasta, sau mai aşteaptă puţin”, a declarat pentru AP analistul economic Paul Dales de la Capital Economics.

Pe de altă parte, analiştii politici încearcă, după acordul între liderii din Congres anunţat aseară de preşedintele Barack Obama, să estimeze câştigurile şi pierderile pe plan politic, inclusiv din perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Într-un clasament făcut de Washington Post, preşedintele Obama este plasat pe lista câştigătorilor. „Preşedintele avea nevoie de o înţelegere de un fel sau altul pentru a demonstra că este capabil să asigure funcţionalitatea guvernului, chiar dacă a durat până în ceasul al 11-celea pentru a obţine compromisul”, scrie în Washington Post, Chris Cillizza.

„Liberalii vor fi probabil profund nemulţumiţi în legătură cu natura înţelegerii care nu prevede majorări de taxe sau venituri. Însă, în 2012, Obama se va adresa nu atât bazei electorale liberale, cât grupului de alegători neafiliaţi şi moderaţi. Acestora, mai mult ca orice le place compromisul, aproape oricare compromis”, scrie comentatorul de la Washington Post.

După părerea sa, va avea de câştigat, pe de altă parte şi mişcarea conservatoare Tea Party. Pentru prima dată anul trecut, proaspăt înfiinţata mişcare afiliată Republicanilor a intrat în Camera Reprezentanţilor din Congres. Mişcarea care a promovat insistent reducerea cheltuielilor bugetare şi a forţat mâna Republicanilor vechi pentru a include mai multe măsuri conservatoare în acordul de compromis va fi, „se poate spune aproape cu certitudine încurajată de rezultatul acestei lupte”, mai scrie în Washington Post, Chris Cillizza. Cât despre învinşi, el crede că a avut de pierdut, întâi de toate, Congresul per ansamblu sub aspectul imaginii.
XS
SM
MD
LG