La mijlocul verii 1991, deşi formal încă parte a URSS, Republica Moldova, noua denumire a RSSM adoptată în 25 mai 1991, era o democraţie incipientă, cu un regim pluralist, mai multe partide disputându-şi întâietatea în lupta politică.
Ultimele alegeri parlamentare se desfăşuraseră un an mai devreme, în care ponderea reprezentanţilor Frontului Popular era de cca. 25 la sută, membrii Partidului Comunist având o majoritate confortantă. Dar ei nu votau în bloc pentru iniţiativele PCM, frontiştii reuşind să obţină adeseori susţinerea unor fracţiuni precum „Viaţa Satului”, care era formată în majoritate din comunişti. Pierderea controlului asupra deputaţilor din parlament a devenit de aceea o mare durere de cap pentru conducerea Partidului Comunist al Moldovei.
În ideea de a evita includerea pe lista a unor candidaţi neloiali PCM la viitoarele alegeri, precum şi obţinerii unei susţineri în masă din partea electoratului, Comitetul Central decide să pună la punct agitaţia şi propaganda din timp. În acest scop, la sfârşitul lui iulie 1991 se adoptă o nouă instrucţiune cu privire la metodele de activitate politică în rândurile populaţiei. Se face referire chiar de la bun început la fenomenul politizării maselor, ceea ce impune partidul să-şi schimbe radical activitatea. Cu alte cuvinte, era o recunoaştere că anterior populaţia era manipulată prin diverse metode de unicul partid, comunist, inclusiv prin cele coercitive.
Pentru a avea sorţi de izbândă, PCM îşi propune să utilizeze organizaţiile de partid din întreprinderi, ministere şi departamente, în ciuda faptului că acestea erau considerate ilegale conform noii legislaţii adoptate de parlament. Mai mult, trebuiau organizate celule de partid în fiecare scară, bloc, cartier şi microraion, în ideea de a descentraliza activităţile partidului şi a-şi şlefui imaginea de formaţiune apropiată de interesele poporului.
Se preconiza de asemenea alcătuirea din timp a listei viitorilor candidaţi la alegeri, în aşa fel încât aceştia să fie discutaţi şi verificaţi de comunităţile locale. Conform noilor instrucţiuni, candidatul la ales al poporului trebuia să fie neapărat din circumscripţia în care avea de gând să se baloteze, întrucât numai astfel el putea cunoaşte realmente problemele cu care se confrunta comunitatea dată şi avea şanse sporite de a reprezenta interesele cetăţenilor.
Lozincile scurte şi clare trebuiau afişate în toate locurile publice în vederea consolidării electoratului cu mult înainte de alegeri. Tot din timp urmau a fi organizate întâlniri cu populaţia, lansate discuţii cu diferite categorii de cetăţeni – femei, studenţi, bătrâni, de exemplu. Cu mult înainte trebuia pusă la punct şi colectarea mijloacelor financiare de la membri şi simpatizanţi, mai ales de la cei care îşi deschisese o afacere proprie, de multe ori folosind banii partidului.
PCRM de astăzi a preluat multe din aceste metode şi asta explică, cel puţin parţial, ponderea lor actuală în eşichierul politic al R. Moldova.
