Linkuri accesibilitate

Obişnuinţa de a miza pe aranjamente dubioase, pe pile, pe cumetri, pe tariful neoficial, pare atotbiruitoare.



E minunat să trăieşti în ţara care împlineşte curînd două decenii? Mă tem că la întrebarea asta puţini vor răspunde afirmativ, pătrunşi de însufleţire. Mă tem că în ultimii 20 de ani aici se trăieşte periculos, că e greu, foarte greu să supravieţuieşti printre „oamenii frumoşi şi harnici”, vorba unui fost preşedinte.

Rău e că mulţi dintre „oamenii frumoşi şi harnici” nu mai cred că pot să-şi rezolve problemele fără mituire şi favoritism şi... acţionează în consecinţă. Ştirile parvenite sporadic de la Centrul Anticorupţie sînt doar partea vizibilă-minusculă a unui păienjeniş social vicios. Dar şi ele îţi pot ridica părul măciucă.


Realitatea cu amănuntul şi cu Iulian Ciocan



Iată, bunăoară, o informaţie recentă a Centrului Anticorupţie îl are ca protagonist pe un omulean care promisese, pentru 8 mii de euro, să legalizeze o construcţie neautorizată. Cum? Simplu. Omuleanul susţinea că se poate înţelege cu nişte cinovnici responsabili. Haideţi să dăm frîu liber fanteziei şi să ne imaginăm că omuleanul acela putea într-adevăr influenţa cinovnicii, cedîndu-le o parte din suma de 8 mii de euro. Că altfel cum i-ar fi influenţat? Păi, nu e sinistră perspectiva asta?

Dar de fantezie nici nu e nevoie ca să înţelegi cît de imensă e mlaştina. Realitatea te absoarbe în mocirlă implacabil. La maternitate, la spital, la examen, sau în multe alte locuri. O cunoştinţă îmi povestea recent cum şi-a făcut operaţie într-un spital. Bunăvoinţa medicilor a trebuit răsplătită neoficial. Altminteri, nu te operează cu tragere de inimă. Nu, ei nu-ţi cer banul făţiş, dar atitudinea lor te face pe tine mai cooperant. Şi, îmi zicea cunoştinţa, operaţia aia costa oficial, cu poliţă, vreo 200 de lei. Un preţ anormal, care parcă te predispune să mai oferi ceva pe ascuns. În definitiv, e vorba de sume colosale care ocolesc bugetul şi care ar fi putut majora salariile ridicole ale medicilor.

Sau să-i luăm, bunăoară, pe monopoliştii care vînd carne în piaţă, remarcaţi de ministrul agriculturii. Dar cum au ajuns aceştia monopolişti şi cum de nimeni nu le face concurenţă într-o economie de piaţă în care mai există parcă producători de carne?

Iar dacă te adînceşti în hăţişul relaţiilor cotidiene, îţi dai seama că deprinderile astea rele s-au cronicizat într-atît, încît par invincibile. Obişnuinţa de a miza pe aranjamente dubioase, pe pile, pe cumetri, pe tariful neoficial, pare atotbiruitoare. Cred că cei care au trăit ultimii 20 de ani aici mă înţeleg bine. În aceste condiţii modernizarea şi europenizarea ţării mi se pare un fel de muncă sisifică, fără sfîrşit.
XS
SM
MD
LG