Linkuri accesibilitate

Autorităţile române anunţă condiţiile de acordare a burselor pentru tinerii din Republica Moldova.


De săptămâna viitoare, doritorii să meargă la studii în România, la universitate sau liceu, pot depune actele în trei localităţi: la Cahul, Bălţi şi Chişinău. Numărul burselor oferite de guvernul român a rămas neschimbat, în total 2150, dar, după cum a aflat Lucia Diaconu, tinerii care au absolvit deja liceul în România şi nu vor să revină acasă sunt îngrijoraţi că pentru ei competiţia va fi cea mai strânsă. Explicaţii, în relatarea Luciei Diaconu:


Luptă aprigă pentru studii în România


La fel ca în ultimii ani, pentru tinerii moldoveni cu bacalaureat în România, statul românesc a rezervat la universităţile din ţară 300 de locuri cu bursă. Ceea ce ar însemna cam trei pretendenţi la o bursă, judecînd după numărul moldovenilor care au absolvit un liceu în ţara vecină.

„În fiecare an sînt admişi la studii 800 de elevi de liceu, iar în momentul în care absolvesc liceul, doar 300 dintre aceştia îşi pot continua studiile în regimul fără taxă.”, confirmă preşedintele Organizaţiei studenţilor basarabeni din România Ştefan Miron.

Pentru absolvenţii unui liceu din Republica Moldova, Bucureştiul oferă pentru anul de studii care începe în toamnă 1100 de burse la instituţiile de învăţămînt superior din România, 50 de burse de master - pentru candidaţii care au absolvit studii universitare de licenţă acolo, şi încă cîte 25 de burse pentru studii de rezidenţiat şi doctorat. Iar pentru învăţămîntul preuniversitar – 950 de locuri cu bursă.

Am întrebat-o pe Ludmila Pavlov, şefa Direcţiei relaţiii internaţionale a Ministerului Educaţiei ce presupune a fi bursier al statului român.

Ludmila Pavlov: „În linii mari, un loc bugetar sau o bursă ar însemna studii gratuite într-o instituţie de învăţămînt de nivel liceal sau de învăţămînt superior în România, plus bursa lunară care se acordă studentului sau elevului, de asemenea o serie de facilităţi tipice pentru studenţii români cum ar fi indemnizaţii la transport intern, privilegii la asigurarea medicală, cămin. Toate adică sînt oferite în condiţii similare ca şi pentru cetăţenii români.”

Anul trecut, pentru că numărul moldovenilor care doreau să studieze la universităţile din România a fost de aproximativ 2 ori mai mare decît cel al burselor oferite, Guvernul de la Bucureşti a acordat locuri suplimentare pentru absolvenţii moldoveni, fără taxe de studii şi fără bursă.

Cel mai des, tinerii care vor să obţină o bursă în ţara vecină îşi motivează alegerea prin calitatea studiilor. Elena Plotean a absolvit anul trecut Academia de studii Economice din Bucureşti, iar acum îşi face masteratul la aceeaşi instituţie: „Am vrut ceva mai bun. ASE-ul chiar e o facultate bună, ce-am făcut eu, şi destul de apreciată aicea adică eu aş putea comparativ cu alte persoane care au făcut alte facultăţi să-mi găsesc mai uşor un job. Sînt alte perspective, şi cu facultatea se învaţă altfel, se munceşte altfel. Nu ştiu, mie nu-mi pare rău că am venit şi nu cred că cuiva îi pare.”

Cei care vor să se înscrie la o facultate în România îşi pot depune dosarele la comisie între 31 iulie şi 2 august la Universitatea Alecu Russo din Bălţi, între 3 şi 6 august la sediul fostului Consulat al României la Chişinău,de pe strada Vlaicu Pîrcălab, iar la 7 şi 8 august la Universitatea din Cahul.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG