Linkuri accesibilitate

Un puzzle al unei societăţi mercantile unde consumul – de lucruri, dar şi de parteneri(-e) – pare a fi singura lege/religie.



Povestea Cenuşăresei à la russe o ilustrează cu brio Irina Denejkina, autoarea volumului Votca-Cola, Curtea Veche, 2008, nominalizată la nici 20 de ani la Premiul Naţional Best-seller al Rusiei. Nici reacţiile din străinătate nu au întârziat, La Stampa văzând în tânăra prozatoare o „voce a suburbiilor, eroina unei generaţii ai cărei părinţi au rămas orfani ai socialismului”, The Observer „o persoană care candidează cu succes la pana unui enfant terrible”, în timp ce Expert consideră că Irina scrie o „literatură de mare calitate, cu ecouri din Salinger şi Hemingway”.


Cartea la pachet cu Emil Galaicu-Păun: Irina DENEJKINA, Votca-Cola



Cele 12 proze ce alcătuiesc Votca-Cola poartă toate însemnele timpului & societăţii pe care o surprinde Irina Denejkina, cu o francheţe ce taie-n carne vie, fără însă să acuze pe nimeni. S-ar zice că decupează realitatea cu încetinitorul, purtând o cameră de luat vederi pe umăr şi care stăruie mai ales pe partea de jos a trupului, chit că nici latura „spirituală” nu-i ignorată cu totul. O mică secvenţă, spre edificare: „Aerul era albastru şi ochii te usturau de-a dreptul insuportabil. Naska Kulakova fuma ţigară de la ţigară. Oleg şi încă unul din băieţi, Saşka Berdâşev, cântau melodii de-ale lor şi străine. Galea Romanova şi basistul se regulau în baie. Eu mă vânturam fără rost de acolo-acolo, negăsind unde să mă aşez. Apoi m-am dus la bucătărie. Pe pervaz şedeau Maşa Nikonova şi Kostea Petruşev. Kostea fuma, iar Maşa bea gânditoare votcă dintr-o sticlă”. E o trăsătură definitorie a scrisului tinerei rusoaice, surprinderea unor scene de grup, ca şi cum abia generaţia ta biologică şi nu propriul eu îţi conferă un plus de identitate. Practic, Irina „scrie” cu trupurile (de regulă, adolescentine sau de vârsta ei) ale cunoştinţelor sale, alcătuind un puzzle al acestei societăţi mercantile unde consumul – de lucruri, dar şi de parteneri(-e) – pare a fi singura lege/religie respectată de toată lumea.

Dincolo însă de critica socială, însăşi tânăra femeie este cea care-şi face simţită prezenţă, şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o săruţi: „Şi limba-i era deja în gura mea”.

25 iulie ’11

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG