Linkuri accesibilitate

Parlamentul a desfiinţat judecătoriile economice, însă nu şi colegiul economic al CSJ.




Parlamentarii puterii au votat astăzi desfiinţarea instanţelor economice, pe care mulţi le considerau un instrument de protejare a corupţiei. Din relatarea Lilianei Barbăroşie puteţi afla cum a trecut în sfârşit prin Parlament proiectul lansat imediat după schimbarea puterii, în urmă cu aproape doi ani.


Lichidarea judecătoriilor economice – o victorie pirică?



Marian Lupu: „Cu votul unanim al deputaţilor, proiectul 589 a fost adoptat.” (Aplauze).

Pînă acum, proiectul ce prevede lichidarea instanţelor economice a ajuns de două ori în lectură finală în Parlament. De ambele dăţi proiectul fusese respins, chiar şi după un vot nominal, iar observatorii vedeau în ezitarea majoritarilor o lipsă de hotărîre pentru lupta cu corupţia din sistemul judecătoresc.

Oleg Efrim
Astăzi, după adoptarea proiectului, ministrul justiţiei, Oleg Efrim, era atît de entuziasmat, încît a declarat că s-a produs o mare victorie:

„Pericolul mare pe care îl prezentau aceste instanţe era în concentrarea lor în aceiaşi clădire şi erau singurele instanţe care judecau toate categoriile de cauze economice. Deci, două instanţe, una la etajul I şi una la etajul II, decideau tot ce ţinea de economie. Eu cred că este o mare victorie. Este a treia tentativă de adoptare. Fiind trimis încă în luna februarie în această legislatură şi pus pe ordinea de zi doar în urma unei insistenţe enorme. E o mare victorie…”

Trebuie de avut însă în vedere că decizia Parlamentului nu prevede şi lichidarea Colegiului economic din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, aşa cum se intenţiona încă la iniţierea proiectului. Ministrul Efrim a explicat că Colegiul a fost păstrat în calitate de compromis cu Consiliul Superior al Magistraturii, un fel de parlament al judecătorilor, care ar fi insistat ca o specializare pe cauze economice şi de altă natură să rămână valabilă în cazul instanţei superioare.

Juristul Vladislav Gribincea regretă acest compromis: „Adică judecătorii care pînă acum şi-au spus ultimul cuvînt în litigiile economice nu au fost afectaţi de acest proiect de lege. Să nu uităm că domnul Muruianu este membru al acestui colegiu. Într-adevăr este o jumătate de măsură, este ilogic ceea ce s-a decis, dar în caz contrar proiectul putea să nu treacă deloc.”

Alexandru Tănase
Ex-ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, cel care de fapt iniţiase această schimbare după ce deciziile date de instanţele economice în ultimii ani au atras cele mai multe şi costisitoare condamnări ale Moldovei la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, spune că important este că lucrurile au început să se mişte din loc:

„Ideea de reformă a atins şi colegiul economic. El nu va mai fi unul economic, ci comercial şi va îngloba şi cauzele civile, şi cele economice. Este bine ca la nivel de instanţă de recurs să se menţină o oarecare specializare. În forma în care a fost adoptat proiectul, eu cred că este o idee interesantă şi ar putea să se producă schimbări substanţiale în justiţie. Următorul pas este reformarea CSJ, care să devină o instanţă de casaţie. Dar pentru început este bine.”

Urmare a votului de astăzi, cele două instanţe nu vor mai exista decît jumătate de an în care trebuie să-şi epuizeze cauzele pe rol, iar cei 25 de magistraţi angajaţi în ele vor fi transferaţi în alte funcţii sau disponibilizaţi dacă nu vor accepta transferul. Fără garanţia de a li se păstra retribuţiile pînă la expirarea mandatului, aşa cum prevedea un articol din proiectul iniţial. Articolul a fost respins la insistenţa liberalului Mihai Ghimpu, chiar dacă unii deputaţi cred că această decizie ar putea fi considerată neconstituţională, dacă cineva se va gîndi să se adreseze la CC pentru clarificări.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG