Linkuri accesibilitate

Moldova şi criza în zona euro


Banca Centrală Europeană, Frankfurt, Germania
Banca Centrală Europeană, Frankfurt, Germania


În Republica Moldova, ţară în care ponderea monedei euro în tranzacţiile comerciale externe, dar şi în rezervele de valută ale Băncii Naţionale este în continuă creştere, autorităţile nu par să fie îngrijorate de scenariile apocaliptice legate de soarta monedei unice. Europa Liberă l-a întrebat pe ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, ce-i face pe demnitarii moldoveni să-şi păstreze calmul:

„Trebuie să luăm în calcul că euro n-a apărut pe loc gol, ci a substituit mai multe monede naţionale, respective chiar şi în cazul dispariţiei ei, locul nu ar rămâne gol, ar reapărea monedele naţionale. Da, este un moment mai dificil, dar societăţile, economiştii s-au descurcat destul de bine în astfel de situaţii pînă acum.”

Veaceslav Negruţă este cel care încă acum un deceniu, cînd singurele care începeau să fie contaminate de euro-izare erau pieţele imobiliară din Republica Moldova şi cea a vînzării de autoturisme, a optat constant pentru schimbarea structurii rezervelor de valută moldoveneşti dominate pe atunci de dolar în favoarea monedei unice europene. Acum, Banca Naţională îşi păstrează aceste rezerve în proporţie de 30 la sută în euro, iar în tranzacţiile de comerţ exterior, cota euro a ajuns chiar la 40 la sută, faţă de 50 la sută cît constituie cota dolarului. L-am întrebat pe ministrul finanţelor cum ar putea totuşi afecta un eventual eşec al euro planurile de intensificare a raporturilor comerciale cu UE, pe care şi le-a trasat guvernul moldovenesc:

„Ar fi parcă o legătură şi direct şi indirect ca efect asupra Republicii Moldova, dar tot ce şine de o monedă nu poate dispare peste noapte. Dacă se face, sunt nişte procese bine dirijate, bine controlate de toate băncile, şi de Banca Centrală Europeană, aşa că chiar dacă ci9neva şi va lua decizia de anulare a spaţiului unic euro, atunci va fi o decizie de lungă durată, cu toate procesele bine descrise, aşa cum s-a făcut la introducerea euro în relaţiile monetare. Respectiv, nu-mi vine să cred că moneda va dispărea. Mai mult, eu cred că euro are în continuare perspective bune,” crede ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG