Linkuri accesibilitate

Rezultatele luptei anticorupţie sunt nesemnificative câtă vreme cei care-i stabilesc regulile sunt şi cei care abuzează de ele.




Corupţia e-n floare: cu asta sunt de acord atât Comisia europeană, cât şi cetăţeanul de rând. Însă fiecare se uită la altă jumătate a paharului. Comisia Europeană e nemulţumită că actul de justiţie nu a reuşit să demonstreze voinţa politică de a pedepsi corupţia şi ilegalităţile, mai ales în casele mari ale oligarhiei de partid şi de stat.

Sinteza săptămînii politice românești


Instituţiile care ar trebui să aplice legea s-au transformat în mari incubatoare de corupţie. Pe traseul anchetelor penale sunt nenumărate haltele unde pot fi debarcaţi acuzaţii şi inculpaţii, fie pentru că o cere interesul politic, fie pentru că arestatul şi-a plătit cauţiunea în buzunarul potrivit.

Codurile care ar trebui să destructureze corupţia instituţională şi să o aducă la bară sunt fie întârziate, fie compromise de aşa-zise dezbateri publice a căror legitimitate este contestată mai apoi tot public. Rezultatele luptei anticorupţie sunt, în mod previzibil, nesemnificative câtă vreme cei care-i stabilesc regulile sunt şi cei care abuzează de ele.

De fapt, (citind printre rânduri raportul Comisiei Europene), pentru a scăpa de corupţie, statul român ar trebui modificat genetic. Reţelele de interese, avantaje, rubedenii şi protecţie sunt atât de dese că nu se mai vede soarele pe uliţa alegătorilor şi doar o modificare cromozomială poate scoate corupţia din arterele statului.

Realitatea confirmă raportul Comisiei Europene: nici nu se uscase bine cerneala pe raport că senatorul Cătălin Voicu a fost eliberat pe motiv că nu este un pericol public. Stătea închis de un an şi jumătate pentru că ar fi cerut mită de la cine nu trebuie, dar nimeni nu ştie să spună de ce e mai puţin periculos azi de poate fi judecat în libertate decât zilele trecute. E drept, actele de corupţie pentru care fusese arestat Cătălin Voicu implicau mai toate puterile în stat plus puterea imaginaţiei.

Cândva, cineva a greşit şi probabil că se va stabili cine anume tot la CEDO. Dar şi Antonie Solomon, primarul Craiovei arestat vreo şase luni pentru corupţie şi judecat în libertate, a fost achitat în zilele semnării raportului european. Abia trecuse o săptămână de la declararea neînceperii urmăririi penale în cazul lui Sever Voinescu şi Robertei Anastase, secretarul respectiv preşedinta Camerei Deputaţilor acuzaţi că au falsificat un vot în parlament şi nu cu mult după ce judecătoarea Turcu, prinsă de poliţie beată la volan, a fost achitată de colegii ei mai mari şi mai incoruptibili de la Înalta Curte a miracolelor juridice.

De fapt, instanţele au devenit culmea cumsecădeniei când e vorba să decidă cine iese prin spate şi cine pe uşa pricipală a sălilor de tribunal. Lista numelor sonore trecute de-a dreapta legii este tot mai lungă. La fel şi coada la poarta Curţii Europene pentru Drepturile Omului unde România e fruntaşă în producţie. Avem cele mai multe dosare, dar şi cele mai multe condamnări. Îndemnul prezidenţial ca judecătorii să nu mai judece litigiile în care statul ar putea plăti daune şi acela adresat executivului de a nu plăti amenzile şi datoriile decise de justiţie nu se aplică în acest caz.

Statul plăteşte de ani buni incompetenţa judecătorilor, procurorilor şi poliţiştilor stabilită la CEDO, nu la CSM sau în instanţă. Plăteşte pentru arestări dubioase, falsificarea probelor, încălcarea drepturilor omului, corupţia instanţelor sau procurorilor, tortură, bătaie... Cea mai recentă sentinţă este cea referitoare la tergiversarea dosarelor evenimentelor din decembrie 1989. Întreaga clasă politică a fost complicea acestui act de scamatorie în care erau băgaţi în joben tot soiul de iepuraşi pentru a nu-i mai scoate niciodată.

Justiţia îşi face treaba prost nu doar în cazurile de mare corupţie ci, mai ales, în dosarele oamenilor de rând cărora trebuie să le deie Domnul mai multe zile ca actuala speranţă de viaţă, să facă faţă marilor întârzieri ale proceselor. De aceea, de partea cealaltă a paharului, cetăţeanul de rând transformat în scut uman al corupţilor de la primărie, judecătorie, diverse administraţii, companii de stat sau interlopi, are motive să creadă că raportul Comisiei Europene e incomplet.

Documentul se referă doar la organizarea şi gestionarea corupţiei în avanposturile democraţiei, pe crestele pline de spume ale reformei, fără să se refere la subterana şi generalizata corupţie măruntă, fără de care prima nici nu ar putea exista. Nu vorbeşte despre complicităţile la fraudă dintre diverse paliere ale sistemului, despre parteneriatul public-privat între infractori şi demnitarii aleşi sau numiţi, despre lunga listă de plăţi colaterale şi informale care le asigură oamenilor disconfortul de zi cu zi. 70 la sută dintre românii de rând spun că au dat mită iar 83 la sută cred că în ultimii trei ani corupţia a crescut.

Fortaţi să trateze mita şi abuzurile ca pe-o inevitabilă taxă locală, contribuabilii au devenit complici la ilegalitate, captivi ai unui mecanism fiscal care, sub pretextul că-i lasă să trăiască, se hrăneşte cu sângele lor. Aici, unde legea e creaţia celor cu ştampila, fără supradoza mitei, a deturnării fondurilor bugetare sau europene, fără nepotisme şi favoritisme, autorităţile publice sau găştile mafiote ar lua-o razna şi ar deveni excesiv de zeloase şi autoritare, transformând virtutea şi austeritatea în boli nervoase. Când puterea este prea coruptă, prea multă anticorupţie (fie ea şi de faţadă) strică pentru că bagă instituţiile în sevraj.
XS
SM
MD
LG