Linkuri accesibilitate

Parlamentul între Strategia națională de combatere a corupției și Legea cazinourilor


O nouă comisie parlamentară va investiga timp de o săptămână cazul Legii cazinourilor.




Majoritatea parlamentară a votat astăzi în prima lectură Strategia de combatere a corupţiei. Dezbaterile au avut loc din nou în lipsa opoziţiei comuniste care boicotează şedinţele plenare. Strategia este un document cadru care trasează principalele direcţii de atac împotriva mitei. Deputaţii au ridicat mâna să voteze strategia după ce au asistat la un nou schimb de acuzaţii de corupţie, abuz şi şantaj între liderul liberal şi liberal democratul Veaceslav Ioniţă. Relatează Liliana Barbăroşie.

Parlamentarii dezbat și se dispută...
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:02 0:00
Link direct


Subiectul de ceartă dintre cei doi deputaţi îl constituie vestitul amendament ce a permis timp de jumătate de an cazinourilor să plătească de două ori mai puţin în buget şi care s-ar fi strecurat în circumstanţe neclare deocamdată într-o lege votată de vechea legislatură.

Mihai Ghimpu, cel care fusese el iniţial acuzat de opoziţia comunistă că ar fi admis greşeala, punându-şi semnătura pe documentul viciiat în calitatea sa de atunci de speaker şi preşedinte interimar, spune că Veaceslav Ioniţă, şeful Comisiei economice parlamentare, este cel care ar fi făcut ca amendamentul să apară în lege fără să fi fost votat de Parlament şi că deputatul ar fi făcut acest lucru în mod intenţionat. După ce îşi sonorizase zilele trecute punctul de vedere într-o conferinţă de presă, Mihai Ghimpu a reluat astăzi acuzaţiile la adresa liberal-democratului de la tribuna Parlamentului:

„Eu oricum o să fac demers la Procuratură ca să fie investigat acest caz. Dar Ioniţă trebuie lipsit de imunitate, să i se facă doar penal, să stea oleacă la răcoare şi să gîndească cum se fac milioanele la închisoare şi cum se fac milioanele în parlament.”

Dar iată cum s-a apărat în faţa colegilor de Parlament Veaceslav Ioniţă: „Ceea ce doresc acuma este ca problema cazinourilor să fie rezolvată o dată pentru totdeauna. Dacă vrem s-o rezolvăm, să fie creată comisia care să spună foarte clar ce s-a întâmplat. Iar domnul Ghimpu să-şi depună imunitatea şi să meargă în instanţă.”

De fapt, Veaceslav Ioniţă se consideră victima unei campanii de denigrare puse la cale de colegii de alianţă, liberali şi democraţi, pe fondul disensiunilor tot mai mari cu premierul liberal-democrat, Vlad Filat. Deputatul mai crede că este pedepsit astfel pentru că comisia sa ar fi atins anumite interese ale celor două partide de guvernământ.

Aseară, într-o emisiune televizată, Veaceslav Ioniţă îl acuzase pe Mihai Ghimpu şi de şantaj în legătură cu acest subiect, spunând că ar fi fost ameninţat telefonic de acesta pentru că ar fi început să investigheze felul cum funcţionează compania de stat AIR Moldova din subordinea unui minister condus de ministru liberal.

Ioniţă mai spune că, acuzîndu-l, Mihai Ghimpu îşi acoperă totodată adjunctul pe linie de partid, pe Veaceslav Untilă, cel care a fost de fapt autorul amendamentului cu pricina:
„Toţi se concentrează pe formă, dar uită de conţinut. Întrebarea este cine şi ce a propus să se voteze. Iar Untilă, autorul amendamentului, nici n-a fost audiat de comisia parlamentară care trebuia să se clarifice. Capăt nu va fi, se va termina cu nimic. Scopul a fost unul – să-mi ştirbească mie imaginea.”

Iată replica lui Mihai Ghimpu: „Untilă n-are aici nici o vină. El a propus, multe propuneri se pot face, dar Ioniţă a trebuit să spună clar – amendamentul dv. nu a trecut în comisie şi atît. Eu am fost acuzat că am furat șase milioane, că am semnat legea. Eu am semnat, dar cine mi-a băgat-o? Eu nu pot să las lucrurile aşa. Să duc povara asta? Nu… dacă ar fi fost o greşeală, aş fi tăcut. Dar totul s-a făcut în mod intenţionat.”

O nouă comisie parlamentară va mai investiga timp de o săptămână cazul, după ce prima, creată la insistenţa opoziţiei comuniste, nu a ajuns la nici un rezultat. Speakerul Marian Lupu are însă o părere distinctă despre acest scandal. El a spus astăzi că întrevede o campanie de denigrare a activităţii parlamentare, campanie în care ar avea interes premierul Vlad Filat:

„Această campanie este deja vizibilă şi se simte deja caracterul ei artificial. Ea este dirijată şi se pune în evidenţă că nu există altă instituţie decît guvernul care se ocupă cu lucruri reale.”

Tonalitatea cu care au ajuns să-şi vorbească astăzi deputaţii din alianţa de guvernământ a umbrit oarecum momentul în care a fost adoptată o nouă Strategie anticorupţie pentru următorii cinci ani, document important elaborat în conformitate cu recomandările occidentalilor şi votat fără prea mari dezbateri în prima lectură de majoritari. Printre priorităţile strategiei figurează îmbunătăţirea substanţială a indicelui percepţiei corupţiei pînă în 2015 şi înjumătăţirea volumului estimat al mitei plătite de gospodăriile casnice şi oamenii de afaceri. Dar cea mai importantă sarcină pe care o trasează documentul este să facă să lucreze multiplele legi anticorupţie elaborate anterior, dar rămase nefuncţionale.
Previous Next

XS
SM
MD
LG