Linkuri accesibilitate

Franţa – un nou mediator între Moscova şi Chişinău


Oleg Serebrian
Oleg Serebrian

Ambasadorul Republicii Moldova la Paris, Oleg Serebrian, răspunde întrebărilor Valentinei Ursu.


Aflat la Chişinău, ambasadorul Moldovei în Franţa, Oleg Serebrian a declarat Europei Libere că dosarul transnistrean rămâne la loc vizibil pe agenda europeană. Valentina Ursu a discutat cu ambasadorul la o zi după întrevederea liderilor rus şi german, Dmitri Medvedev şi Angela Merkel, la care Transnistria a fost menţionată în treacăt.


Un interviu cu ambasadorul Republicii Moldova la Paris, Oleg Serebrian
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:40 0:00
Link direct



Europa Liberă: Cum e văzută Moldova de la Paris?

Oleg Serebrian
: „Părerea mea este că în ultimul an interesul politic al Franţei a fost într-o creştere continuă. Franţa, care era, nu pot să zic dezinteresată, dar totuşi mai puţin preocupată de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, dă semne. Trilaterala de la Deauville a fost un semn interesant. Ulterior s-a repetat. Franţa e foarte interesată întâi de toate de dosarul transnistrean.”

Europa Liberă: De ce ar fi interesată anume Franţa?

Oleg Serebrian
: „Actualul preşedinte îşi doreşte foarte mult să joace această carte a politicii internaţionale şi în campania electorală din anul viitor. Vedem evenimentele
Franţa a avut un rol pozitiv în aplanarea tensiunilor din Georgia în 2008, ceea ce-i face pe mulţi să creadă că Franţa ar putea juca același rol de mediator între Moscova şi Chişinău.

din Libia, vedem evenimentele din alte ţări. Franţa a avut un rol pozitiv în aplanarea tensiunilor din Georgia în 2008, ceea ce-i face pe mulţi să creadă că Franţa ar putea juca același rol de mediator între Moscova şi Chişinău, sau alte centre de interes şi în cazul dosarului transnistrean. Francezii consideră că faptul că au o relaţie foarte bună cu Kievul şi cu Moscova, ca şi cu Chişinăul, sau cu alte ţări din zonă poate facilita rolul lor de mediator. Deci, face din Franţa un mediator mult mai credibil.”

Europa Liberă: Asigurarea securităţii în această zonă ar fi una prioritară?

Oleg Serebrian
: „Fără îndoială, pentru că este la limitele Europei, Franţa este un actor de primă mărime în cadrul Uniunii Europene. Problema securizării frontierelor
Sunt mai multe elemente, care fac ca Parisul să fie tot mai preocupat de conflictele îngheţate din zona Mării Negre.

este una dintre mesajele centrale ale actualului partid de guvernământ şi preşedintelui francez. Problema migrației, instabilitate la frontiere înseamnă şi un flux migratoriu continuu spre spaţiul european. Franţa este una dintre ţintele acestor curente migraţioniste din interiorul Uniunii Europene. Sunt mai multe elemente, care fac ca Parisul să fie tot mai preocupat de conflictele îngheţate din zona Mării Negre sau de regimuri cu profil discutabil din jurul spaţiului european, cum a fost cel din Tunisia, din Libia sau din Siria.”

Europa Liberă: Se discută la Paris despre euro-integrarea Republicii Moldova?

Oleg Serebrian
: „Franţa la acest moment este, nu pot să spun că reticentă faţă de procesul de extindere al Uniunii Europene spre Răsărit, dar există anumite rezerve, generate de instabilitatea economică a mai multor ţări membre ale Uniunii Europene. Criza din Grecia a afectat vizibil sistemul economic european. Alta este agenda şi altele sunt preocupările în acest moment în capitale precum Parisul.”

Europa Liberă: Ne dăm prea bine seama că Republica Moldova nu e prioritatea numărul unu, dar oricum Moldova rămâne a fi ambiţioasă şi rămâne să bată la uşile partenerilor din Occident.

Oleg Serebrian
: „Da, este prioritatea noastră şi depinde foarte mult de ambiţia noastră. E bine ca această ambiţie să fie complementată şi susţinută şi de un efort credibil şi vizibil în alte domenii, precum ar fi reformarea instituţiilor. Cred că Republica Moldova în aceşti an a demonstrat că e posibilă o reformare reală a vieţii publice, a vieţii politice chiar, cu toate minusurile care sunt, cu toate problemele politice care există.”

Europa Liberă: Domnule Serebrian, de fapt atunci când occidentalii reamintesc autorităţilor de la Chişinău despre tema de acasă, ce trebuie să înţeleagă Chişinăul?

Oleg Serebrian
: „Tema de acasă înseamnă mai multe lecţii – asanarea situaţiei economice, pentru că situaţia economică pentru moment nu este una încă destul de bună, cu toate că Guvernul face paşi susţinuţi în vederea demontării vechilor mentalităţi întâi de toate în acest sistem economic. În al doilea rând, este vorba de o stabilizare politică a ţării şi când spunem stabilizare politică avem în vedre inclusiv acest dosar transnistrean, care periclitează situaţia din ţară şi situaţia din ţările vecine chiar. Văzut din Chişinău, conflictul transnistrean arată altfel, decât văzut din Berlin, văzut din Paris, sau văzut din altă parte.”

Europa Liberă: Cum arată?

Oleg Serebrian
: „Arată ca o problemă internă a Republicii Moldova, ceea ce noi la momentul de faţă suntem tentaţi s-o vedem mai curând ca un dosar internaţional
Moldova este văzută din exterior ca o complexitate de probleme.

aproape. Este problema Kevului-Moscovei, a cui vreţi, SUA-UE-OSCE... La Paris, discuţiile, care sunt frecvente, se referă anume la problema transnistreană şi anume ca una dintre problemele interne ale Republicii Moldova. Relaţiile cu ţările vecine, – dacă în relaţia noastră cu România s-a produs neîndoielnic o îmbunătăţire, - în relaţiile noastre cu Ucraina rămâne loc de mai bine, sunt mici probleme care vedeţi că mai persistă, dosarul frontierei moldo-ucrainene. Deci, e o complexitate de probleme. Pentru că nu se reduce strict doar la dosarul, cum cred mulţi – asanarea situaţiei economice, reformă politică. Începe cu învăţământul şi se încheie cu sistemul juridic, cu penitenciarele, cu orfelinatele, cu legislaţia.”
XS
SM
MD
LG