Linkuri accesibilitate

Insurgenţii din Afganistan au dezminţit ştirea despre moartea liderului suprem al Talibanilor, mullahul Omar


Insurgenţii din Afganistan au dezminţit ştirea despre moartea liderului suprem al Talibanilor, mullahul Omar. Un purtător de cuvânt al mişcării a spus că telefoanele lor mobile au fost atacate de hackeri, care au răspândit prin mesaje SMS trimise presei falsul anunţ. Unul din reprezentanţii Talibanilor, Zabiullah Mujahid, a acuzat serviciile secrete americane că s-ar afla în spatele ştirii false şi a promis „răzbunare”.
Mesajul incriminat era: „liderul spiritual Mohammad Omar Mujahid a murit” şi „Allah să-i binecuvânteze sufletul”. Mulahul Omar nu a mai apărut în public de un deceniu.
În luna mai, la scurt timp după uciderea lui Osama bin Laden în Pakistan, autorităţile americane au spus că Omar ar fi dispărut din ascunzătoarea lui, care s-ar fi aflat tot în Pakistan.
XS
SM
MD
LG