Linkuri accesibilitate

Andrei Popov: „Merkel a menţionat conflictul din Transnistria ca primul în lista subiectelor internaţionale discutate cu Medvedev”.


Ministrul adjunct de externe Andrei Popov a declarat Europei Libere că liderii german şi rus, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev, au discutat despre conflictul transnistrean astăzi la Hanovra, la summitul lor anual. Într-un interviu cu Valentina Ursu, Andrei Popov a spus că declaraţiile celor doi lideri nu oferă însă destule detalii pentru a se crede că discuţiile lor vor contribui la reluarea oficială a negocierilor în formatul 5+2 pe tema Transnistriei.


Viceministrul de externe Andrei Popov despre reuniunea Merkel-Medvedev



Andrei Popov: „Eu am citit cu atenţie stenograma conferinţei de presă a cancelarului Merkel şi preşedintelui Medvedev după finalizarea discuţiilor. Mi-a atras atenţia faptul că chiar de la bun început, vorbind despre subiectele din viaţa internaţională, pe care le-a abordat cu omologul său rus, cu preşedintele rus, cancelarul german vorbeşte despre conflictul din Transnistria, menţionându-l ca primul în lista subiectelor din viaţa internaţională discutate, după care merge viitorul cooperării Rusia-UE şi situaţia în Orientul Mijlociu, Siria, Livia şi Belarus.”

Europa Liberă: Ce înseamnă că problema transnistreană a fost una prioritară pe agenda dialogului germano-rus?

Andrei Popov
: „Înseamnă că şi în continuare Germania tratează subiectul transnistrean şi necesitatea mobilizării tuturor eforturilor internaţionale şi în primul rând UE şi implicării constructive şi active şi a Rusiei în vederea soluţionării conflictului în baza respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. Deci acest subiect rămâne o prioritate pentru Germania. Trebuie să înţelegem că în actuala lume dinamică, plină de crize şi cataclisme, atenţia liderilor internaţionali, mai ales de talia şi de calibrul Angelei Merkel este limitată. Faptul că mai mult de un an de zile subiectul transnistrean figurează atât de sus pe agenda dialogului Germania-Rusia este un lucru încurajator pentru Republica Moldova, pe care trebuie să ştim să-l capitalizăm.”

Europa Liberă: Vicepremierul Carpov spunea într-un interviu cu Europa Liberă că întrevederea Merkel-Medvedev poate reporni ceasul diplomatic în vederea negocierilor oficiale în formatul 5+2. Dumneavoastră credeți că după această întrevedere putem vorbi despre reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2?

Andrei Popov
: „Nu am nici un fel de indicii să vorbesc despre iminenţa reluării negocierilor după repornirea ceasului. Decizia urmează să fie adoptată de cei şapte participanţi în formatul 5+2. Pe moment se cunoaşte că anume Tiraspolul este partea reticentă. Într-adevăr Federaţia Rusă are multiple canale de influenţă asupra Tiraspolului. Până în prezent ele nu s-au tradus în decizia Tiraspolului de a încerca reluarea negocierilor. Dar trebuie să înţelegem, cât de importante nu ar fi această reluare, este vorba doar de restabilirea unui proces în care se va căuta o soluţie viabilă. Pentru a fi eficientă în acest proces, Moldova trebuie să-şi facă temele de acasă şi într-adevăr să avanseze pe calea europenizării şi modernizării şi să promoveze această politică sistemică de măsuri de încredere cu Transnistria. În paralel valorificând plenar această atenţie sporită pe care comunitatea internaţională, în primul rând Germania şi Uniunea Europeană o acordă subiectului transnistrean.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG