Linkuri accesibilitate

SUA confirmă întâlnirea americano-libiană la care i-au transmis lui Muammar Gaddafi că e momentul să renunţe la putere


Departamentul de Stat al Statelor Unite a confirmat că oficialii americani s-au întâlnit cu reprezentanţi ai guvernului Libiei pentru a-i transmite colonelului Muammar Gaddafi că e momentul să renunţe la putere.
Într-o declaraţie publicată la New Delhi, unde se afla în vizită secretarul de stat Hillary Clinton, Departamentul de Stat spune că întâlnirea americano-libiană nu a fost o negociere, ci o simplă transmitere a unui mesaj. Se mai spune că nu sunt planificate noi întâlniri.
Un purtător de cuvânt al regimului de la Tripoli spusese mai devreme că emisarii lui Gaddafi s-ar fi întâlnit cu oficiali american sâmbătă „pentru repararea relaţiilor”.
Cu doar o zi înainte, vineri, Statele Unite şi alte 30 de ţări anunţaseră la Istanbul că-i vor recunoaşte pe rebelii libieni drept adevărata conducere a Libiei.
XS
SM
MD
LG